mai departe zâna

                                    in memoriam Aurel Dumitraşcu

  

un vânt fantomatic se scurge prin fereastra

în care odihnesc morţii cei mici

morţii noştri cei tineri şi înalţi şi foarte copilăroşi

ca aceia pe care-i ţinem de mână

şi miros a pere şi vâsc şi la ceafă aduc

în rigiditatea noastră un ţipăt fermecător

o mătreţă a zorilor pusă în insectar

un pumn de frunze pe tastatură ca zmeele

sau cuvintele dragi ale tatălui care bat în pădure

şi stelele se îndepărteză de groapă

sub piciorul gol un cuvânt se ridică 

din joben zâna cu o carte în mâini pluteşte prin oase 
pentru că « aşa se spune despre urgiile tinere ».

poemul roşu

                                 in memoriam Aurel Dumitraşcu

pe când carnea noastră mirosea a cais

clopotele răspândeau în aer

pete de sînge ca nişte ferestre larg deschise spre frig

ne iubeam cu un fel de lumină

de floare prinsă pe după ureche cu clipocit de soare

cu zimţi

traversam podurile de frânghii ne fotografiam cu Ceahlăul

dar mai ales recitam în mijlocul patului

poemele roşii ca nişte noduri în batistă prin care ţineam

sfinţenia aproape 

strigătul ca un aşternut al cefei

pe când carnea nostră mirosea a cais şi ne iubeam.