Dacă vii din partea Burdujenilor oraşul îţi apare ca un butoi
cu mere peste care străluceşte o cruciuliţă
apoi urci dealul ca şi cum ai diseca o broască cu pieptul plin
de plumb şi un fâşâit de fermoar se degajă prin aer.
Atunci înserarea intră sub ochi ca o coajă de portocală.
Fiindcă e cinci. Cărămizile se adună pe manuscrise iar Vio
e drăguţă ca molarul meu de wolfram când râd
Ana are genele optimiste când citeşte din pumni ei blânzi ies
câteva firişoare de lapte distilat sau o pudră de ploaie
Florin s-a dat cu aur pe faţă Sagy ar vrea să prindă un fluture
Vindecătorul are un cot rezemat Sorin zgârie masa pătrată apoi
cu buricul degetelui arătător amestecă cicatricile
Ilinca vorbeşte cu un copil fără mască Victor a părăsit clădirea
împreună cu câteva pete roşii spulberate prin zăpadă iar eu
Dibuiesc o sticlă cu gândul la poeţii cu iatagane din piaţa Tahrir.
