sâmbătă, 1 ianuarie 2011

fericirea depinde de noi (Aristotel)

cică
într-un poem e preferabil să insinuezi să-i dai
omului o vâslă şi să-l abandonezi
pe plajă fără nicio barcă
sau pescari
doar cu câteva urme de paşi
şi acelea şterse
apoase
dar 
pentru că unele lucruri au devenit stringente
am închis uşa la baie
fiindcă acolo am sperat că poate exista un motiv
suficient de întemeiat pentru a nu fi întrerupt
am scris aceste cuvinte:

toate vor ajunge exact acolo
unde trebuie să ajungă,
de pildă măturiţa din paie uzată va nimeri în final
sub scaunul şoferiţei
care curăţă zăpada afânată de pe parbriz
sau impozitul
proaspăt plantat în cutia poştală
va avea un soroc la care se va plăti
cu vârf şi îndesat,
chelneriţa va aduce desigur ceaiul fierbinte
cu miere
dacă nu va fi sunată
de vreun pretendent care are în piept
o bombă cu ceas plutitoare
din acelea cum erau pe mare
în cel de-al doilea război mondial
şi asta imediat,

toate probabil sunt doar un efect al mersului
prin natura îmbietoare
sau noroioasă depinde de sat
în care eşti una
cu intersescţia ascuţită şi zâmbetul larg evazat
ţintit către fata
care te ştie tânăr de mai demult amestecat
cu vederea fioroasă a unuia
care te-a furat
iar asta îi mai dă încă o supremaţie nervoasă
ca o fiere acră în gât
fiindcă sunt unii care după ce te înşeală îţi sparg maşina
ulterior
ar vrea să ia cu ei şi dreptul de a fi supărat,

în definitiv e mai bine să fii uşor indiferent
chiar dacă
eşti una cu alţii doi care se dau jos pe gheaţa lucidă
şi se ceartă pentru întâietatea în trafic,
acasă pe unele posturi crainicii au aflat de un accident
o sinucidere
o faptă de corupţie imorală în care bat
cum erau filmele acelea porno nemţeşti în care o ţeavă
unsuroasă luneca pe un canal
vreo oră jumate
unde întrebarea răspunsul invitaţii privitorul toţi sunt
din acelaşi aluat
eşti una cu câinele care latră sughiţat ca o focă
vorba lui K
divele încarnate pe internet
eşti una cu profesoara de limba română care te serveşte
cu lichior de ouă
îţi recită din Elliot,

eşti una cu iertarea fără de care nimic nu înaintează
deşi e insesizabil ca puful de plop,
roţile se rotesc
şi toate trebuie să se întâmple exact
în prezent
ciobanul din Mioriţa trebuie să se pregătească de moarte
Iisus să întoarcă celălalt obraz, sper
să nu fi fost doar un sfat,
femeile trebuie să respecte păianjenul
şi să răspândească zeiţa deşi
uneori ar fi de preferat să se mai vadă şi omul
prin lunetele pielii
şi precum spuneam într-o poezie anterioară, lumea
nu are nicio scăpare
decât una infinitezimală
strâmtă
în fiecare suflet în parte fiindcă, fără a fetişiza mintea
sau realitatea aşa cum e apucată de simţuri
cred că mai important e să te vindeci pe tine decât lumea,
şi tocmai de aceea, fericirea depinde de noi.

29 de comentarii:

  1. saluturi, monşer...
    V. Moloz-fiul

    catren în gară

    oricât aș vrea, aripi nu am
    să înalț acest trup într-un cer
    în care, fără să-mi ceară un ban,
    un înger să-mi dea de băut. și disper.

