sâmbătă, 5 mai 2012

peretele


Pătrunde soarele pădurea de mai şi peretele garajului
arată ca un ciorchine de umbră.
un gândac cu trup alungit şi două antene cu care
vâsleşte aerul moale urcă încet. eu şi cu el, norii albi.

Unde merge? va ajunge până sus la buza balconului ?
a urcat aproape 1 metru iar acum stă. ciorchinele galben
şi mănuşile frunzelor. porneşte încă o dată.
închid ochii şi mă gândesc că viaţa-i reală şi ireală.

Un aparat de ras cu mai multe lame. a făcut iar vreo cinci
centimetri şi ştă. stă şi nu se mai opreşte. două făpturi
destul de înrudite. poate a obosit. poate nu avea un motiv
prea întemeiat să escaladeze. poate e bătrân.

Ne întrebăm aceleaşi lucruri. închid ochii ca şi cum
am avea tot timpul la dispoziţie. iar când îi deschid nu mai e.
mă speriu uşor. îl caut pe jos, a zburat?
nimic nu mi-a dat de înţeles că era un gândac cu aripi.

Si acum el este cu altcineva şi parcă totul a fost mai uşor.

marți, 1 mai 2012

numele

m-am născut în 1970. multă vreme am ştiut
că a fost un an bun (deşi am aflat
pe la 11 ani dintr-un timbru că au fost inundaţii).

mă gândeam: oare cât o să trăiesc? până în 2050?
eram fericit.
aveam o stea norocoasă. nu era chiar aşa de rău
cu mâncarea. tata avea bicepşi de aviator. citeam.

se citea mult pe atunci. şi se asculta muzică la picup
şi magnetofon. eu aveam de amândouă.
am stat o grămadă într-o cuşcă inefabilă dar pe urmă

am ieşit.
au începit procesele. dobânzile, lucrurile care seamănă
cu o ghilotină la orizont. copiii noştri mari,
părinţii ca o supă reîncălzită.

uneori mă întreb ce este iubirea şi dacă steaua aceea
nu era altceva decât mâna mea întinsă. 

generaţia 27


în câteva zile a fost rasă de pe faţa pământului
o întreagă populaţie de cărăbuşi.

n-a fost un virus ori un cutremur (însă 4 adolescenţi
au murit împuşcaţii fiindcă dăduseră muzica prea tare)
ci doar un sfârşit strălucitor de aprilie.

acum stau chirciţi în coaja lor maronie, ţepeni,
depănând povestea cu bizonii care se aruncă de sus.

abel şi eu


o amintire frumoasă cu Robert Şerban şi Vasile Andru

duminică, 29 aprilie 2012

America


cu 50 de ani întârziere ascult trompeta lui Miles Davis
ca şi cum aş roti un potenţiometru pe buza unui pahar de sticlă
înalt e zăpuşeală şi abia 29 aprilie

când ajung acasă citesc o carte de Kerouac un tinerel
simpatic în sfârşit Hitler a pierdut războiul e linişte
(liftul s-a oprit) şi am impresia că America e o blondă imensă

cu faţa ciupită şi îndreptată spre răsăritul de soare.

miercuri, 25 aprilie 2012

o noapte ploioasă


unele lucruri le poţi face o singură dată
sau câteva zile după aceea
pentru că lumile se împletesc ca un păr lung
şi afânat de fată.

după aceea totul devine prematur ca un fetus plin
de vinişoare şi spuză sau
traversezi înspăimântat muzeele
şi orice mână întinsă e o ca piele suptă de broască.

mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă
nu aş fi văzut Vacanţă la Roma într-o vineri sau
nu aş fi ştiut încă de pe atunci că Elvis se trezea noaptea
şi trăgea sertarele de la morgă.

ce s-ar fi ales de mine?


            
            iar acum ascult cum plouă în carne şi fulgeră
în coşul pieptului am construcţii fabuloase strălucitoare

şi negre ca o catedrală în cer
în care m-am ridicat de multe ori de la sine
cu nişte cadavre livide cu pălărie şi-mi spun că toată
lumea ar trebui să poată cânta la chitară clasică.

marți, 24 aprilie 2012

poem


şi vei fi din nou 
cum erai
un râset ca o perlă în uralele dimineţii
şi vei sta rezemată de unele fapte
care zboară şi corbii din colivie se vor topi ca untul
şi clădirile vor fi blânde şi aparenţa
unor viori va rătăci prin somnolenţa oraşului
vei merge atunci pe şoseaua de lângă
câmpie şi va ploua mărunt, intensitatea ei verde
te va însoţi ca o dragoste veche şi vei fi din nou 
cum erai.

24 aprilie


L-am sunat pe editor. Nu peste mult timp a sunat înapoi şi am încercat să încropesc o discuţie pe cât posibil mai călduroasă cu un om pe care nu îl cunosc. Am vorbit puţin despre poezie, despre paşii care urmează după ce dau ocheiul la interiorul cărţii, etc. I-am povestit câte ceva despre prietenul meu George care a realizat atât de frumos coperta. Se pare că lucrurile merg spre bine cu cartea şi ştie ce-i de făcut. I-am spus că sunt conştient că am scris o simplă carte de poezie, fără nimic mesianic. Şi m-a încurajat, spunându-mi că părerea lui Mureşan despre poezie este că igienizează societatea, cu alte cuvinte orice carte nouă de poezie e un plis la normalitate. Mai pe la sfârşitul convorbirii mi-a spus un citat din Ion Mircea (după câte ştiu a fondat sau are un rol important la revista Echinox), şi care întrebat ce puteţi spune despre poezie a fost destul de laconic: "poezia este grea". Acum, după ce am închis telefonul şi am ajuns acasă, scriind aceste rânduri mă gândesc că e foarte posibil să fie aşa. Totuşi, cred că scriitorul ar trebui să facă tot posibilul ca poezia să fie şi accesibilă. Sau, cel puţin să încerce să transmită în totalitate ceea ce are de transmis.