Se afișează postările cu eticheta achtung maybe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta achtung maybe. Afișați toate postările

duminică, 30 ianuarie 2011

Pildă


Semănătorul aruncă sămânţa sa,
vine noaptea aceasta
ce nu putem vedea creşte,

Semănătorul aruncă sămânţa sa,
palme răcoroase ne acoperă ochii
ghici cine vine la cină,

Semănătorul aruncă sămânţa sa.



2009

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

trecătoarea

ce frumoasă eşti
cu mâinile încâlcite
în buzunare,

cum traversezi vântul
ai spune că aerul
n-a zidit nici o moarte!

universul se clatină
asemenea unei batiste
pierdută prea sus,

destinată ochilor
ce n-au uitat
surâsul zăpezilor stinse.

psalmodie


paşii mei
îşi leapădă timpul
pe-acelaşi drum
cu lespezi şlefuite,

ascuns printre ruine,
în strană rezemat,
nu mă mai caut,
mă voi afla pe mine?

2008

Insula


mă trezesc în mijlocul unui vis
pe-o insulă îmbrăţişată sufocant
de numai şi numai
apă,
uneori, obosit de aceste bizare visări,
adorm buştean
şi atunci mă trezesc doar braţele
care îmi piaptănă sufletul
vorbesc cu geamătul vântului
spunând:
tu nu exişti,  apoi mă închid
asemenea unei verigi de lanţ,
visez din nou că insula de ieri
are legătură
cu cea de azi, că a fost ieri,
că este azi, apoi nu ştiu ce mai este,
aşa că aştept pe jumătate fericit,
miros lumina
şi mă tot gândesc, uneori frenetic,
dacă sunt în formă
să calc pe ape în căutarea celuilalt mal.



2008

El


Mă vei aprinde  când voi umbla
după viaţa mea pe genunchi de ceară?

Îmi vei răsări lumina după amiezelor
când  vântul va  trânti uşa?

Coaja rece şi umbra le vei amesteca
şi vei spune: are gust de om?


2008

podul inimii


într-un fel  şi  viaţa noastră
e de pe vremea bunicii,

hainele care îmbracă inima
pe dedesubt, sunt de copil,

într-un fel, viaţa noastră
e timpul naşterii clipei.

2008

Matematică


Îmi calculez bătăile inimii
să-mi ajungă să mă ridic de pe ringul
de metastază a luminii,

Între două runde defilează
femei frumoase ce-şi tremură pulpele
lăudând reflectoarelor
plăcuţa legii încrustată cu viaţa mea,

Cu o mână îmi spăl pieptul, simultan,
cealaltă o trec prin păr în căutarea golului
lăsat de prima mângâiere.

2009

despre frumuseţe


precum ploaia veselă
a încrederii
îţi plâng degetele
peste genunchii goi
cu-atâta cuminţenie
sălbatică!

doar un martir
ar fi putut să-şi lase,
astfel,
braţele să gândească!

2008 dec

şşş...


vreau să vină fericirea la mine
ca un sloi cald
în cel mai treaz mod cu putinţă,

caut în piept o capcană,
un lighean sprijinit de un băţ
pentru că fericirea
ar trebui să fie de mărimea
unui porumbel 

şi nu vreau ca orbecăind 
în noapte cu bastonul de orb circumspect 
să fiu prins
în cuşcă cu mine însumi.



2009 ianuarie

anul acela


în anul acela
mi-am făcut timp pentru tine
şi poate fiindcă fusese-o recoltă
blestemată
viaţa noastră luase o turnură radioasă,

am găsit timp să observ
lucrurile ce se aşează pe masă
untul, pâinea, feliile de linişte,
cafeaua în pragul buzelor,
calendarul,

mă gândeam într-o seară
cât de departe ţi-au ajuns cercurile
paşilor mei de-odinioară,
în anul acela
am răsfoit o carte lăsând începutul
pentru mai târziu,

în pânza de păianjen lumea
lenevea
pieptul meu înflorea ca un bujor
nu mai simţea junghiul de a fi prins,

în rest
am traversat parcurile dorindu-le
să înghită oraşul,

mi te-am imaginat cum mă citeşti
de parcă ţi-aş pieptăna nopţile,
părul,



2008