filă de jurnal

soarele pare
a fi
o evanescentă ameninţare
ce dă târcoale
coteţului ăsta precis
jumătate dintre oameni
dorm
jumătate mai speră să fie treji
în esenţă cam toţi
putem fi
oleacă mangă
somnoroşi sau mizantropi
acompaniaţi de fanfară
cum eram eu
chiar azi dimineaţă
când am vârât cheia în contact
şi mi-am amintit
că mai am de luat o hârtie de la birou
aşa că m-am dat jos
am păşit
dar când am ajuns la uşă am intuit
un fâşâit
şi brusc am ştiut
că se duce camionul la vale
am trăit un moment de clarviziune
prin diafragma aparat foto
din acelea clasice
asimilabil cu creierul meu zbârcit
am simţit cât mai am de plătit
cum pot să devină toate
infidele ori zdrenţe
aşa că
am fandat am sărit
de parcă tocmai mi-ar fi servit
mingea la fileu
în final
exact în buza prăpastiei am tras frâna
de mână cu mâna mea
spunându-mi că
lucrurile astea mici care erup din lumină
cum e capul unei femei
din spate
peisajul unui tip cu cămaşa vag şuie
descheiată
şi cu ziarul împăturit pe lat
în palmă
sau cei doi studenţi presupun care se ţin
de după şold
şi se sărută în stradă sută la sută
neîndoielnic
lasă ceva nesupravegheat să se ducă la vale.

a trois

până să te dezmeticeşti
trimite mesaje
simboluri
fumul în parbriz are ceafa desnudă
şi fredonează cu poftă
după radio
schimbă posturile pentru ca imediat
să se înfingă în intersecţie
ca un zero japonez burduşit cu trotil
în stare să incendieze
100 de capuri de tir
fiindcă
absolut
totul se termină când te ia în vizor
o latină
abia coaptă
cu picioarele marmoreice şi chiloţii
puţin transpiraţi
aflată
la volanul unui mini când tu
o butelie năduşită
pe scaunul mortului te întrebi:
asta e
o întâmplare fericită din viaţa mea?
după acest tablou deschizi portiera
te dai jos
de fapt te ridici în duhoarea asfaltului
iapa roşie s-a evaporat
a fost mai există?
iar unul
pe cale să devină fluture stă pe bordură
cu ochelarii cu ramele late
din ebonită
picaţi
aşteaptă parcă să îşi revină
dintr-un infarct
când peste stradă dinspre Piaţa Romană
pogoară
o pudră răcoroasă
îţi vine ideea năstruşnică sau nostalgică
că aţi putea
lesne
să puneţi de un marriage a trois.