    RăspundețiȘtergere
  2. saluturi asemenea si multumesc de catren

    despre Vincentiu am auzit ca s/a dus ca i/a crapat ficatu/ daca nu o fi fost doar o metafora/
    condoleante si Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  3. cred ca anonimul este sursa acestei idei de care imi cer scuze
    multumesc ca ma cititi

    RăspundețiȘtergere
  4. Putin respect. Am gasit, intimplator, o serie intreaga de manuscrise. O sa imi ia timp sa le scot-sunt bagate in sticle goale (de votca Adio Mama, bineinteles), dar cred ca sunt teribile. Cea de sus, e prima, gasita intimplator de Aurică+se juca cu sticlele. Nu a fost apreciata de invatoatoarea sa dar ca valoare literara este indiscutabila. Rog toti poetii care l-au cunoscut s adea o mina de ajutor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Adio,mama sunt ok e una mai rea care se vinde stii tu unde. V

    RăspundețiȘtergere
  6. Sa-ti traiasca Aurica si sa-i calce pe urme marelui Vicentiu!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am auzit de Adio, mama in folclorul urban. Chiar exista cu adevarat?

    RăspundețiȘtergere
  8. oameni buni nu mai pricep mare lucru
    adio tata
    wish u the very best bye bye

    RăspundețiȘtergere
  9. D-le Dan, e o bautura spirtoasa foarte ieftina si cred ca banuiti de ce i se spune asa...asta-i tot.

    RăspundețiȘtergere
  10. Am cautat pe net, i-am citit citeva poezii. Un poet foarte interesant. Nu mai aveti poezii de-ale lui?

    RăspundețiȘtergere
  11. poate imi dati si mie linkul, va rog, daca tot veni vorba. D

    RăspundețiȘtergere
  12. imi dau interesul, dar stii cum e, nu iese de fiecare data.

    RăspundețiȘtergere
  13. domnul Moloz-fiul cum, unde as pute aciti mai multe dintre poemele sale. A publicat mia multe carti? Se mai gasesc?

    RăspundețiȘtergere
  14. Stimata doamna,
    prin anticariate...daruia carticica sa te miri cui...se uita in ochiul sting inainte asa zicea...se gasesc citeva poeme pe blogul domnului Poematike.
    V. M-fiul

    RăspundețiȘtergere
  15. l-ati cunoscut? de ce nu ii postati citeva poeme aici pe blog?

    RăspundețiȘtergere
  16. nu e blogul meu nu pot posta e blogul lui iordache cristian, el trebuie sa va raspunda. V. M. fiul

    (iera prieten cu taticu)

    RăspundețiȘtergere
  17. daca V M este cine cred eu plecaciune si mai aveti rabdare voi posta cu drag. ochei?

    RăspundețiȘtergere
  18. de unde este? in ce oras? as putea vizita pe cunoscuti?

    RăspundețiȘtergere
  19. a fost din Suceava, cativa cunoscuti gasiti pe site/ul ziduldehartie

    RăspundețiȘtergere
  20. puerilă de toamnă

    a trecut toamna,
    departe, pe-un câmp. era
    noapte, n-a văzut amarul
    unui om singuratic. doar
    cățelul pământului lătra
    pe-nfundate
    ”hău!” ”hău!”
    apoi a venit o ploaie
    ce-a spălat tot urâtul. dar
    eu dormeam, căci vroiam să visez
    poezie. doar
    cățelul pământului lătra
    din stomac
    ”hău!” ”hău!”
    apoi foamea m-a doborât
    în noroiul meschin al nevoii.
    fără nimic, lângă toți,
    scriu acest poem
    de foame.

    VICENTIU MOLOZ

    RăspundețiȘtergere
  21. ce bine imi pare ca am redescoperit poezia prietenului meu drag
    vicentiu moloz ma bucur mult dle iordache cum va contactez vreau sa stam de vorba cum a murit? of of
    fratele lui virgil popescu

    RăspundețiȘtergere
  22. buna ziua.
    tot virgil popescu va incurca. cum as putea sa va contactez. as vrea sa vorbim despre vicentiu. se poate?

    RăspundețiȘtergere
  23. mai stiti ceva despre d-nul vicentiu moloz? am gasit un volum de-al d-lui si as vrea sa citesc mai mult. adi popovici

    RăspundețiȘtergere