31 octombrie

pentru că după amiaza a fost însorită inutilă
şi rece
am căutat
sentimentul acela masiv de urs
drapat în sinea lui catifelată
am ascultat lemnele trosnind sub plită
am citit câteva povestiri din colecţia
de buzunar
am crăpat uşa la grajd şi un purcel îndesat
destul de comic s-a proptit
pe picioarele din spate şi a început să turuie
pe urmă am încărcat un dulap
am mers cu el în spate gândindu-mă adesea
la ce mi-o fi trebuit
pe drum
am avut o lacrimă lunguiaţă în piept
mi-am spus că moartea e viciul meu esenţial
când am ajuns la cafeneaua din colţ
în acea zi din an
am dat de Costache
cu zâmbetul său încărcat de vină şi am dedus
că oricâte beri ai da peste cap
tot mai rămâne pe fundul inimii câte ceva
din guiţatul purcelului
a scotocit printr-o geantă din pânză neagră
cu două fermoare
a scos câteva schiţe în creion chimic
cu secţiuni de trunchiuri de copac sau femei
cu penisuri ca nişte viermi inelaţi
umflate din sfârcuri
cu scorburi unduioase sau vagine desfăcute
m-a rugat să-i aleg desenul meu preferat
i l-am ales fără să mă aşez
când am plecat
i-am transmis în tăcere o părere mai încrezătoare
pentru viitoarea sindrofie a deznădejdii
acolo unde mâlul strălucitor de pe braţe
sau bruma de orgoliu
nu te fac decât să aştepţi lacrimile în van.

lumină

un trup fără ceva
înăuntru
ca un bandaj peste
cuibul de viespi.

lentile şi monezi

nici nu ştiu ce înseamnă lună
ce este apa
deşi
sunt cel mai aproape de ea
sau ce să mai spun despre inimă
când vând nepreţuita privire
pe un zlot albastru.

în roz

iau porţia deschid televizorul
la viaţa satului
prin lucerna bizară stivuite par vacile
ceva divertisment
altundeva
copilul cu avionul în mână se roteşte
îl cheamă Rafael
:iertarea e veşnică iar virtutea
nu se cere de la început
cred că avem aceleaşi lecturi
aceleaşi anotimpuri
aceeaşi carapace expusă din care
ciuguleşte cioclul
când
cerul e deja şifonat aşa l-am găsit
noi nu mai putem fi
decât nişte câini blazaţi printre blocuri.

pe covorul cu crini

fiecare om fiecare uşă puţin deschisă
cristi: brunet obrazul umbrit
astă iarnă a păţit un accident vascular pe creier
vreo trei ani înainte nu a dormit
se aşeza inutil în pat seara nu era chiar acolo
o casă trei guri de hrănit
ea: asistentă medicală salariul mic
trebuie să îşi cumpere ciorapi fuste cizme
să spele halatul
cu pata aceea mică ovală exact la vedere
să plătească transportul la serviciu
iaurtul biscuiţii
el stă acasă abia se mai mişcă
Vlad: e la mama are de 5 feluri de culegeri
fondul clasei teatru de păpuşi
adidaşi sau fâş
i-a trecut nu mai este răcit
într-o altă iarnă bărbatul avea un serviciu
de curierat
au plecat amândoi la Braşov de Crăciun
au ciocnit în maşină
două beri în aluminu
când au venit în prag a rămas i-a făcut cu mâna
mai era o cursă la Constanţa
Vlad are o maşină de pompieri grena
cu o scară extensibilă
vrea să îl înveţe pe tatăl său să scrie
odată s-au întins pe covorul înflorit
au promis că vor avea grijă unul de altul
în rest aceeaşi căutătură optimistă
pe care ţi-o dă doar plumbul şi căldura rezultată
din scuipările vieţii.

iubire

asomnie

într-o altă zi fiind tot mai treaz
în măduva nopţii oarecum anesteziat
furios asemenea frunzelor
ce dădeau târcoale prin curte
ca o uşă în balama
mă simţeam
ca un animal întins până la glezne
în propriul sânge
fiindcă vorba unui profet omul
nu e decât un câmp de luptă pentru îngeri
sau demoni în locul acela drept
şi foarte aproape de piept
defrişând aşteptând atingând
cu buricele degetelor ţeava ruginită a lunii
într-o bătălie expectativă
pânza se găurea şi ura începea să se mai domolească
astfel încât picoteam asemenea lui Prâslea păzitorul
merelor de aur
mă agăţam cu încăpăţănare de Tatăl nostru
disperat
lovind pachiderme casante
ca un sfânt înfricoşat la maxim
fiind un soi de ţăran cu călcâiele fisurate
dar foarte sigur de puterea lui peste zi
mă simţeam plăsmuit din lutul lui tata
care credea că numai ce se vede există
deşi
aceasta este o supoziţie la fel de acceptabilă.