born in USA

Unul din scriitorii mei preferaţi spunea că în vremurile noastre - şi cele de atunci sunt la fel ca şi cele de acum - a face politică este de fapt singurul mod plauzibil de a filozofa.
Aici este vorba mai mult decât de a lua atitudine, de a-ţi defini o limită, o tabără, este vorba de a te poziţiona, stadiul ispititor al neutralităţii, tentaţia de a fi un soi de fiinţă apatridă şi amorală, lipsa unui răspuns, este doar apanajul sau anticamera deznădejdii şi duce nu la haos ci la golire de esenţă.
În acest context raţional încep să văd perioada aceasta socială ca pe un fel de sfârşit de carieră a unui timp care zace în expectativa unei salvări. Când oamenii sunt storşi şi dezolaţi au o acuitate – sper - mult mai mare a normalităţii, se pot întâlni mai lesne cu cei care fac diferenţa şi aduc speranţa. Pentru că cei care aduc speranţa nu pot fi decât cei care ajută la recâştigarea zâmbetului şi a normalităţii. În această fundătură ontologică se poate întâlni politica cu încrederea, de aici se aşteaptă un salvator sau o mână de apostoli.
Pentru că nouă românilor ni s-a inoculat cu insistenţă la modul peiorativ noţiunea de naţiune ca fiind ceva decrepit dar statul , naţiunea nu sunt nimic altceva decât un cumul de interese şi principii cu rolul de a asigura o stimă de sine acceptabilă unei societăţi oarecare. Lipsa de respect de sine a românilor generează decădere. Imaginea proastă de sine este din păcate lăudată în unele gnoze creştine dar ea vine în contrapondere cu harul de a fi apropiat al singurului dumnezeu posibil şi are rolul unui ciocan care debavurează egoul.
Iar lipsa unei identităţi poate genera oricând o substituire. Mărturisesc că am auzit prima dată cuvântul rom cu doi de m în accepţiunea de ţigan la 19 ani, după revoluţie. Ieri când mergeam ca omul în maşina lui proprie încercând să ţin cu precauţie spaţiul dintre benzile albe zăresc dintr-o dată un Matiz care căra piţa la domiciliu cu geamuri lăsate la maximum şi din care izbucnea o manea care spunea cam aşa Romania-i ţara mea. O fi, dar nu ne agasa.
Mă gândeam azi la furtul unei naţiuni cred că este o carte cu acest titlu. Ţara asta a noastră nu e numai furată de petrol aur lemn metale şi tot ce o mai fi având dar e şi un experiment uman cred cum nu mai există altundeva. Sau poate că acest sentiment de inferioritate este creat şi în ţările africane. Îmi imaginez asta pentru că avem de-a face cu cea mai la ieftină şi la îndemână metodă de a controla o majoritate de către periferici cum spunea Neagu Djuvara. Naţiunile cu o proastă imagine de sine sunt acelea unde perifericii conduc în dispreţul centralilor. Într-un anumit sens se poate identifica un corp psihocolectiv al naţiunilor şi orice om trecut de perioada negaţiei de sine trebuie să recunoască asta. Nu demult cirrca 1000 de astfel de oameni au reuşit să conducă ţara asta 45 de ani. Şi conducerea asta nu s-a schimbat, formele da. Vorba lui Walter Roman: am pus la punct un sistem teză-antiteză prin care vom fi pe aceeaşi poziţie indiferent de organizarea politică. E un citat din memorie, precizez.
Erau domnitorii noştri creştini care omorâiau fără giudeţ sau trăgeau în ţeapă cu dezinvoltură pe orice mişeu. Ţuţea spunea că în politikbureau-ul României trebuie făcut curat cu mitraliera ca şi cum ai curăţa un un trup de rana sa, sau cum ai tăia mâna care te duce în ispită, vorba lui Iisus. Dar asta este o soluţie? Căpuşele fiind atât de bine deghizate muşcă de unde nu te-ai aştepta. Organizarea lor este de tip mafiot de fapt sunt mult peste ce a reuşit mafia clasică să patenteze.
Ştiu că nu prea sunt opţiuni libere vorba unui prof de al meu de ştiinţe politice din studenţie care başca a ajuns imediat şi ministru de externe, parcă Celac îl chema, „România e o ficţiune pe harta politică a lumii” toate sunt doar iluzii şi de aceea înjur ca Eminescu june “tu-i neamul nevoii” şi mă gândesc ce generaţie a fost cea paşoptistă, una cum nu vom mai avea poate never ever. Generaţia lor s-a sfârşit la 1918, din păcate acum aproape o sută de ani.
Alţii ştiu să cânte Born in USA, ţiganii se pare că sunt mulţumiţi de noua lor patrie, noi de ce nu?
Cuvinte cheie :

flori pentru

numai eu şi cu el ştim
când vine ceasul în deltă zaţul
cu retorte
peste vertebre întreg harnaşamentul
când vine dezmăţul
când dospeşte vidul
şi se uită invers prin canalizare
sub lupă
totul migrează într-un alt cer
în nori
un porumbel
sau un transfer de conştiinţă
lângă un mal ce lipseşte de tot
din vocabular

numai eu şi cu el ştim
când zgura speranţa
sau gongul scutură blana surpă ficatul
invadat de cârţiţele lui mici
şi atât de tari încât brusc
înfloreşte acea secţiune transversală
de gheaţă pe geam
când pleci rugineşti
ca o lamă de ras în mijlocul unui răspuns
învelit cu iarba atârnată de gât
ca un garou
ca o inimă corodată bine
dar vesel nevoie mare

când numai eu şi el ştim.

