podul inimii

într-un fel  şi  viaţa noastră
e de pe vremea bunicii,

hainele care îmbracă inima
pe dedesubt, sunt de copil,

într-un fel, viaţa noastră
e timpul naşterii clipei.

2008

Matematică

Îmi calculez bătăile inimii
să-mi ajungă să mă ridic de pe ringul
de metastază a luminii,

Între două runde defilează
femei frumoase ce-şi tremură pulpele
lăudând reflectoarelor
plăcuţa legii încrustată cu viaţa mea,

Cu o mână îmi spăl pieptul, simultan,
cealaltă o trec prin păr în căutarea golului
lăsat de prima mângâiere.

2009

Valiza

La urma urmei
vom deveni perfect necunoscuţi,
ca stelele rămase doar lumină căzătoare,
cineva ar putea roti un buton,
undeva prin spaţiile goale,
să ne sărute ochii sau să ne strângă
de picioare ca pe un mic copil
orfan de-o dragoste datoare,
la urma urmei
vom deveni ce-am fost şi doare,
un scâncet de vioară ascuns într-o valiză
burduşită cu sandale.

despre frumuseţe

precum ploaia veselă
a încrederii
îţi plâng degetele
peste genunchii goi
cu-atâta cuminţenie
sălbatică!

doar un martir
ar fi putut să-şi lase,
astfel,
braţele să gândească!

2008 dec

şşş...

vreau să vină fericirea la mine
ca un sloi cald
în cel mai treaz mod cu putinţă,

caut în piept o capcană,
un lighean sprijinit de un băţ
pentru că fericirea
ar trebui să fie de mărimea
unui porumbel 

şi nu vreau ca orbecăind 

în noapte cu bastonul de orb circumspect 

să fiu prins
în cuşcă cu mine însumi.


2009 ianuarie

anul acela

în anul acela
mi-am făcut timp pentru tine
şi poate fiindcă fusese-o recoltă
blestemată
viaţa noastră luase o turnură radioasă,

am găsit timp să observ
lucrurile ce se aşează pe masă
untul, pâinea, feliile de linişte,
cafeaua în pragul buzelor,
calendarul,

mă gândeam într-o seară
cât de departe ţi-au ajuns cercurile
paşilor mei de-odinioară,
în anul acela
am răsfoit o carte lăsând începutul
pentru mai târziu,

în pânza de păianjen lumea

lenevea
pieptul meu înflorea ca un bujor
nu mai simţea junghiul de a fi prins,

în rest
am traversat parcurile dorindu-le
să înghită oraşul,

mi te-am imaginat cum mă citeşti
de parcă ţi-aş pieptăna nopţile,
părul,


2008

o revistă locală

a publicat o recenzie scurtă la Abel şi eu http://www.rasunetul.ro/poezia-abisului
mulţumesc domnului Maximinian

poemul roşu

                                 in memoriam Aurel Dumitraşcu

pe când carnea noastră mirosea a cais

clopotele răspândeau în aer

pete de sînge ca nişte ferestre larg deschise spre frig

ne iubeam cu un fel de lumină

de floare prinsă pe după ureche cu clipocit de soare

cu zimţi

traversam podurile de frânghii ne fotografiam cu Ceahlăul

dar mai ales recitam în mijlocul patului

poemele roşii ca nişte noduri în batistă prin care ţineam

sfinţenia aproape 

strigătul ca un aşternut al cefei

pe când carnea nostră mirosea a cais şi ne iubeam.

din cauza unei uşoare miopii

poate şi din cauza unei uşoare miopii,

într-o după-amiază tavanul alburiu

semăna cu o ceaţă

din care ieşeau soldaţi şchiopătând prăfuiţi

ca după un război ce urma să înceapă,

apoi am zărit linia moale a obrajilor tăi, o frunză

în care toată  tristeţea din lume ar fi putut să încapă

şi mi-am spus că inimile noastre

se văd una în alta deşi

aproape nu s-au întâlnit niciodată.

Fisurile

Azi am trecut pe la fosta cofetărie studenţească acolo

aveam masa noastră afară ploua

un căruţaş biciua o iapă cumva grijuliu iar noi

vorbeam despre ziua de azi,

Când am zărit doi morţi zâmbind fugar din profil

topindu-se într-o clădire nouă

pe care îmi venea s-o cojesc de pomadă,

Azi am privit din vârful treptelor norii erau albi erau negri

am întins năvodul pe străzi

şi am căutat fisurile care ne-ar fi putut învia îmbrăţişarea

cu  tot ceea ce este dărăpănat şi blând.