vineri, 13 aprilie 2012

Lavinia şi latura pătratului


După frumoasele tururi în jurul bisericii cu lumânările aprinse şi trecute prin mijlocul unui pătrăţel de hârtie decupat dintr-un calendar bisericesc expirat, oamenii se întorceau rând pe rând, cu feţele luminate, sărutând icoanele de pe coperta de tablă a bibliei, pe sub un pătrat de catifea mov ţinut în vârful unor prapuri cu aparent destulă greutate de patru bărbaţi, probabil stâlpi ai comunităţii iar de acolo se deplasau spre mijlocul larg al bisericii pardosite cu marmură albă. Aici înăuntru lumea părea relaxată, cu chipurile uşor istovite şi fiecare avea câte ceva de spus : fiul cel mare mamei, bătrâna cu baston şi batic şi ochelari de ebonită de pe bancă vorbea parcă în gol, fratele mare fratelui mai mic, fiul tătălui şi aşa mai departe. Dacă i-ai lăsa încă puţin, probabil ar începe să înşele. Corul sau o muzică înregistrată, incanta cu duioşie şi graţie. Cineva a întrebat cât a costat la restaurant. Dar nu se înţelegea.

Lumânările toate erau stinse ca în vinerea seacă.
Un tânăr de un metru optzeci sau de 6 picioare cum spun englezii, dat cu gel, rumen în centrul obrajilor şi cu o scurtă gri, venind pe culoar se lipi între rânduri, însoţit de o fată de vreo 18 ani cu părul cerealier rânced. Părul ei era tăiat drept peste umeri şi dat o parte după ureche, cealaltă parte, în contrapunct, căzând spre obraz.
Purta o haina de piele modernă, strâmtă, neagră, peste care de-a curmezişul venea, ca o bandolieră, lanţul unei poşete mici. Pantofii ei mici cu bot rotund desigur adăposteau tălpile ei mici. Purta nişte jeanşi bleumarin strânşi pe coapse. Mai devreme, aflându-se acasă, poate îi trăsese în sus, îi încheiase sub buric apoi pipăind uşor linia femurului, cum odinioară se aranja o fustă de stofă, experimentă cu nişte gânduri puţin confuze o anumită feminitate. În holul apartamentului se mai privi o dată în oglinda cuierului, dădu capul pe spate ca şi cum ar pus două picături în ochi sau pentru a se încuraja, îşi verifică rimelul şi ieşi.
Preotul împreună cu cei 4 stâlpi, terminând treaba, se apropie dinspre afară spre înăuntru, lumea se linişti imediat şi toţi se întoarseră către alee. Tânărul pivotă pe călcâie la 90 de grade iar fata îl prinse de o cută a hainei ţinându-l aşa până când preotul ajunse în faţa bisericii, până când oamenii au revenit la orientarea lor iniţială, pe alocuri chiar şi la discuţiile în şoaptă.
Pe urmă au început rugăciunile mai dense, dorinţa spălării păcatelor, dorinţa iertării, dorinţa liniştirii şi dorinţa învierii din mormântul perfect sigilat.

Daniel

Eu scriu poezie într-un oraş
est european
destul de mic.

Recitările mele destul de ursuze
în faţa foilor mâzgălite
nu le aude nimeni.

Această discreţie
are un fel de limpiditate care
mă încurajează.

Într-o ţară est europeană
în barul acela
ponosit ca adolescenţa un chitarist
                       
de vreo 45 de ani vine şi-mi spune 
că pământul ăsta e sterp
trăgând din ţigară.

Uneori simt cum creşte un clopot.

joi, 12 aprilie 2012

după-amiezile domnului Oanea 1

După amiaza şi-a petrecut-o într-un fotoliu din piele maronie citind dintr-un volum de Seamus o şarjă de poeme pline de ierburi şi broaşte şi în care găsi o descriere absolut pertinentă a unei mumii impregnată cu turbă, cu tichie pe cap şi gâtul secţionat. Pe la mijloc, era un poem tulburător despre o femeie cu pulpele goale cu fundul înţepenit pe un promontoriu, în stranietatea nopţii, icnind până când fetusul a ieşit pentru ca apoi să se rostogolească în apa  râului. Şi Iisus îmbrăcând împreună cu luna fetusul sângeriu abia trezit spre viaţa care nu va fi. După un poem aşa de bun merită să mori. Un fel de scânteiere viguroasă de care habar nu ai până nu vine.