trei ani şi ceva

când ridicam privirea dădeam de preşul traversă

vernil

citeam o carte râncedă în zdrenţe chiar

Ivanhoe se numea

poate că aşa erau şi cavalerii adevăraţi

uşor deşălaţi cu lance sau cu baston

mama o uitase circa o lună pe balconul cu cheder de la bucătărie

lângă două muşcate lângă

frigiderul fram care purta un cavit uscat în buzunar la uşă

pe clanţă o amprentă


prin 1988

odată am ameţit ştiu că era toamnă o lumină

secătuită ca de sertar

şi mona a venit să mă sprijine să mă prindă de cot

s-a apropiat mai întâi

pe alee în faţa blocului

pe urmă a mirosit cu pupilele puţin mărite prin cameră draperia

pereţii transipraţi a gândit ceva

în ziua aceea i-am masat cu blândeţe ceafa

fiindcă mereu o durea una alta iar pe drum odată ajunsă

la interior

mereu se concretiza


prin 1989

era la cămin

într-o zi cu frig mi-am dat jos fesul aşa că ea

şi-a răsfirat palma pe frunte mai mult

până când am simţit că trebuie să privesc în sus să mă cocoţ

ca un fachir

de o frânghie terminată în nori

de chipul topit de zăpada presărată-n saltea

ce frumos spunea ea uşor gutural

bizuie-te pe mine


prin 1990

urcam nişte scări cu cineva

am auzit că s-a măritat

deşi am dus-o tot drumul pe genunchi împreună

cu un mic trandafir

îl tot sucea din pricina şinelor a banchetei sleite

a staţiilor părea tot mai grea

pe poliţă mai păstram o carte Volaverunt

cu ducesa de Alba pe dulap două coarne de berbec

un melc de mare

şi o vază din lemn lucrată la strung de-o imagine a mea

într-un atelier cu utilaje vopsite electrostatic

într-o tentă de lapte-n cafea


prin 2010

ca un sigiliu

dimineaţa pe antene zăcea cu două sau trei ciori şi ţin minte

o prezenţă timidă maternă

care apropia uşa

cu sentimentul că somnul e o activitate sfântă

sau o armă contra lumii.

.

pe Bosfor

aliodor sau despre alienare

aşa stă treaba
ai un sentiment de bye pass
e ceva în genul o să mă gândesc mâine
din pe aripile vântului
în definitiv doar atâta există
în somn
e ca şi cum ai pescui soare pe o apă brună
cum ar fi Bistriţa
cea frumos curgătoare
viaţa e o mâzgă
o pieliţă pe o piatră lucioasă dedesubt
cele şapte deadly păcate
nu mai eşti al tău acţionezi priveşti rotitor
tavanul crăpat
te dai cu şpray la subraţ
dai telefon poneşti dai din pedale
mergi întorci capul
cineva arată cu degetul vindicativ spre o baltă
frânezi deschizi geamul
« dar cine eşti tu bă » zice bătrâna
« dar de ce nu putem vorbi frumos » îi răspunzi
dă din mână de parcă şi-ar scutura personalitatea
are o faţă suptă fără dantură
îşi gustă mutra
e acră
apoi ajungi undeva deschizi televizorul
crainica are la gât ornamete simboluri fără semnificaţie
undeva pe aproape latră tragi jaluzeaua
pui alarma sau nu ce mai contează
eşti foarte stresat spune Florin dar nu te afectează
bei apa fierbinte
vorba lui So ceaiul e ca noaptea dar ce bine
ar fi fost să fie ca deşertul
să te întinzi la sfârşit de program şi să găseşti crucea caldă
cine sunt sunt eu
bătrâna poate avea dreptate
unul la radio susţine sus şi tare
“love is the answer” dar la ce întrebare
nici nu-ţi vine
să-ţi dai cu părerea despre îngeri în pripă
doar mai emiţi
viaţa e un cub rubik
curge din palme aleargă pe valuri
atletul Iisus comerciantul sinelui
în antiteză cu datoria cea cu d mare
merită să te pierzi în numele ei?
“orice boală e o iniţiere” spunea Cioran dar datoria
datoria
“cine se pierde pe sine” et caetera
de ce naiba trebuie să o iei ca pe o boală ca să nu te degradezi
în ultimul hal
dar nu mai ştiu de unde am pornit şi nici n-am băut
să tragem o linie
asta e lumea
un cap de struţ sub nisip viaţa o solniţă tare.

Marea Nationalizare

Incep prin a spune ca nu sunt un socialist si nu simpatizez cu stanga.

