de ce să nu visăm nu costă nimic

cu precădere în vremea musonului. e lucrul cel mai legal.

uneori mă gândesc şi eu la moarte

dar nu pot spune că o doresc. ar fi o exagerare.

într-o zi am văzut o lumânare sfârşită. un fum spaţial

cu iz de lebădă. atunci pentru

prima oară m-am gândit că aş putea visa anumite fetişuri

care depăşesc cadrul natural al domnului Eminescu.

m-am imaginat pe un pat de lemne într-un spaţiu neted

nu crengi nu vreascuri putrede ci esenţă tare.  să ardă tot 

sufletul răsfirat şi să cânte albumul acela a lui U2

Achtung Baybe care începe sau se termină cu dragostea e oarbă.

you again

dar poate că Dumnezeul meu va deschide o uşă
mă va face iar să plâng ca şi cum am fi împreună mă va arunca
într-un echilibru în care pereţii nu mai sunt de cenuşă
ne vom strânge în braţe ca şi cum din piept ar ieşi cuvintele.

all I want is you

un videoclip la care ţin fiindcă îmi răscoleşte memoria 

a fost odată ţara lui Dumnezeu

elevation

Pentru că de la vârsta la care furam cărţi mi-au plăcut cei trei muşchetari cărora li s-a alăturat imediat D`artagnan, the stageman and the blind ambition of the book  şi  au devenit imediat patru, sau poate fiindcă spada şi capa ori westernurile mi-au definit în copilărie un anume simţ al justeţei pe care nu-l poţi obţine singur decât abrutinzându-te, considerând astfel că mai este posibil un soi de comando pentru a schimba lumea, în prima tinereţe am fost fascinat de trupele de 4. Aşa am ajuns, trecând din trupă în trupă să îndrăgesc Beetles, Doors, Led Zeppelin, Queen, Simple Minds, U2 şi încă vreo trei banduri descoperite mai recent. Din păcate fiind mai mereu în lipsă de timp nu am cultivat această pasiune şi am rămas la romanţele personale. Atât cât vor mai avea ceva să-mi spună. Mai jos puteţi asculta o piesă care mai zdrăngăne printr-un cotlon în mine.