aima pala

aşa cum alunecă uleiul peste palme de tablă
pe un patinoar al speranţei sau urgiilor 

aşa ajung şi eu o cârpă tare ca o piele de bour

tăbăcită deasupra oraşului

şi-atunci apare ca un ciocan

o floare înţeleaptă care dezbate zgura tristeţii

noaptea de după zi cărarea cea largă

şi toţii cleştii mei zâmbitori cântă o serenadă.