toate chipurile (mele?) se caţără unul peste altul
spre această lumină fragedă şi nelalocul ei,
tot ce am gândit, nădejdile mele laconice, ghemuite
şi totuşi atât de umane, într-un rai fumegând
fericirea e doar o plută care te ajută să uiţi,
şi toată această blândeţe cum se topeşte în oase (!)
aminteşte de aeroplanul plesnit şi albastrul năucitor.
