departe aproape

prefer să îţi ghicesc paşii
cuvintele
silueta de fum
să duc timiditatea asta
până la sfârşit
ca pe un armăsar pur sânge
să îţi gust palmele
să fiu fericit că raiul nu e
aici
să tac insistent ca o iederă
acum când ştiu
că nimic
nu ne mai poate despărţi

în urma unei asceze
de cremene
am aflat că există
un munte ascuns în genom
pe masa nopţii
prefer să aştept vocea ta
pulsul
moldova mea
cerul înverzit
prefer să cred că luna este
numai a ta.

28 de ianuarie

când mă trezesc dimineaţa ştiu
nimic nu-i real
după o înserare de talk showuri caut
un film în reluare dres
cu câteva minute de porno noaptea târziu
tenis de masă expediţii la polul sud
reclame
copiii spun lucruri trăznite
războaie color cu faţa lui Hitler
parabole ce ne ameninţă pe toţi
din viitor cu asteroizi vulcani valuri

sunt singur după omleta asta şi
numai bun pentru lume
ies din casă pornesc camionul turez
când urc la deal pe marginea drumului
văd o blană de câine
frumoasă parcă nefolosită
cu gura plină de zăpadă nouă

ajung unde am treabă aştept ca cineva
să îşi aducă aminte de mine
nu contează cum merge până la urmă
plec să mănânc să caut
pe unul care îmi datorează tot
ce n-am reuşit eu să fac din cauza lui
mă gândesc să îl iert sau poate nu
mă mai gândesc

trec pe lângă bancomate tonete de ziare
reclame stradale autoserviri
pardesie direcţii enervări biserici
magazine cu lustre chitări cârciumi
de la volan mă uit în stânga în dreapta
să nu calc vreun înblânzitor de umbră
să tuflesc
un pui de căţel porumbel sau chiar om
toate cele mici mă cutremură

mă apropiu de casă virez am emoţii
când mă uit spre cutia poştală
să nu vină o citaţie
factura de la curent telefonie o somaţie
de la primărie de la finanţe
sau ceva de la protecţia mediului
sau consumatorului care vin iminent
răsuflu uşurat am scăpat şi de data asta

intru e cald ceea ce e bine
nu îngheţăm deocamdată mă spăl
mă aşez pe canapeaua mea din piele de bou
deschid o carte cu nişte rugăciuni ireale
dar nu are a face tocmai asta-i ideea
la sfârşit scriu câteva cuvinte la fel.

gol ca o perlă

ce să vă mai scriu
sunt bine sănătos mai trăiesc
de fapt
povestea mea
a trecut de câteva minute iar eu
am rămas

o descriere frenetică
e tot ce-mi doresc un apus amănunţit
am ajuns să mă rog
jos
nimic nu mă prea leagă sunt liber
poate e un popas trupul un ceas
două trei numai
noi
ştim că nu suntem chiar diferiţi

puţin în singurătăţile noastre
avem
aceeaşi materie neagră înfiptă sub unghii
în timp ce peisajele curg
dar ce să vă mai aburesc
nu fac nimic
sunt gol ca o perlă tac şi mă culc.

de un calm dependent

îţi oferă cineva
ceva
nebunul cu ochii lui
închişi
îţi oferă ceva pe viaţă
şi-ţi spui
asta ar trebui să dureze mult
fiindcă
are nişte însuşiri
nemaipomenite
ca hrana ori sângele cu care
ai stropit televizorul
de nervi

pe urmă eşti de un calm
dependent
îţi spui ce bine ar fi
să ai
e o artă şi a zbura în lanţ
cu gura plină de plăcinta
cu mere
dar
nevastă-ta nu s-a trezit
odată
o singură dimineaţă
la naiba copii au şcoală i-ai luat
o maşină nouă dar ea
va conduce peste
o lună
fir-ar

spunea
să vă programaţi concediul
cavoul
mântuirea s-o căutaţi
în biserica
sfintii trei ierarhii
sub podea
iar acum stai cu acest cadou
pe viaţă
ziua de azi
fără o singură dimineaţă

ca un sâmbure de piersică.

om de zăpadă

alb alb
ochi fierbinţi
în lacrimi
graniţa
albă
iertare
vas pentru minte
apă albă
ace de
neştiinţă simplă
flori albe
inimă plină
de zapadă
prin păduri
alb
alb.

