M-am ridicat și am văzut-o în toată splendoarea ei

tolănită pe peretele închisorii din Vaslui

cu torța fumegând turbă scoțiană, liberă și serenă.

avea un ghiul în degetul mic de la piciorul drept.

Am văzut-o acoperind cartierele ca o ninsoare

de la vest la est. am văzut-o pe prosoape de baie

pe șosete pe eșarfe pe ochelari

pe sticle de bere pe antebrațele motocicliștilor. 

De atfel avea coarne de harley și era călărită de un vierme.

o vreme a fost primul lucru pe care puteai să-l vezi

când nimereai pe insulă. semăna cu mamă vitregă la intrarea în beci. 

toți flămânzii aveau fantezii cu viața lor. 

Aș putea întocmi un eseu despre angelistica simbolurilor. dar

din fericire se mai găsesc vase curate conștiente că un simbol

e mai puternic ca  o explozie.
trebuiau să-L omoare ca ea să se nască.

Am un sentiment puțin blestemat dar reconfortant

să nu dau socoteală nimănui dimineața
pe terasa din bulevard cu o cafea și un pahar de apă.

în față. Privesc minutele, se sucesc norii.

Caut să înțeleg ceva de pacă aș fi încet la minte

sau orb precum Bartimeu lângă fântâna netulburată.

Cei plini de lentoare, cei mai lipsiți de productivitate

nu cad primii. nu sînt

nici primii care urcă  scara de funii desenată pe ziduri.

ei sunt ca apa: binecuvântare și moarte.

în vreme ce stăteam cu ochii ațintiți pe ușa furniruită

așteptând-o să iasă au apărut 2 meseriași cu o cutie de scule și o rangă albastră.

-          am venit să schimbăm ușa, spune unul și începe să caute  

prin buzunare. poate cheia, îmi zic.

-          dar camera e încă rezervată, le răspund din fotoliul maroniu.

așteptați puțin!  mă strecor înăuntru.

-          hai repede, că au venit unii în salopete să schimbe ușa.

luăm gențile, potofelul, telefoanele și când să ieșim

doi bătrâni urcă gâfâind pe scări, îmbrăcați în combinezoane second hand.

-          ce e cu dumneavoastră, întreb.

-          am venit să vedem ușa.

-          care ușă?

-          ușa veche care se va schimba, îmi răspund și se bulucesc

în antecameră. dar noi deja coborâm scările de marmură roșiatică spre recepție

cu inelul cheilor agățat pe degetul mic al mâinii stângi. telefonul, cheile portofelul.

dacă ar fi să cobor mai adânc ar apărea

caractere intimidante cu topoare pe umeri și fețe fumurii sau însângerate.

mai departe, îmi spun, ar intra în scenă privirile opace deasupra obrăjorilor

unor născuți lipiți de piepturile unor femei.

poezia de la Bistrița

la Bistrița o femeia de vreo 60 de ani a pășit în cafenea

cu un mers legănat care degaja încredere. a cerut barmanului o bere Timișoreana.

era aproape de sâmbure noaptea, părea singură și purta o rochie vaporoasă

lila asortată pesemne cu poșeta gri șobolan.

chelnerul creol cu barbă grecească studente ofilite și oarecum zâmbitoare toate filtrate

prin albastrul ei glacial. 60 de ani.

mai târziu, aceeași femeie care s-a făcut remarcată a trecut  prin fața bisericii reformate

împreună cu o posibila avocată,

blondă, mai tânără,dar, din cauza grijilor cu un aer ușor demodat.

prin cartier lumina  un roz sidefat.

mersul lor peste macadam trăda un soi de joacă. s-ar fi zis că ea avea ceva de spus,

cu toate că nu avea nimic de spus.

unii se ridică din pat ies în aerul nopții

și aprind o țigară

eu nu.

eu aștept cu o ușoară smerenie ploaia

și mă gândesc la muson deși n-am locuit 

acolo.

zilele mele sunt linii sau niște lungi respirații

care se înghesuie în ramele

unui tablou.

vecinul meu bea bere și turează motorul

pădurea se vântură

eu nu.

am un refugiu în buza pământului o iarnă

din care ursul se trezește singur

așa doar

am găsit timp să-mi amintesc de felul în care sînt

de cum am crescut

de strălucirea soarelui

de răcoarea fragedă și albastră

odată

am trecut pe lângă întrebări sau răspunsuri

ca pe lângă scaunele de lemn dintr-un film străin

așa am deschis tristețile scoicii

am adormit sub clătinarea copacilor.

și acum spun: oamenilor sfinți de la orizont dați-mi
în lumina serii un semn de bine!

mâine vei pleca vei pleca te vei zbate
precum mâna dirijorului

precum pleoapele păsării
decapitate.

se va ghemui pielea sbârcită care se ridică
se ridică în mormânt. mâine vei plânge

mâinile fluviile și rugina vor dansa.
atunci nu uita nu uita

că fereastra a înmugurit.
ne-am putea vedea în casa negustorului.

am tot încercat să te apăr (inutil).

marea curvă e precum anotimpurile. 

eu, 

aproape 

am pierdut.

nici o scoică nu sînt. tu vei avea succes?

succes has made a faillure in our lives.

care e lecția de folos?

în fiecare zi de 6, aprilie, mă gândesc puțin la ea.

ea e departe și nici n-am iubit-o, sau poate da,

așa cum am iubit-o pe ea, cea importantă,

mică de statură, cu suflet înmiresmat,

o dată chiar ne-am plimbat, printre ziduri sau biscuiți,

într-o după amiaza aceea veneam de la cinematecă, 

apoi ne-am scris, involuntar scrisori, cu viitor,

o găleată de narcise locuia în piața Rosetti, lângă demisol,

acum e deja 7, aprilie iată, mă gândesc puțin, la ea.

un an mai poti necuvenit lua. vei ști

când vulpea trece printre

mărăcini.

iarba înaltă va împleti piane

ori sac de cânepă va zgribuli urechea.

va fi o dragoste tablou și gata!

doar Dumnezeu va săruta orbita.