Nu pentru că e prima zi a săptămânii poate a doua sau chiar a treia în unele calendare, ci fiindcă prietenul meu Daniel spunea mai demult că dacă e să iasă ceva trebuie pornit lunea, mi-am luat inima în dinţi, cum se spune. Pentru că era un adevărat prieten, am ţinut asta minte. Un scriitor pe care îl citeam în studenţie, cred că fusese şi dirijor, Ionel Jianu, spunea despre prietenie că e o prezenţă spirituală. Subscriu. Daniel era om de la munte de pe strada 6 martie din Dorna. Acum e în Canada. Dar despre el vorbim mai încolo.
Azi e luni, s-o luăm ca pe un început cu dreptul iar când veneam spre casă cu maşina, printre sloiuri şi gheţuşuri, am avut văzut despre ce ar putea fi vorba. Cânta la radio hope of deliverence de paul mccartney şi destul de brusc am fost transportat într-o seară de vară. Eram la o tavernă mai pe la sfârşitul nopţii la vreun kilometru de plajă şi răsuna cântecul ăsta peste garduri, lumini de neoane, icnituri şi marele foşnet al mării. Îl sorbeam ca pe un descântec ca pe o vindecare dulce. Atunci am ascultat pentru prima oară, conştient, răgetul leului. Urla către mare, stele şi nimic nu îl putea întrerupe. Urla nu ca un lup singuratic căutând o companie de femelă ci ca un rege a universului. Mă dureau coastele. Pe urmă ştiu că l-am luat cu mine pe Cristi Biba şi am mers pe plajă iar nisipul mai păstră urme de cald, de cadavru alb, mi-am dat jos pantolonii de in cămaşa şi am intrat în apă. Am înotat către epavă de fapt mergeam pieziş către lună, ţin minte că încercam să-i explic prietenului meu despre microalgele care lucesc ca stelele atunci când mişti mâinile să înaintezi.
- E un alt cer mi-a spus, e un fel de a-ţi aminti că lucrurile sunt legate. Şi
ar mai fi ceva universurile se ţin unul pe altul în spate. Nu numai asta e şi ceva în plus: părul de pe mână pipăie vântul, degetele gustă apa, ochii în genere sunt cea mai oarbă antenă. Ştii pescăruşii de ieri care creşteau din spuma mării sau reprezentările acelea hinduse de care vorbeam aseară ? Forma universului.
Să înoţi noaptea spre lărgimea mărilor, care se leagă toate, e o senzaţia în care se amestecă răcoarea misterul şi nuditatea şi care mă urmăreşte în somn. E un fel de tantra la îndemână, de gest. De altfel pare a fi exact opusul unei dimineţi în care mă rad îmi aranjez nodul de la cravată pentru ca apoi să mă îndrept spre serviciu, când am impresia că se asează peste viaţă o căciulă din aia brumărie care o fi ea naturală dar te sufocă.
Cu o zi înainte avusesem insolaţie şi am căutat un punct sanitar, o farmacie, orice ajutor pentru că aveam partea interioră a coapselor de un roşu înflăcărat ca ardeiul iute. Am găsit în cele din urmă un centru de prim ajutor de unde am luat cu vădită emoţie o cremă cu miros de peşte expirat cu care m-am uns imediat. Nu am răbdat să ajung în cameră. Am stat apoi cu picioarele flexate în sus de parcă înălţând rugi goliciunii. A doua zi, la recomandarea unor vecini de cazare am cumpărat iaurt şi frunze de varză. Ce a fost bun în ziua aceea a fost că aveam patru casete cu rock oldies şi am ascultat again and again, am fredonat m-am plicitisit am citit am cântat. Dacă aveai muzică erai un fel de cineva era ca şi cum ai avea la activ lecturi sau portofelul gros, într-un anumit sens. Aveam o colecţie de discuri de vinil şi de casete impresionantă, abia mai pe urmă am înţeles la ce foloseşte. Fololoseşte la consolarea conştiinţei, uneori, când simţi că nu ai trecut ca gâsca prin apă că eşti undeva prin istorie printre zgârie nori mahalale clavecine chitări suspine punţi undeva acolo te auzi şi tu.
Cum vă spuneam, pe acea tavernă s-a oprit viaţa mea ca o leoaică complet dezinteresată. Când am plecat spre litoralul burduşit de cearşafuri seminţe şi surprize de gumă hubba bubba, pe care îl ştiam atât de bine din copilărie am făcut-o aşa cum făceam aproape totul. Am urmat pornirea inimii. Îmi zice Cristi biba - biba vine de la faptul că are nişte pete pe faţă din naştere cine ştie l-o fi strâns moaşa mai tare de fălci când l-a scos iar pe când eram puşti era un film cu o maimuţă cu acest nume. Aşa i-a rămas porecla. Când îi spui aşa începe să mijească ochii a bucurie de parcă îl alinţi. Îmi zice:
- Ce faci vii la mare cu gaşca, man?
- Cu care gaşcă că eu nu prea cunosc pe nimeni pe-aici.
- Lasă băi că sunt tipi din aia talentaţi, vin cu gagicile şi au locuri la vilă. Stăm cu ei dar mai mult o să stăm prin baruri. Dormim pe plajă, vezi tu distracţie.