46

nu pot spune exact când
e noaptea
luna
nici chiar anul în care te schimbi
în cafeniul frunzei

când te laşi pe vine
cedezi
din piele ţi se strânge dimineaţa
tu ştii dar nu vei spune nimănui

poate ironic sau poate nu
pe urmă
mai ai de trăit căteva decade bune
cu acest cuţit pe masă.

ce floare frumoasă ai

erai un pic greţoasă
cu ciorapii
de plasă
în seara aia nu ştiu unde
te grăbeai
ai lăsat
bluza pe spătar
ai aprins televizorul
la filme

uoah când ţi-am apucat
poponeţul
ca pe-o ciosvârtă
pe care s-o pui în proţap
îmi venea să rag
ca un leu
cu burdihanul bombat
te-am vânam
cu carabina prin umbra
peretelui
cât erai de comestibilă
mamă mamă

ce te-am mai frământam
gâlgâiai probabil
de bine uşor
înfundat
se făcuse răcoare am închis
geamul
că transpirasem
rece pe şira spinării
te-am mai mirosit o dată
între sâni
aşa încoitată te-am aşezat
pe cearşaful curat
mi-am scos-o

atunci abia am văzut
ce floare frumoasă ai
în mijlocul tău
chiar mai sus de ciorapii
ăia
nasoi de plasă.

din seria lunecat pe sub pat

ne dădem întâlnire
la şosea
oraşul
părea un stup cu matca
la mijloc

ne plimbam o vreme
aninaţi
de degetul mic traversam
la conac
de la fereastra rotundă
se vedea foişorul
de foc

pe cearşaful perfect asortat
cu fundul tău alb
de fetişcană
mâzgăleam poeme
le scăpam pe sub pat

sunt locuri dedicate
în care plinul şi golul
se lovesc
cap în cap

îmi plăcea mult
cum zâmbeai hah… vinovat
bolborosind în şampanie
cu braţul îndoit
noaptea
te ridicai uşor dezechilibrată
fumai
dimineaţa leneveam
ca nişte statui

aveai o formă de scrum
de vas
te mângâiam drăgăstos
între ţâţele mici
ca un castel descuiat

nimeni nu te-a mototolit
incendiar
şi-a scris în tine poeme
de-un centimetru pătrat

între timp mi-a crescut barba
burta
contul oscilează
am un cur generos de avocat
dar

într-o bună zi doamne
când căutam în gunoaie
o coajă de portocală
ceva
izbăvirea

am dat de un poem
din seria lunecat pe sub pat.

guernica

aproape că nu îmi vine să cred că a trecut
secolul trecut
si încă zece ani din ăsta nou

când la semafor
dau cu spatele mă sperie nea Picasso
cu una ce se bâţâie pe cha cha

în esenţă sunt un timid paşoptist
din acela slinos
lesne ucis în masă cu un lasso

lihnit congelat bombardat
gazat
ochei sunt un hippiot jerpelit

însă cel mai important lucru din secolul trecut
indubitabil rămâne
idila cu tatăl meu ce trăit.

o pasiune a întregului

- trebuie să crezi mult, mult, dar aceasta este o însuşire a sufletului precum candoarea, e o monedă se spune cu care putem plăti pe celălalt mal vâslaşul de suflete, draga mea.
- uneori dau dreptate felului tău de a gândi care îmi dezvăluie mai mult o înclinaţie spre generozitate decât o argumentaţie logică. nu pot să uit seara aceea de mai în care deveniseşi un orator aproape perfect pentru că te mâna o viziune, o pasiune a întregului. citai din Petre Ţuţea săracul, din Platon, din proverbe hinduse şi totul avea o aură de revelaţie amestecată cu misoginism, îţi aminteşti cum spuneai că femeia caută argumente, bărbatul cunoaşte direct. sau yoga nu poate fi cunoscută decât prin yoga, sau cunoaşteţi mai întâi împărăţia şi restul... sau ca să cunoşti partea trebuie să cunoşti mai înainte întregul...
- da, iubito, credeam că adevărul nu este un punct de vedere ci mai degrabă un coagulant şi în genere credeam, aşa cum aveam să aflu mai târziu că cel care cunoaşte tace iar cel ce se exprimă e în eroare. deşi acestea sunt în sine nişte delimitări, mereu am simţit că două trei cuvinte spune propriei tale conştiinţei, cu sinceritate, fac mai mult decât Hamlet. pentru că fiecare avem o partitură şi numai asta contează. e un balet, o coacere iar restul nu există. ca universul. îţi mai spuneam că cel ce cucereşte cetatea, golit de gânduri, este mai mare decât cel ce stăpâneşte lumea întreagă. am fost mereu un neoromantic şi tu m-ai acceptat astfel.
- da, iubitule, da. serile noastre, băncile noastre, aroganţa ta mistică, puritatea cu care mă sărutai ca un şcolar mototolind îndrăzneţ trandafirii. nu voi uita. Nu voi uita cum păşeam şi simţeam că zbor. am avut la un moment dat impresia fizică a faptului că paşii mei sunt la doi centimetri deasupra asfaltului.