vineri, 29 iunie 2012

Unde eşti Marian Munteanu şi ceata ta 
de argonauţi? (sper să nu fie nici un răspuns)
şi toţi acei
oameni mulţi şi mici care nu voiau
mare lucru. Ai pus ceva bani
în chimirul acela?

Ai avut pistol? Ştii, la CC deasupra bazaltului
cum era scandarea aceea cu
televizorul aţi minţit poporul? Îţi aminteşti
cât de curate erau minciunile noastre?,
ca nişte ghioage cu care un orb scormoneşte
lumina difuză a lunii.
lucrurile mele sunt împărţite în
două.

nu eu,
sau aripile acestea boante!

şi totuşi urletul se aude,
revine,
nu doarme decât enorm de târziu.

nu tristeţea, nu fericirea,
ci doar zgârieturile pe masă, un soi de
linişte care unge pereţii. 
trăgeau iarbă iar
acum poartă diplomate.

îşi cară fetiţele în spate
nevestele lor  
au izbândit

să le acopere multe.
iar copii năucitori,
necasanţi,

au o puritate de elefant.
un orb îşi lasă toate lucrurile
în ordine, credeţi-mă!

joi, 28 iunie 2012

raftul autist cu jucării
şi cărţi 

zahărul pudră ploaia noastră de inimi
autobuzul 
aceeaşi poartă cu statui

pieptul pe care stau o şopârlă
sau două
ca

nişte ferestre zidite pe care scrie

dragoste.

marți, 26 iunie 2012

vreau să te chem
vreau să stau de vorbă cu tine ca şi 
cu un om mare
să ne privim cu îngăduinţă
sprijinindu-ne bărbiile
în căuşul palmei

să ne ridicăm deasupra lumii
şi gâlcevilor ei
şi deasupra stropilor
de ploaie zdrobiţi în noapte
de o frunte înaltă

vreau să intru în ridurile tale
precum odinioară în coaja umedă
simţindu-mi stelele
vreau să emit acel ultrasunet sfânt
să schiţăm o figură de dans

ţinându-ne de mână ca în noaptea
aceea cu furtună.

vineri, 22 iunie 2012

Noi stăm la masă
noi avem câteva cârlige.

Unul se vede
altul nu
şi fiecare zi albă e chinuitoare
ca zăpuşeala unui tablou.

Noi stăm în fiecare zi la masă
şi aşteptăm
cuvintele să explodeze.

De aceea stăm uneori aplecaţi
peste masă iar
cineva ar putea crede că ne rugăm.

Dar nu este nimeni sau
poate eşti doar tu.

Odată ne vom ridica
sau masa va fi luată la cer ca şi
cum calul şi
călăreţul s-ar scufunda în zăpadă.

Noi stăm la masă
ca o asceză binevoitoare ca o zi
care împinge jetoanele.

Cineva vorbeşte într-o limbă moartă
cineva amestecă câteva cârlige
pe masă.

Şi până la glezne suntem inundaţi
de un somn alb
de blana rece a învierii.

miercuri, 13 iunie 2012

13 iunie 1990

am jucat şi eu într-un film, 3 secunde, fără să vreau
min 40:54-56, of, ce vremuri, vino Doamne!!!

1(AM)

unele nopţi sunt grele altele

sunt pătrate.

 

asta e o noapte pătrată

în care o bilă de oţel

caută linia şi colţurile


ca şi cum lumea întreagă

sau poate

doar eul meu sau un fulg

s-ar depune

pe fundul unei cutii de carton

cu marginile ridicate.


o cutie a milei în care

unele nopţi sunt grele altele

sunt pătrate.

marți, 12 iunie 2012

bung

am urmărit emisiunile

de pe Discovery

şi National Geografic

ca un om care

vrea să cunoască.

 

(această simplitate

se datorează ploii de vară)

 

toate au fost bune

şi frumoase

până când a început

să mă roadă

în surdină întrebarea

 

unde se duc zilele ?

