joi, 31 ianuarie 2013


Iarna am dorit mereu să-mi schimb meseria. Nu ştiu până când mă voi mai putea amăgi. Tot căutând pe net oportunităţi de afaceri am observat că cele mai lesnicioase finaţări europene sunt pentru vite frantuzeşti de carne, iepuri marele belgian, curcani care ating 40 de kilograme, găini de carne care stau în fund şi ciugulesc la o lună se taie şi aşa mai departe.
Venind pe drum spre casă m-am gândit că toată umanitatea o să ajungă o rasă de carne. Culmea, odată ajuns acasă în cuptor am găsit o tavă plină cu aripioare crocante.
În gimnaziu diriginta scotea la orele ei picupul din dulapul cu rame de cornier gri şi sticlă din spatele clasei  şi-l aşeza pe catedră. Potrivea discurile cu Vivaldi sau Brahms şi ne spunea să aşezăm capul pe braţe şi să ascultăm pur şi simplu. Îmi amintesc că odată după ce s-a încheiat aria Primăvara ne-a întrebat: aţi simţit sunetul izvoarelor, păsările? Dar cine putea fi conştinent? Imediat am cumpărat discuri de vinil şi-n camera mare cu parchetul acoperit de covorul roşu cadrilat ascultam cu uşa închisă Strauss şi Mozart. Pe urmă List. După aia am trecut la toate muzicile posibile. Am tot aşteptat. Pe la 15 ani am găsit într-un album memorial ideea că muzica ar fi un răspuns la o întrebare nepusă.
Cred că din vremea aceea am rămas cu prejudecata că arta trebuie să transmită, că e un autobuz. 
vreau să mulţumesc aici lui Adela Căşuneanu de la Colegiul Naţional Petru Rareş pentru frumoasa recenzie la Karawane din revista Alecart.

de parcă altfel n-aş fi putut continua

cu mişcări hotărâte am tras ştecherele din priză
am săltat televizoarele şi le-am dus legănat
în camera cărţilor.

le-am stivuit jos lângă cutiile cu papuci.
apoi am luat de pe ultimul raft sticla de Cutty
şi am aşezat-o în locul televizorului.

am aprins toate becurile în living mi-am luat un pahar
de îngheţată cu toping de căpşuni
m-am întins pe canapea şi m-am uitat liniştit la ea.

vineri, 25 ianuarie 2013

la început am scris poezie pentru că 
apăreau elefanţi de cristal pe cerul albastru
dar m-am oprit. am zis că nimeni
nu mai cultivă aşa o îndeletnicire
falimentară. pe la 35 de ani într-o carte
am găsit un călcâi.

m-am apucat iar de scris. am cunoscut
o grupare am stat de vorbă cu ei am încercat
să mă scutur de fum să nu pierd nopţile
am tipărit câteva cărţi şi am început să citesc
mai mult ca să nu mă fac de râs.
am cunoscut chiar şi poeţi îndepărtaţi.

acum am ajuns că cred că prea multă
lume scrie versuri din nemişcare şi greaţă.
desigur avem totdeauna nevoie să ne mai creştem
respectul de sine când disperarea inundă
cartierul. iar poezia e indiscretă ca degetele
care ating geamul în spatele căruia e linişte. 

miercuri, 23 ianuarie 2013

oamenii se şterg la ochi
cu pădurea

se gândesc la acea prospeţime
rafinată ca de coloană.

eu văd un război.

marți, 22 ianuarie 2013

mi-ar plăcea dimineaţa
vocea ta caldă
să mă găsească în pijama

să-ţi scriu în gând o scrisoare
una care nu doare
pentru că şi animalele mari
sunt copii

o da
şi animalele mari sunt copii
şi dacă se strică
nu mai rămâne nimic.

dar tu te trezeşti
abia după ce beau cafeaua
şi plec.

luni, 21 ianuarie 2013

pisica

într-o iarnă am trecut
pe lângă baie
şi-am auzit o fornăială
ulceroasă.

am intrat era linişte pe urmă
sunetul ei a venit de sub cadă.
m-am ghemuit
şi-am tras pisica.

mă privea cîrpoasă  ca un fulg
plumburiu. în bucătărie
am băgat-o între picioare.
cu o mănă i-am fixat labele

din faţă iar cu cealaltă prin lateral
i-am introdus o lingură de lemn
printre dinţi. am rotit-o şi i-am aruncat
în spatele limbii o jumătate de

ampicilină. am scos lingura şi
am strîns botul în palmă am aşteptat
să înghită.
pe urmă a plecat încet sub cadă.

a doua şi a treia zi am procedat la fel.
într-o bună zi deşi era frig
a luat-o spre scara evantai de-afară.
asta a fost tot.

doar că uneori mă gândesc la ea.

miercuri, 9 ianuarie 2013


sunetele cum se joacă.
apa electrocasnicele
contrabasul

un bărbat care
nu mai
poate duce

degetele fine
ce-au risipit căinţa
oraşul trupul

sufletul
toate amestecate
într-un ocean

braţe coapse parodontoza
florile curgătoare
ochii de orb

eu tu copii străbunicii
visele jupuiesc o cană
cu ceai

aerul îmbrăţişat de rugină
lupii de ceară
din somnul ucis.

luni, 7 ianuarie 2013

praful de pe abajur
şi o legătură de sânge
6 pereţi între care se consumă
nevoia de dragoste

o pâlpâire mai incertă
decât firul de păr al pisicii
bunăvoinţa dimineţilor
seria criminală

din ochii aceia goi care strigă
la fiecare intersecţie
un accident vascular
pe un covor persan.

vineri, 4 ianuarie 2013

74

acum bătrânul părea vlăguit deşi abia se trezise
stătea sub influenţa unui profil
cu cotul drept rezemat de marginea unui tablou
maron sau poate a unui gard jilav de martie.
încerca să zâmbească. soarele trecuse mai devreme
cu un polizor unghiular aproape de casa părinţilor.

viaţa viaţa lui pe care se aşterne praful.
se-ntoarse la monografie şi apăsă tastele pe rând
ca şi cum ar fi sfărmat coastele balenelor.
buciumele de sub apele capul Horn ca o geană
umbriră uşor osteneala şi se întrebă în inimă
cu un gri nomad dacă mai mult până în martie.