în duh şi adevăr

în zona vitan şoseaua se lăţea încet
ca o meandră gri
aparent fluvială
drapată difuz cu o lumină împăienjenită
tramvaiele ca nişte butelci nesigure
mă lăsau
pe strada unui locotenent sau inovator inocent
în faţa unui peron cu flori
cu ţigănci fustoase
basmale întinse pe jos
şi încărcători de brichete cu mustaţa ţeapănă
printre buticurile majoritatea non stop
de pe acolo culegeam câteva sticloace obeze
cu vin alb destul de sintetic
în acele seri splendide
intram în apartamentul sălciu zugrăvit
mai demult
cu un fior de măreţie fiindcă cineva se pare
suferise eroic într-una din camere
pe un pat imens de atunci neatins
acolo intram doar dimineaţa să simt
lumina aurie injectată în caverna oasoasă
dar în sufragerie petreceam
fraţilor
orele nopţii întregi cu oratorie ca un soi de balet
executat de nişte părinţi fascinaţi de agora
în care rămâneam priponiţi
oarecum ridicol
reuşind să uităm câteodată ideea
până când uşile metroului se închideau
şi lumea se automutila
vâjâia
asemenea unui meteorit cu gât de lebădă
fără staţii printre sinapse
până când muzica nopţii cu lupii săi indigo
ne zgâlţâia cu sete şi aruncam cu apă
peste ochi şi cu flăcări
şi ieşeam cu piepturile subtil pătate dar încă
matadori
şi cum la americanu sub tăblia albă a mesei
se încolăcea un căţel jigărit luam o cafea
inimile noastre de dimineaţă scheunau
asemenea unor lămâi folosite
din care moartea potolită îşi ştergea
cu mâneca buzele unsuroase şi roz
aveam cu toţii faţa aceea buimacă de soare miop
sau torţionar
părul creţ a lui Victor părea proaspăt curentat
Tudor ne târâia cearcănele
Love era tot inamorată
pe drum
recapitulam poziţiile fastuoase cum e cea umeri craci
pe urmă ne despărţeam ne împreunam palmele oliv
uşor jegoase
cu o privire asfinţită
de dom predestinat bătrâneţii
fiecare cu ziua lui
ulterior ajungeam în casa mea de pe strada Timpului
cu parchet de nuc covoare persane subţiri
ceramică pe pereţi scrinuri sculptate şi mă aşezam
la pianul Steinway and sons priveam fereastra deschisă
cu trandafirul viguros
şi apăsam clapele într-o încercare de mă ruga
cailor liberi şi vindecărilor în duh şi adevăr.

a fost 23 iunie

dimineaţă a plouat şi am urcat în grabă treptele
de la blocul lui Şobo
dar neavând umbrelă am încercat să trec
cât mai aproape de faţadă când deodată zbang
dau cu capul de o cutie mare şi galbenă
de la gaze
m-am lăsat pe vine şapca mi-a căzut
împreună cu un firişor de sânge roz
dar toate acestea îmi vin poate din cauza nesomnului
fiindcă azi noapte
a fost o vreme furtunoasă şi totuşi
am dorit să o simt aproape în piele apăsat şi am lăsat
geamul deschis
pe la ora patru reţin că mă plimbam cu paşi lunguieţi
prin camere pe hol
gândindu-mă că aici este viaţa mea
iar acum bate acelaşi gen de vânt persistent
într-un soi de zbucium hilar
al pădurii pereţilor sau paravanelor grena
de parcă un animal greoi şi-ar tărâi glezna prinsă
într-o capcană
asemănătoare unui maxilar cu dinţişori triunghilari
se mai frământă încă o răcoare pe care vreau
să o sfidez
lângă pat pe calorifer privesc stivuite uşor descentrat
câteva cărţi mici
care sper să pătrundă prin gaura cheii
pentru că am nevoie să mă exilez de mine însumi
mai mult
starea aceasta de astenie înmoaie
într-un fel delicios rana din suflet ca un extensor
de care se agaţă cineva
să-şi umfle muşchii
privirea apoi se subţiază cu fiece mişcare
şi-mi amintesc de Jane cu vena ei de pe gât
care se umfla şi îi dădea un aer hotărât
cum palpita deasupra claviculei
cum îmi venea să sar peste mese şi să o sărut
în timp ce în fereşti dezerta transparent armata insectelor.

despre adn

când îl înţeleg pe Iisus ca om realizez
că în afară de veneraţie
îmi stârneşte o la fel de adâncă milă
însă nu pentru că a suferit ca orişicare muritor
care dacă nu ajunge pe cruce
trece cu siguranţă pe la spital dentist tribunal
fără avocat sau bani de antibiotice
şi este invariabil în căutarea locului cu umbră
unde se poate întoarce ca o oglindă înnegrită
cu faţa la perete să îşi înghită rana de altfel
sunt conştient că biciurile cuiele sau spinii
au stors constelaţii de lacrimi totuşi
singura privelişte demnă de milă pe departe
trebuie să fie
să poţi vedea cu ochii lui Dumnezeu şi
să nu poţi face mare lucru.