remuşcare

când trupul e un copac ticălos
deschid fereastra
mă lipesc de perdea
ca un fluture orb poleit de sunetul străzii

mă pierd între spiţele roţilor ruginesc pe statui
intru
nepăsător
prin magazine ca un fum de frunze în cutia poştală

uneori transpir acrişor
inofensiv
sub călcâiele tinere suite pe tocuri gândindu-mă
că lumea e prea monotonă e o menghină indiferentă

pe urmă îmi pregătesc un ceai
un alt abur
chipul adoarme peste acel anotimp
în care un câine şi-a muşcat din greşeală inima.