acoperişul şcolii era corodat castanii despicaţi de caniculă şi asfaltul trotuarelor 

un obraz de bătrână.

m-am uitat cu atenţie la băncile de lemn de prin anii optzeci
revopsite, la înfloriturile gratiilior de la sala de clasă 
la tot ce-ar putea străluci în amintire. 

în amintirea cuiva plecat. dar prezentul era un câine în preajma castanilor.

mulţumesc străbunilor pentru că răutăţile au trecut pe lângă mine. îmi doresc ca păcatele mele să nu-şi afle lăcaş în copii sau nepoţi.

foametea e o opţiune politică.

podeaua e înclinată în funcţie de centrul lumii sau perioada istorică.

cu maţele strivite cu privirea în apă

gândacii mărşaluiesc prin apartamente. prea mult pământ în priviri.

portavioanele răspândesc duhoare pe cer e linişte fântânile tremură.
cu adevărat au murit cocoşii care au vestit odinioară trădarea.

domnul Mocanu venea dinspre cinematograful Modern

care se modernizează de şase ani.

trotuarul fiind uşor în pantă ţinea capul înclinat înainte

acelaşi cap mare cu părul dat spre spate

dar mai alb.

ce ar putea însemna pentru cititor domnul Mocanu?

am mers odată împreună la cuşetă clasa I până la Bucureşti.

capul lui era la fel de mare fălcile sigure.

îi mirosea gura din păcate de la un metru. dimineaţa a ridicat

un capac şi a descoperit o chiuvetă în toată regula

cu oglindă săpun şi prosoape. s-a spălat pe dinţi şi a sporovăit

puţin despre experienţa sa îndelungată în instalaţii de gaze.

în gara de Nord l-am însoţit până la o frizerie undeva spre coloane

în partea dreaptă. mă ţineam la un metru distanţă şi

mă gândeam că poate are paradontoză.

capul domnului Mocanu seamăna cu o piatră de râu.