vineri, 16 martie 2012

aima pala

aşa cum alunecă uleiul peste palme de tablă
pe un patinoar al speranţei sau urgiilor 
aşa ajung şi eu o cârpă tare ca o piele de bour
tăbăcită deasupra oraşului

şi-atunci apare ca un ciocan
o floare înţeleaptă care dezbate zgura tristeţii
noaptea de după zi cărarea cea largă
şi toţii cleştii mei zâmbitori cântă o serenadă. 

joi, 15 martie 2012

fragmentarium

După 20 de ani era o carte din care a rămas, am nădejdea asta, o întrebare  despre prietenie - unde dai şi unde crăpă. Iată cum, dintr-o naraţiune rămâne doar un aer dulceag.

Scotocind prin torpedou, pe la amiază, dau de o carte de Berdiaev, primul număr al unei colecţii care parcă n-a existat, intitulată „Împărăţia Cezarului şi împărăţia lui Dumnezeu”. O carte pe care am despicat-o acum douăzeci de ani. Era prin 1992. Of, anii magici de după revoluţie, care în accepţiunea mea s-au încheiat prin 96. O deschid, aşa, ca pe un album de familie şi iau pe nepusă masă un pumn în plex „adevărul nu ţine de esenţă ci de existenţă”, punct.

Of, viaţa mea irosită! Fug repede să i-o dau lui Victor pe care îl întâlnesc cu o bere pe masă în binecunoscutul de acum bar Rainbow. Nu apuc să schimb prea multe vorbe dar el îmi recită un poem scris, bănui, prin orele dimineţii. Un poem frumos, un soi de faţă de masă scrobită pentru lumina de-afară. Ca o privire limpede se arată şi primăvara. Îmi spun că că vom avea timp destul pentru moarte.

Pe urmă ies în lumină muşcătoare şi-l sun pe Vincenţiu, prietenul meu mai vechi de 20 de ani. Ajuns acasă iau o cazma şi sparg zăpada troienită pe lângă gard şi ajut pe undeva soarele să rezolve treaba mai repede.

luni, 12 martie 2012

a se servi rece

am ajuns la vârsta
la care 
trebuie
să mă prefac
că sunt bun la ceva

alţii de seama mea
sunt minştri
sau artişti
dau interviuri
sau au murit şi au rămas
în memoria
colectivă
o cocleală verzuie
sub penajul porumbeilor

ar trebui să pot spune
cu lejeritate
asta e albă
cealaltă neagră
sau măcar:
într-adevăr iată o formulă
de succes

dar
din păcate
(a se rosti pe un ton
consolator sau a se prepara
la foc mic şi a se servi
rece)

n-am fost niciodată
prea convingător
iar acum
mai nou
am făcut din nesiguranţă
o timidă religie.

sâmbătă, 10 martie 2012

11 martie

întrucâtva sufletul meu
mobilează odaia
de dimineaţă lumina
e un cleşte
stomatologic

o cinteză loveşte gheaţa
cu glasul ei
strălucitor

deşi
orice muzică poate
deveni
sfârşitul cântecului
sau cel puţin
un pansament
peste unele răni
din viitor sau mai vechi
sau din vis

un gunoi abia născut
din zapadă

prin împrejurimi
un clopot
cheamă vii şi morţii
şi inima mea
se scufundă încet
când umbra rece
muşcă
momeala.

joi, 8 martie 2012

alura konwi

sunt lucruri din care
nu aud
nimic

şi sufletul meu
e o mănuşă care pipăie
un chip
de care nu-şi
aminteşte

fiindcă înserarea este
un loc
ce nu vreau
să-l stric cu o pasăre

sau cu
lumina fagilor pătrunsă 
în pereţi
ca o şoaptă

fiindcă
sunt multe lucruri
din care nu aud
nimic.

miercuri, 7 martie 2012

ar fi trebuit să fie

aşa a trecut o săptămână
întreagă
privind pe furiş
fotografiile ei de parcă ar fi murit
sau ar fi prea departe.

nici una nici alta.
dar azi dimineaţă am avut
senzaţia
pe care o capeţi când bei
un pahar ras
cu vin roşu
sec

a fost
ca şi cum un tren de epocă
ar fi trecut
cu ea 
spre o lumină galbenă pală 
muiată într-un bleu
friguros

sau am îmbătrânit puţin
la gândul
că 
putea să înşele.

luni, 5 martie 2012

cum va fi

                                   după ideea unui copil 
           
în cer ne vom întâlni cu bunicul şi bunica
cu motanul Tomiţă
şi soarele vesel
şi ne vom ţine la piept
dar nu oricine poate să ajungă acolo fiindcă
e greu.

fericirea va fi mai mare
decât atunci când eşti copil.
când eu o să mor şi o să mă ducă la groapă
oamenii aceia cu prapuri şi cu ţărâna cleioasă
pe tălpi eu o să fiu mai rapid decât ei
şi o să mă fac porumbel.

vineri, 2 martie 2012

La cenaclu

Dacă vii din partea Burdujenilor oraşul îţi apare ca un butoi
cu mere peste care străluceşte o cruciuliţă
apoi urci dealul ca şi cum ai diseca o broască cu pieptul plin
de plumb şi un fâşâit de fermoar se degajă prin aer.

Atunci înserarea intră sub ochi ca o coajă de portocală.

Fiindcă e cinci. Cărămizile se adună pe manuscrise iar Vio
e drăguţă ca molarul meu de wolfram când râd
Ana are genele optimiste când citeşte din pumni ei blânzi ies
câteva firişoare de lapte distilat sau o pudră de ploaie

Florin s-a dat cu aur pe faţă Sagy ar vrea să prindă un fluture

Vindecătorul are un cot rezemat Sorin zgârie masa pătrată apoi
cu buricul degetelui arătător amestecă cicatricile 
Ilinca vorbeşte cu un copil fără mască Victor a părăsit clădirea 
împreună cu câteva pete roşii spulberate prin zăpadă  iar eu

Dibuiesc o sticlă cu gândul la poeţii cu iatagane din piaţa Tahrir.

luni, 27 februarie 2012

duminică, 26 februarie 2012

Amazon

în lumea noastră trăieşte o broscuţă neagră
cu dungi albe şi portocalii pe spinare
ca nişte hieroglife veninoase

tatăl singur pe-o frunză
păzeşte atent mormolocii lipicioşi

când soarele ajunge la destinaţie se prind de el
unul câte unul ca nişte pui de maimuţă şi urcă până
la un crin verde plin cu lacrimi

acolo ochiul se desface lin coada de drac se divide
fruntea pădurii înfruntă asfinţiturile
şi caimanul negru alunecă pe o rugăciune.