cineva a ucis şi de aici

ridicolul atingerilor de mână a legănării palmelor

celor doi posibil îndrăgostiţi un tăune şi neliniştea veche

sub lumina roşiatică şi difuză a stâlpilor fluorescenţi

într-o singurătate aerisită

universul îmbrăcat cu haine ceţoase ca o metaforă teribilă

şi urâtă asemenea amprentei de bocanc

sau a privirilor fără timp muiate în lapte fiindcă cineva a ucis.

mama tata şi luna şi cărţile dezordonate din raftul de sus

o frumuseţe stingheră

sau o zmeură sub frunziş

şi nişte linii lungi lungi care la urmă scrâşnesc pe o margine.

poem

mă ameninţă ceva cu miros de carne arsă şi cârpă putredă

un spin prin ceaţă un soi de tristeţe palidă sau de teamă

sau de nesiguranţă

un fel de tremur al cuburilor de lemn de la bază

vine un gol ca o gură sau o cositoare şi iese brusc de sub apă

(astăzi am citit undeva că nici viitorul nu mai este ce-a fost

şi nu am la mine decât puţine vorbe uşoare în faţa lăcomiilor lunii)

vine un strămoş mare cât propriul sicriu şi îmi scobeşte somnul

şi îmi scoate rădăcinile de parcă ar fi ale lui

şi nu ne iertăm decât prea târziu după ce alunecăm amândoi

pe un sânge negru de măcelărie

mă ameninţă ceva ca o foame sau ca o nălucire de moarte

şi toate definiţiile acestea imprecise sper să plouă ca săgeţile bune.

peisaj

pot să stau rezemat de o cicatrice şi să visez

că soarele e un fel de maternitate

care se zgâlţâie peste pleoape cu norii şi cu urletele zdrenţuite

precum valurile cu cele câteva rotule desperecheate şi împinse la mal

de o limbă de vacă împreună cu unele ierburi pestilenţiale

precum milioane de răstigniri înecate

(e şi aceasta o modalitate de a trage aer în piept

când totul porneşte doar din această mână care te strânge mereu

mereu pentru ultima dată),

pot să mă sprijin chiar şi de picioarele subţiri

ale adolescentului care citeşte Longfellow în formatul de buzunar

cocoţat deasupra unor stabilopozi

zăbovind deasupra chinului unor fetuşi izbiţi cu voluptate

şi pot să alunec cu aceeaşi tristeţe cumpănită

cu care sparg câte o umbră

după fiecare an după fiecare bucurie de care mă şterg la gură

cu o scârbă egală cu veacul,

pot de altfel să merg cu toţi laolaltă uşor beteag cu ceva nisip infiltrat

ca o oboseală în glezne

(nimic mai fals sau mai adevărat că trecerea unui loc

prin aceeaşi fericire umedă

şi usturătoare ca umbra fântânii în piept e o crimă) şi desigur ca pot

să mă îmbib ca un burete de o ură nebănuită

ca un cavaler neolitic cu gura lupului de aramă ridicată deasupra

ca un vagin hăulind foamea grozavă a străbunilor

acea foame imensă a străbunilor cu ochi ascuţiţi de pământ

precum babele sau sfinxul sau cuvintele scoicilor înăbuşite-n nisip

(toate astea mă neliniştesc ca propria mea foame

de o tristeţe echilibrată dar cu atât mai sănătoasă)

şi poate de aceea stau întins peste o cicatrice

şi îmi creşte o plajă nelocuită în timp ce îmi spun

că soarele e un zeu binevoitor şi toate clădirile se vor elibera imediat

ce imaginile oamenilor din mine vor fi terminat de visat

şi vor da mâna cu marea şi cu nisipul şi cu toate umbrele sparte pe buze.

ca o statuie

acum nu mai pot să visez decât dealurile şi norii

şi fornăitul motoarelor

nici un vapor cu batiste albe răspântii îngenuncheate de seară

soldaţi aurii sau cântece din copilărie

nimic

pulpele femeilor dorm ca o tâmplă înghiţită şi astupată cu frunze

aerul e acum rătăcit într-un soi de prezent fără chip

şi aproape îmi ating zeul.

Sorin

Binecuvântată fie ploaia care aduce depărtarea şi răcoarea în cuşcă. În camarela intră zvonul picurilor din streşini. Retragerea. Cu o bere mică în faţă sunt gata să revăd castelul de cărţi. Luna plină şi maiestuoasă în vârful perilor, cu misterul ei de subsol îngândurată şi limpede. Mamă, dumnezeu există? E în spatele lunii, spunea ea. Ai să pricepi tu când o să fii mare. Şi apoi o stradă largă din capitală, visavis de magazinul Cocor un centru de optică de unde am luat prima pereche de ochelari cu rame metalice de inox, cumva alungite ca nişte buzunare potrivite pentru fiecare ochi. Şi mai departe pornind dintr-un evantai străduţele înspre hanul lui Manuc spre care priveam temător ca spre o înălţime a istoriei în capătul unor trepte. Zăpuşeala serilor de vară, primii ani şi gustul de Coca Cola din sticlele mici.

