miercuri, 18 decembrie 2013

32

la fel ca-n orice zi oamenii se sinucid
ori îşi comandă pizza.
e de neînţeles.

preşedinţii fac planuri pentru popoare
aflate la mii de kilometri
mexicanii emigranţi iau bilete la loterie

fanii urlă pe stadioane îşi mai vopsesc şi
faţa. e destul un singur gram.
un strop de ploaie şi firul se rupe.

nu este echilibru în onestitatea mişcării.
unduirile trestiilor sunt o pisică
pufoasă pe bordul tramvaiului roşu.

nu voi conteni să mă mir! la fel ca-n orice
zi prietenii vor fi departe
şi cărămida o vei pune singur pe masă.

zidurile vor fi tot mai înalte buricul
oceanului tot mai important iar
femeile vor colinda rătăcite prin malluri

părăsite prin iarbă. şi cine sunt îngerii?
sunt bătrânii cu faţa la perete ce lăsă fluturii 
să zboare în tihnă!

luni, 16 decembrie 2013

31

s-ar putea aranja diferit
fără ţipete sau focuri
şi mai ales fără nicio dimineaţă:

doar plutirea de la o noapte
la alta.

Sorin Catarig

Am citit zilele astea poeziile unui poet despre care nu ştiam şi nici acum nu ştiu mai nimic. Se numeşte Sorin Catarig. În total am citit vreo jumate de carte, am parcurs recomandările de pe coperta 4 şi pot spune că mai tot mi-a plăcut. M-a făcut să percep poezia ca muzică. Eu mereu mi-am spus că trebuie să fie ceva, acolo, cât de firav, de transmis. Şi detestam în sinea mea acel tip de expresionism flambat care seamănă cu un balon scump. Dar muzica, până la urmă, transmite ea ceva. Şi aşa începuse să-mi placă volumul. Din păcate nu-l  mai găsesc, nu ştiu pe unde l-am pus. 

30

ce frumoase sunt florile aici
unde nu le vede nimeni!
şi soarele, în sinea lui,
nu lasă nici un cuvânt să treacă.

29

banca pe care erai aşezat va fi acolo
nervurile vor umbla pe sub vopsea
guşa bătrânului pe sub bandaje
şi nopţi, crede-mă, sau fă cum vrei:

capul tău e un boboc de lămâi alb
cizmele scofâlcite de trei ani
sunt la fel: te-ai gândit vreodată că
te mişţi înăuntrul unei scântei?

vitejia sufletească şi toate cele bune,
ca un gândac, le-ai adus la mine.
foile simt ceva din cuminţenia braţelor
şi copacii aceia tineri ce mai fac?

marți, 10 decembrie 2013

Câteva zile la rând am citit în paralel poezia lui Vasile Voiculescu şi lirica americană. Voiculescu: un recuperator al limbii cronicarilor şi haiducilor, apologet al tăinuirii. Un poet care învăluie cu prisosinţă, în contrapondere cu lirica slang care parcă ar avea singurul ţel acela de a descifra de a macula acele îmbinări ale orizontului nici aer nici apă.

Ce voiam să transmit: diferenţa dintre Gauguin şi Polaroid.

duminică, 8 decembrie 2013

28

ne întrebăm dacă nostalgia
se poate justifica.

fotografiile ce rastignesc
bairamurile sau ceaiurile
frăgezimea trupului
aroma aceea avea greutate?

gesturile hărăzite pentru floare au sens?
niciodată nu ştii pe loc
cand strălucirea e de faţă
oricât de târziu.

cand nu mai e nimic de 
adăugat sau atunci când ucizi
e tot graţie?
astăzi Iisus a venit la mine
în toată splendoarea
literă cu literă
ca un model

orice om necoborât mai posedă
o masă prăfuită anii
rămaşi
abajurul

lumina ce n-o poţi uita.
astăzi Iisus a venit în sânge
cu albul său blând
ca o cascadă

orice om ar trebui să nu aleagă
din livadă ascuţimea
să ierte
amănuntele.