Spre seară merse la biserică să asculte deniile şi se delectă oarecum detaşat cu tonalităţile clare şi melodioase ale rugăciunilor. Soarele pătrundea tiptil cu o dulceaţă veselă prin ferestrele perimetrale în formă de cruce. « Cămara ta Mântuitorule, împodobită o văd şi îmbrăcăminte nu am ca să intru întrânsa » : topica blândă şi apăsată, cuvinte repetându-se, cădelniţând argintiu, aerul serii cu o răceală fragedă ca de început de aprilie, de fapt, de început şi nimic altceva.

Domnul Oanea aprinse de la buton televizorul şi îndesă o pernă pluşată sub şale fiindcă telecomanda rămăsese fără baterii de ceva vreme. Işi simţea abdomenul umflat şi prins într-un cerc ca de butoi. Or fi apărut şi vergeturile îşi spuse. Aşa o fi când eşti trecut de patruzeci. În fine, dacă te gândeşti la procesul de îmbătrânire a populaţiei de care se face atâta tam tam s-ar putea crede că el e abia pe la începutul vieţii. 

miercuri, 11 aprilie 2012

duhovnicească (neprelucrat)

Tatii, (uşor apăsat ca să se audă în camera alăturată)
de ce a lăsat Doamne Doamne să fie pîrţuri?
Şi tu (adresîndu-se fratelui mai mare cu două coşuri
de pubertate pe frunte un breton zburlit şi o privire
pe undeva mîhnită ori neînţeleasă)
nu-ţi mai şterge mucii de pijamaua mea !

luni, 9 aprilie 2012

Luni

Luminează taina sufletului meu
Dătătorule de lumină
Şi mântuire dăruieşte-mi,

Luminează haina sufletului meu
Dătătorule de lumină
Şi mântuire dăruieşte-mi.

Preţul poeziei

M-am întrebat ce ar putea fi în spatele poeziei sau dacă ea duce undeva. E neplăcut să faci afirmaţii categorice, cu toate acestea, unele supoziţii ar putea ajuta. Iar acum, consider că nu este nimic ascuns, de fapt, e un demers fără miză. Cu ce interes poate fi privită o aşchie de lumină în oceanul murdar? Intr-o lume în care devine aproape imposibilă lectura unui roman ca lecţie de umanitate, este posibil ca poezia să fie un antidot la veninul vieţii.

duminică, 8 aprilie 2012

priveşte câmpul

într-o lumină scundă şi rece ca un presentiment alb
ea cântă neauzită la finalul unor viori dar nimic
nu contează în acel arc întins al neprihănirii şi frumuseţii
din privirea ei vânată şi totuşi zâmbitoare unor virtuţi
uitate
în acea groapă de deşeuri plină de ciori
şi de tristeţe în afară de cântecul ei neauzit spărgându-mi
inima încet precum o daltă precum imaginea ucenicului
visător cu tâmpla rezemată de sânul lui Crist
precum vastitatea câmpiilor cenuşii sub promoroacă.

Hurt




vineri, 6 aprilie 2012

Fluviul Arno

Pe ţărmul ce-ţi stăvileşte paloarea
găsind în curgerea-ţi adâncă
forţa care te face mereu să cobori
simţeam cum ne tremură-n inimi
neprihănirea făr-a mai crede în ea,
precum un biet om împânzit de un vis
surâde acelei mângâieri fugare.

Mario Luzi

miercuri, 4 aprilie 2012

katinga umala

sânii mamei mele au ajuns la nori şi
au o moliciune amară ca de muşchi de copac
ca ziua de ieri

în ceasul peretelui răsună chibriturile
în crinul de seară
în vagoanele de vite în laboratorul de peşti

prin galerii un copil este folosit un topor
e înfipt în ecrane şi tace
sângele negru urcă până la gură şi până la nas

ochii ei au alunecat în pământ lacrimile ei
putrezesc ca un vis toate
secundele au dinţi  şi râd ca o cicatrice.