Nationalizarea ca si privatizarea reprezinta masuri de oportunitate economica si nu sunt expresia unei anumite ideologii.

Cred ca anumite sectoare ale economiei si anumite activitati trebuie sa se afle la un moment dat in mana statului ca si garantie a independentei si existentei ca si natiune.

Am crezut cu totii in anii 90 ca privatizarea este solutia miraculoasa care ne va scoate din saracie. Am crezut ca statul este cel mai ineficient administrator si ca ce nu facem noi vor face niste straini bine intentionati. Am crezut ca cineva va veni aici si va construi o societate prospera, asa cum am vazut in filme.



Ce am reusit sa facem?



1. Am reusit sa distrugem sectoare intregi ale economiei. Nu mai avem agricultura cu tot cu sistemul de irigatii, zootehnie, industrie de masini, industria textila (lohn-ul in textile nu inseamna ca avem industrie, ci ca avem cusatorese..), industria grea, industria chimica, infrastructura ferata industriala, Cu totii putem da exemple de fabrici intregi care au disparut (UMEB, 23, Acumulatorul, Electroaparataj, Tricodava, ICE, CPL Pipera, Rocar, Timpuri Noi, mare parte din IMGB si altele numai in Bucuresti). Industria noastra nu era condamnata in 1990. S-a vazut acest lucru mai tarziu, unele intreprinderi au supravietuit, altele au fost preluate pe nimic si sunt afaceri rentabile in prezent. Tot efortul a fost directionat spre ieftinirea Romaniei. Niste conducatori cretini si corupti si straini amatori de chilipiruri in est. Imi pare rau ca fac parte din tanara generatie si o spun, dar Ceausescu era nebun,dar unul cu viziune spre viitor, vedea Romania intr-un fel. Azi contam mai putin in lume, suntem mai putini, mai saraci si mai vanduti. Am mostenit o tara fara datorii, cu destule asseturi si azi nu mai avem nici ce aveam in 89. Diverse corporatii si institutii internationale ne-au convins ca trebuie sa inchidem sectoare intregi ale economiei ca sa facem loc pentru ei. Asa ca azi mancam Danone ca noi singuri nu stiam sa facem iaurt.

2. Am reusit sa instrainam ieftin (chiar fraudulos) ce nu am apucat sa distrugem. Suntem o tara care ne-am vandut dreptul de exploatare a resurselor de petrol si gaze, rafinariile si distributia de combustibil. Austriecii in tara lor nu au un strop de petrol si sunt stapani in Romania. Francezii ne vand gazul romanesc, prin conductele construite de noi, la preturile lor. Apa Nova ne vinde apa romaneasca prin reteaua de distributie deja construita. Altii ne vand electricitatea produsa in termocentralele noastre, din carbunele nostru. Rusii ne vand aluminiul produs din minereu autohton, in fabrica deja construita la Slatina si care consuma o cantitate uriasa de electricitate (stiti ca pentru alimentarea cu electricitate a combinatului de la Slatina au fost construite nu mai putin de 20 de baraje pe Olt). Americanii ne fac autostrada vietii care a costat deja 1 mld de euro si nu are macar un km dat in folosinta. Englezii ne vand fregate date la casat la preturi exorbitante. Nemtii ne vand autobuze Mercedes pentru Bucuresti la 300.000 euro bucata pentru ca am inchis Rocarul. Grecii au cumparat Romtelecomul, monopol in telefonia fixa la acea vreme si s-au bucurat ani de zile de aceasta pozitie. Ni s-a cerut sa distrugem industria farmaceutica si ce nu s-a distrus a fost cumparat (Antibiotice Iasi). Ni se cere privatizarea Hidroelectrica, CEC si suntem acuzati ca vrem (ce pretentii si pe noi) sa reconstituim o companie de stat in electricitate.

In sistemul bancar s-a lucrat in 2 etape. Etapa I, distrugerea sistemului bancar autohton prin devalizarea Bancorex, Bancii Agricole, Bancii Romane pentru Dezvoltare precum si a bancilor autohtone care incepusera sa apara in anii 90. Asta ca sa facem loc pentru capitalul strain.

