La Cioran dai de liniştea imediat consecutivă exploziei. Dincolo de disperare şi insomnie, la sfârşitul lecturii simţi că dacă universul ar dispărea, tot ar mai supravieţui, ca o insectă osificată, ambiţia autorului de a fi plin de farmec. Stilul devine astfel un mod de recuperare a respectului de sine, unicul medicament împotriva lipsei de temeiuri.
De multe ori mi-am zis că are dreptate: sănătatea e o poziţie prea confortabilă.