Rugă de seară

Doamne, ridică-mă din adâncul neputinţei mele, ceea ce am nevoie dăruieşte-mi, Dăruieşte-mi Doamne să te iubesc pe Tine!

Ceea ce este curat, ceea ce este bun, întăreşte în mine Dumnezeule şi mângâie cu puterea Ta ziditoare ţărâna firii mele celei stricate!

Pământ bătătorit cu multe păcate sunt eu, şi, cum florea vieţii nu creşte în cărările rătăcirii, dă-mi Doamne plug şi bucurie să pot ara!

Arată-mi Doamne jugul tău ca fiind uşor! În cuptorul ispitei m-ai lămurit, iadul pe îndelete l-am văzut în vremea zilelor vieţii mele Doamne, iar robul Tău ca un nepriceput, împotrivitor Ţie, nu s-a schimbat defel.

Până când regretele nu vor începe să înoate, până când nu voi fi prea vechi în păcate, fă-mă Doamne om cum am fost, sau, târâtoarele vor privi mai senine decât mine cerul.

Doamne dăruieşte-mi înţelegere pentru omul de lângă mine, dă-mi Doamne să Te laud pentru darul vieţii acesteia, 


Părinte, îndulceşte în mine, cu putere, cinstea dragostei Tale, Doamne ridică-mă din adâncul neputinţei mele, Doamne, Dăruieşte-mi viaţă!


Dan Cristian Iordache

vineri, 8 iunie 2012

v.s.o.p.

într-o zi o furnică va lua o bucăţică

de piele în spate

un gândac gras şi lucios va intra

printre coaste

 

nişte viermi albi

ca nişte îngeri îmbrăcaţi în cămăşi albe

cu un punct negru

în miezul neprihănirii contorsionate

 

 

mă vor găsi la aceeaşi masă

şi toată inspiraţia  se va fi epuizat .

v.s.

purtam o pălărie de paie

cu boruri largi

şi dădeam cu spatele

lângă umărul meu simţeam

obrazul umed al copilului

şi viaţa se topea.

 

se topea

iar soarele ieşea pe lângă

un nor

ca un antebraţ

cu degetele răsfirate printre

blocuri şcoală şi mesteceni.

marți, 5 iunie 2012

*****

Scriu un jurnal de călătorie foarte interesant dintr-un secol

îndepărtat din care cititorul nu mai poate recunoaşte nimic.

Pe atunci nimeni nu auzise de America de Roma şi altele,

 

Erau numai nişte păduri prietenoase cu animale şi fructe

şi fiecare întrebare îşi conţinea răspunsul

şi oamenilor când le era foame mâncau ceva iar


Când cobora înserarea făceau focul şi dansau 

dar cel mai adesea se sprijineau unii de alţii cu tandreţe

iar toate cuvintele erau păstrate pe buze.

****

anul trecut a semănat

cu anul ăsta.

am căutat de lucru

nu prea am găsit

am făcut datorii

pe care abia zilele astea

le-am termin de plătit

am plecat în concediu

ca o vită pe islazul

cu verdele cel mai îndepărtat

 

m-am pregătit

să mă emoţionez

pentru fiecare anotimp

dar mai ales pentru iarnă

am cărat lemne şi

am pus pe foc

zi şi noapte

dar aşa a fost şi

cu doi sau trei ani în urmă

iar la anul 

se prefigurează să fie la fel.


copii au mai crescut iar asta

e şi bine şi rău 

şi, cu toate că mă rog

la Dumnezeu dezinteresat

şi nu sunt  un pretenţios

am sentimentul că

locuiesc într-o oală cu smalţ

şi nu am atins nimic.

luni, 4 iunie 2012

***

călătoriile mele în India 
s-au învechit.


mi-au lăsat doar 

doi porumbei pe gardul 

din faţa casei

şi un ţipăt de liliac.

duminică, 3 iunie 2012

**

într-o dimineaţă când am deschis ochii

am avut impresia că dispare cuvântul noptieră

.

cu acest disconfort uşor

am deschis o carte de Marquez unde toate

rădăcinile mele vuiau ca un concert de pian şi

totul a revenit la normal.