            Deocamdată atâta trebuie să ştii: orice lucru are o rezolvare. Injecţiile anuale cu vitamina C, cavitul de pe uşa frigiderului, toate aceste epifanii cu care eşti contemporan. Ceafa de porc, macaroanele cu brânză telemea, mierea şi nucile. Bicicleta  roşie marca Pionier cu roţi graţioase.

arpegii şi praf

în timp ce treceam prin oraşul meu de provincie legănat

în burta unui mare bocanc

printr-un spaţiu torid şi picurat cu sânge distilat

poate fiindcă eram atârnat de mijlocul pieptului tulbure

cu un cârlig gros exact prin gaura cheii

în locul pe unde se spune că intră sau ies cuvintele vieţii

m-am întrebat şi eu aşa într-o doară ce-i viaţa

am spus un doamne ajută cam fără ecou, copilăresc,

în staţie un câine dădea domol, scrutând orizontul, din coadă.

aici

am ajuns şi duminica în care pot să-mi închipui o moarte

în avion, lângă o femeie tânără cu părul cerealier şi ochii mari

oarecum speriaţi de partea monstruoasă a frumuseţii,

cu o rochie încreţită dedesubt cu două picioare care vântură

între ele un aer organic

şi câteva priviri arhaice de rămas bun,

mai jos pământul în formă de cactus zemos şi zdrobitor

ca un covor de mătase,

dealurile şi norii ca cele câteva zile sau ani dormind pe o parte.

TOAMNĂ PRIN CHANDOGYA UPANISHAD

Umblu de nicăieri spre nicăieri
ca o timidă religie
ascultând cum îmi creşte o fereastră
în carne.
intru în Sodoma ca-n barul de noapte al lumii
fericit cabaret
unde Diavolul îşi amestecă proprietăţile
                                                  cu Dumnezeu.
Găsesc Bucuria o-nghesui prin colţuri

O mângâi o pierd
Îmi spun bătrânii: dacă vei fi singur
îţi vei aparţine în întregime. E toamnă
Pieţele stau răstignite-n surâsuri
ici colo câte un Hamlet discreditat
şi zeii culeşi firmituri dintre cărţi.

Da, şi aparenţa ne-nvaţă câte ceva!
Cumpăr cartea morţilor citesc şi
mă visez fără pântec şi gură.
Ce-i clipă? Ţi-am mângâiat
ca nimeni altul sânii albaştri
am despărţit şi eu uscaturi de mare
am încurajat răsărituri
am ajutat soarele să se nască.

Vine un timp când trebuie să alegi între visare şi
faptă.
Îmi spun bătrânii: caută o uşiţă
şi fugi fugi!
La răscruce de drumuri tinereţea
Se scarpină-n cap.
În CHANDOGIA UPANISHAD înţeleptul
spune că o dată la şapte mii de ani
un munte se prăbuşeşte în sine
şi-n locul lui rămâne o cicatrice
ruşinoasă.

Daniel Corbu

Maroc

În mod aparent nefericit dar şi inevitabil voi regăsi durerea din degetele piciorului drept cu care am lovit fiind căscat colţul unui stâlp impetuos de piatră din Bologna, ploaia măruntă şi inofensivă de vară iar în Fes îmi voi aminti printre altele de omul acesta cu gust de curmală, de la care am şi cumpărat apoi 4 kilograme de curmale ambalate în cutii de carton şi cu codiţele înăuntru pe care am dat 60 de dirhami. Florin le-a cărat în rucsac, pe urmă, ieri şi azi le-am împărţit părinţilor drept cadou. Am ronţăit şi eu două mai aurii. De omul acesta cu gust de curmală şi cu aspect ciudat de cămilă şi pace îmi voi aminti. 

Poveste

Locuieşti în aceeaşi casă cu mine
răspunzi la acelaşi număr de telefon traversăm
aceleaşi nopţi albe aceleaşi toamne
                                                 îngenunchiate de rouă
Stăm în aceeaşi cameră în acelaşi pat ne iubim
pînă la ziuă
ştim aceleaşi metode de sinucidere
folosim aceeaşi masă de scris
                       (nimic nu e greu nimic nu-i uşor)
stăm tăcuţi la aceeaşi cină de taină
cineva mă va vinde îţi spun curînd cineva
                                      mă va vinde.
Traversăm aceleaşi nopţi albe    ştim
aceleaşi metode de sinucidere
stăm tăcuţi la aceeaşi cină de taină
...
De ce doamnă Moarte de ce?


Daniel Corbu din volumul Spre Fericitul Nicăieri