cronica unei seri de februarie

La început, cam pe la şase jumate am fost trei, muşchetarii. Am urcat treptele de mansardă, ne-am adaptat ochii cu sala goală proaspăt iradiată şi am încercuit o masă rotundă din lemn gros lăcuit în nuanţă de cireş. Ulterior  ne-am rezemat bărbiile în căuşul palmei sau ne-am privit unghiile meditând puţin dezamăgiţi în compania câtorva beri. Tocmai când ne gândeam că ar trebui să nu ne mai imaginăm că suntem un cenaclu ci mai degrabă să ne intitulăm grup şi să tăiem bilete, au mai apărut trei personaje consacrate ale urbei noastre Nicu Marcu, Costache Ungureanu şi Dan T Gurtesch.

Dan T Gurtesch a fost pe undeva noutatea caldă a serii, apariţia care a transmis modestia aceea dulce a nesiguranţei, fiind adus chipurile de Box, s-a aşezat uşor cocârjat alături de Florin şi Costache şi după ce i-a venit paharul noduros de vodcă servit cu o vază de apă şi-a scos tacticos agenda rufăiată şi plină de altele care vor fi fost odată importante, ne-a citit câteva poeme. Era pe acolo probabil o ediţie scalpată a ultiumului său volum « Moartea mea, dragostea mea ». Ne-a citit iar noi am tăcut. Victor mai apoi a scos din geanta lui de pânză vernil o antologie unde i-a fost nu de mult publicată o povestire numită "Animalele". Am recitat aş zice de acolo ultima frază în care e mai multă lirică decât în majoritatea poemelor din zilele noastre.

Aveam şi eu la mine câteva poeme listate în grabă de pe net şi l-am rugat pe Costache să recite fiindcă uneori are impresia că e mai bărbat decât mine şi îl ocoleşte emoţia. În fine am avut o mică dispută pe tema asta întrucât sunt adeptul unor lecturi uşor emotive, pe urmă  am trecut la altele, la veşnicele bârfe fermecătoare despre struţocămila lui din « Alteţă eşti mai frumos ca păcatul » şi eseul său dan-onigo-severino-zetu precum şi multe alte mărunţişuri.

Pe urmă ne-am fracturat în două echipe după ce Dan a fost invitat la Fierărie unde s-a ţinut ultima rundă din cavalcada Folklung şi întâmplările din oraşul cu oameni, aşa că am acoperit rapid distanţa dintre cele două cârciumioare. Am reuşit astfel să-i ofer lui Adi Bezna un exemplar din Abel cumva în mediul său fiindcă oricum stătea într-un soi de beznă... mai târziu a şi recitat un poem din carte precum şi un poem de-a lui Dan, ceva cu prietenii şi moartea, cu lupii laolaltă.

Am mâncat ceva de pe un fund de lemn, l-am îmbrăţişat pe Dan şi am plecat gândindu-mă cât suntem de fericiţi să mai trăim un pic lângă oamenii dragi care stau din păcate mereu în preajma morţii.

În final, las un poem de Dan T Gurtesch, un prieten care se mai reazemă poate şi acum de pahar cu umilinţă şi fără nici un alt demon:

O NOUĂ SCRISOARE DIN EXIL

Iubite prietene şi
Frate al meu, 
Nu-ţi fă griji.
Cadavrul ambulant al subsemnatului 
Se mai plimbă, încă, printre
Figuri de ceară şi
Zâmbete de conjunctură,
Se mai îmbălsămează prin crâşme cu
Iz de TBC şi ciroză, 
Mai priveşte cu jind la
Buzunarele pline ale cerşetorilor,
Mai latră la câinii vagabonzi şi,
E adevărat,
Nici el nu ştie exact ce mai aşteaptă,
Până când şi
De ce ?