aripile nopţii

copilul cel mic pătrunde în apă ca într-un somn

pentru ca apoi dintr-o dată 
să păşească cu nişte ochi de statuie

pe fundul oceanului (unde se joacă cu fluturi)
şi asta durează cât luna nouă mai ales iarna

când stelele oftează profund sub ceaţa gălbuie

pentru ca apoi dimineaţa să-i văd ochii umezi 
ca un fel de placentă sau ghiocel în timp ce eu 
nu pot să dorm uneori 
nu pot nici să mai trăiesc şi mă gândesc să fac

doar unul sau două lucruri dar mă întreb pentru ce

şi dacă n-ar fi mai bine doar să îmi aud sufletul.