vineri, 11 februarie 2011

iarna în hol

după ce domnul Inimescu şi-a aşezat scurta neagră pe cuier
şapca pe poliţa de deasupra
atenţia i-a fost atrasă imediat de fâlfâitul aripilor a doi porumbei
care s-au aşezat pe pavajul roşiatic exact în cadrul ferestrei din hol
în spatele perdelei trasparente de organza,

extras din altă poveste şi-a lipit palmele
de stofa hainelor atârnate acolo de lemnul lăcuit în culoarea nucului
uşor cherchelit după cele două halbe de bere
trăia o senzaţie de bine în pofida sictirului naţional sau mondial,

avea un soi de tonus inexplicabil pe care îl poate reclădi periodic
doar o fundaţie solidă interioară
şi s-a gândit în sinea lui puţin amuzat că Dumnezeu îl mai iubeşte
îl vede deocamdată cu ochi buni dacă mai găseşte bani prin casă
cum a fost cu vreo doi ani în urmă când a descoperit 3000 de lei
deasupra uşii de la debara iar acum chiar în ianuarie au picat din Coran
alţi 400.

joi, 10 februarie 2011

visul unei nopţi de iarnă

un film din 1946 care rulează chiar acum cu personaje mai vii decât cele pe care le vedem în cotidian pe stradă. un film despre o lume care visează pe marginea prăpastiei mergând pe vârfuri în nişte cipici moi o lume plină de prejudecăţi ziditoare. singurul regăsit acolo şi prezent la apel a rămas Radu Beligan. doruleţ şi domnul manea cel cu 44 de cărţi, anul şi cartea, majordomul. o actriţă de o frumuseţe fină şi o voce cu o rezonanţă tare, cum era a Mariei Tănase. un film parfumat despre o lume în care scriitorii erau la putere. din păcate s-a dus undeva s-a dus firar să fie totuşi, în această iarnă am fost pe la casa unui om care miroase la fel de frumos ca epoca înflorită din filmul acela românesc.


miercuri, 9 februarie 2011

moartea

moartea e ca un coş de nuiele e o pâlnie
prin care niciodată nu ştii sigur ce intră sau ce iese
după ce se înalţă bruma de toamnă sau
după ce se răsfiră dorinţa de a afla adevărul,


ajungi să te întrebi de ce ai vrut să fii liber,
pentru că moartea e un autobuz care merge
cu spatele printre muzee, cu stomacurile agăţate la geam
ca nişte baloane,
cu semnele de circulaţie întoarse pe partea cealaltă,

ai spune că mergi înainte dar atât se poate spune:moartea.

luni, 7 februarie 2011

între înger prieten şi demon

prietenii pot să-ţi lovească sufletul cu bile lucioase de fier
cu praştia e uşor
să te taie cu lama pe la spate pe stadion
când duci mâna să fie umedă iarba
duşmanii pot să urle şi să-ţi tranşeze oasele să te simţi curat ca un fluier
când intră ţepuşa sub unghii să amuţeşti fiindcă

sunt atâtea modalităţi de a te chinui puţine regretele
uneori nici chiar prezenţa nu e cea care doare şi din toate astea
ce poţi alege
când treci grăbit cu vântul mulat peste pleoape râul Tamisa
în căutarea braţelor întinse de Caravagio? e uşor?

dar ce poţi alege sau ce poţi înţelege
mai mult decât că îngerul care nu te lasă niciodată
e aici
e aici şi îţi sărută picioare ajutându-te să mai poţi respira
unii spun că asta ar fi iubire alţii că ar fi timp,

prietenii pot să susţină nu eram eu acela deşi uneori
chipul cântăteşte mai greu decât toate cântarele
duşmanii pot să aibă vreo revelaţie trecătorii în sine
pot să se oprească ca nişte statui coclite înverzite şi mâzgălite
dar îngerul îngerul tău nu te lasă nu te lasă
să vezi toate florile împrăştiate pe podeaua pe care vei cădea cumva indecent,

fiindcă în oraşul tău un poet a privit în batista roşie moartea cum toarce
ca o pisică
e deajuns să priveşti în oglindă şi să încerci să te placi ca să înţelegi sau chiar 
să alegi între înger prieten şi demon.

duminică, 30 ianuarie 2011

Pildă


Semănătorul aruncă sămânţa sa,
vine noaptea aceasta
ce nu putem vedea creşte,

Semănătorul aruncă sămânţa sa,
palme răcoroase ne acoperă ochii
ghici cine vine la cină,

Semănătorul aruncă sămânţa sa.



2009

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

sms


te aştept,
îmi ascult inima
din infinit,

sunt o bombă cu ceas
temătoare,

când vei veni,
vei găsi
pe altul.

trecătoarea

ce frumoasă eşti
cu mâinile încâlcite
în buzunare,

cum traversezi vântul
ai spune că aerul
n-a zidit nici o moarte!

universul se clatină
asemenea unei batiste
pierdută prea sus,

destinată ochilor
ce n-au uitat
surâsul zăpezilor stinse.

psalmodie


paşii mei
îşi leapădă timpul
pe-acelaşi drum
cu lespezi şlefuite,

ascuns printre ruine,
în strană rezemat,
nu mă mai caut,
mă voi afla pe mine?

2008

Insula


mă trezesc în mijlocul unui vis
pe-o insulă îmbrăţişată sufocant
de numai şi numai
apă,
uneori, obosit de aceste bizare visări,
adorm buştean
şi atunci mă trezesc doar braţele
care îmi piaptănă sufletul
vorbesc cu geamătul vântului
spunând:
tu nu exişti,  apoi mă închid
asemenea unei verigi de lanţ,
visez din nou că insula de ieri
are legătură
cu cea de azi, că a fost ieri,
că este azi, apoi nu ştiu ce mai este,
aşa că aştept pe jumătate fericit,
miros lumina
şi mă tot gândesc, uneori frenetic,
dacă sunt în formă
să calc pe ape în căutarea celuilalt mal.



2008

El


Mă vei aprinde  când voi umbla
după viaţa mea pe genunchi de ceară?

Îmi vei răsări lumina după amiezelor
când  vântul va  trânti uşa?

Coaja rece şi umbra le vei amesteca
şi vei spune: are gust de om?


2008