Etapa 2, vinderea bancilor de stat Banca Agricola, BRD, Bancpost, BCR. Asta in conditiile in care bancile respective aveau retea proprie si chiar si capital suficient pentru nevoia de finantare interna. Criteriul eficientei invocat in cazul privatizarii nu tine cand vine vorba de BCR, o banca profitabila si cu o mare cota de piata. A fost parte din pretul enorm pe care l-am platit pentru intrarea in UE. De parca aceasta admitere in UE ar fi fost interesul nostru mai mult decat in interesul lor. Prin vinderea bancilor statul si-a taiat cea mai importanta parghie de control asupra economiei si in cele din urma, asupra Romaniei. Cum sa mai faci azi politici economice cand mainile iti sunt legate. Politica fiscala, ea insasi dezastruoasa, ar fi insuficienta pentru refacerea Romaniei. Ce au facut bancile straine in Romania s-a vazut. Au inundat piata cu bani scumpi, dar accesibili. Au manipulat o populatie needucata si nefamiliarizata si i-au facut sa creada ca prosperitatea inseamna sa-ti iei frigider si plasma cu bani in rate. Au reusit sa creasca artificial valoarea imobilelor astfel incat romanii sa fie sclavi toata viata pentru un amarat de apartament facut acum 30 de ani. Bancile straine, bancile lor, reusesc sa opreasca dintr-un buton tot ce misca in tara asta.



Intr-un cuvant, au luat ce li s-a parut mai bun, energia, comunicatiile, bancile si perlele industriei. Am distrus restul. Carevasazica nu mai avem nimic romanesc si suntem si datori atat ca si stat prin datoria publica, cat si ca populatie, prin datoria privata. Suntem chiriasi in propria tara. Traim in casele ipotecate lor, mancam Danone si Nestle pe care le cumparam din Carrefour si Billa pe cardul de credit cu dobanda. Alimentam cu benzina de la ei, aprindem lumina si curentul il platim la ei, bem apa de la robinet si fiecare litru inseamna niste bani care se scurg in Franta sau aiurea. Ni se dau sugestii despre cum sa distrugem sistemul de invatamant, nu cumva sa devenim mai destepti pentru ca ni s-a rezervat altceva.



Buun.

Suntem o colonie a occidentului. Loc pentru manufactura ieftina, munca de semisclavi si piata de desfacere pentru margele de sticla. Avem niste sefi de trib, alesi prin mecanismul media si girati de niste sultani ascunsi. Ce-am facut breaz?

Credeti ca e posibil sa redevenim o natiune? Ar trebui sa avem o noua revolutie, dar din pacate nici revolutiile nu ni le facem singuri.

Ceea ce cred eu ca ar fi o revolutie ar fi tocmai nationalizarea unei parti din economie, a sectoarelor care trebuie sa se afle sub controlul statului. Sa nu sara nimeni in sus, chiar tarile occidentale au practicat nationalizarea in functie de anumite perioade. Iar cand au privatizat, au privatizat pentru ca exista capital autohton care sa cumpere. N-o sa vedeti ca francezii isi vand Gaz de France italienilor sau nemtilor sau englezilor. Niciodata. Asta ni se impune numai noua. Numai noua ni se baga pe gat un imprumut FMI prin care sa salvam bancile lor.



Cred in proprietate privata, dar cred si in nationalitatea capitalului. Corporatismul transnational dus la ultimele consecinte duce la chiar la moartea capitalismului si initiativei private. Si la moartea proprietatii private individuale, caci nu vor mai fi proprietari autohtoni. Scoateti de la naftalina pe Manoilescu aplicat cu succes in Argentina pana la momentul cand s-au vandut si ei pe nimic ca sa moara de foame in prezent.

Daca Romania ar avea lideri si nu papitoi vanduti masura nationalizarii ar fi un act de mare curaj si impact. Si asa cum s-a putut face nationalizarea canalului Suez sau Panama de catre niste tari slabe cred ca o putem face si noi. Poate ca e cazul sa devenim mai radicali, poate ca e cazul sa spunem niste lucruri pe fata: am fost prosti si ne-au facut. Suntem oare terminati?



Dau si eu inca o data link la documentarul cu distrugerea Argentinei pe care l-am vazut acum vreo 2-3 luni spre luare aminte. Priviti si plangeti pentru ca ceea ce se intampla acolo seamana izbitor cu ce se intampla la noi http://www.youtube.com/watch?v=rH6_i8zuffs



sursa: asybaris.blogspot.com

Ghandi

coperta