recenzie la avatarurile domnului Oanea

http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=4715&editie=185

premii

La finele anului 2013 un poet pe val a refuzat premiul literar ICR invocând scârba de actuala guvernare. La câteva zile distanţă, un alt poet, din Braşov, a refuzat şi el un premiu din aceleaşi consideraţiuni. Acum, ştiţi cum e, când arunci în apă o piatră nu ştii exact ce o să se întâmple. Nu poţi  utiliza o imagine predictivă în ce priveşte efectul unor acţiuni. Sau, e bine să nu te arunci în speculaţii. Să primeşti lucrurile cu bună credinţă. Cu toate acestea, nu mă pot opri să denunţ o clasă de literaţi la fel de scârbavnică precum cea politică. 

43

visurile vor cădea

de pe oase.

simplitatea va fi atinsă.

42

dobânzi tuică penalităţi lemne

cărţi zăpadă programări la dentist

lopeţi vaporul zdrobit

printre stânci

apeluri telefonice perne

piele uscată somn nesomn aşteptare

capre vară bătrâneţe

anunţuri filme de acţiune

concerte ceai curse de cai Kissinger

jurnale de ştiri analize

noul testament

carduri bancare ştamplile pantofi

cutia de tablă fotografia

cu un colţ îndoit

ştrandul terasa un pahar ridicat

o gură de metrou

fum lemn farfurii lapte părinţi gheaţă

aici nu mai locuieşte nimeni

mama Roma acest obscur abiect al

dorinţei ucigaşii

mersul apăsat copilul care se gândeşte

la perciuni la tonul adulţilor

caleaşca pentru un sens

erecţia insectarul

bunătatea lunii neînţeleasă creerul

râmei pârjolul de după iertare

un bec zdrenţuit rotule

ziare mototolite

cărămizi valuri secundare Alice

rafturi toate se amestecă

în sclipirea înaltă din ovalul de pe

fântâna imaginară.

Pe culmile ipocriziei

Se spune despre diavol că e tatăl minciunii. Despre America aiatolahul Komeini spunea că e marea satană. Acum, nu ştiu care ar putea şi copii lor şi nici dacă afirmaţiile de mai sus au vreo relevanţă dar astăzi mi-a fost dat să aud pe canalele de ştiri (Jurnalul) ceva care pe departe bate toate scorurile la culmea ipocriziei. Ştirea sună aşa: Congresul amerirican a aprobat astăzi livrarea de armament uşor către facţiunile rebele moderate. Oamenii ăia se omoară de trei ani. E ca şi cum ai sta la intrarea unei case în flăcări şi ai vinde petarde. La fel de inutil şi trist pentru o naţiune care se vrea un lider mondial.

Cine are urechi de auzit, să audă.

Post scriptum. Mi-am amintit că prin 1991 în toiul războiului din Irak (atenţie) am auzit la radio ceva similar. Acelaşi congres american a dispus retragerea licenţelor pentru (atenţie) circa 1600 de firme americane care vindeau armament regimului condus de Sadam Hussein. Probabil e o tradiţie în marea politică americană. 

41

N-am văzut nicio pisică sinucigaşă. Dar

toate vorbesc engleza şi caută o rază de soare.

Pisicile cântăresc cu precizie braţul care le hrăneşte

sau ameninţă. 

Cu atâtea decizii pe secundă
ar putea pilota şi o navetă spaţială.

40

Dumnezeu te va vedea în alb şi

negru, frate cu trandafirul,

învăluit de o placentă alveolară.

vei rămâne un ciob colorat în

cenuşa antebraţelor

ca un pericol sau un trăgaci.

vei fi ca la început. cu bagajele

pregătite de somn cu paharul de vin

pe măsuţa din paie.

şi cine va spune că nu eşti de faţă?

vântul? muntele?

mrejele ceţii?

acesta e avantajul : te vei vedea

peste tot te vei auzi peste tot

ca o piruetă pe o podea din lacrimi.

39

Viaţa unui om anonim se aude până departe.

Lumea bate la unison:

Fii ai luminii şi fii ai întunericului!

Universul trece dintr-un vas în altul. Pentru cei nevăzuţi 
Lumea rezistă. Partea Mea. 

Pentru cei care liniştirea e mai presus decât 

Audienţa.

38

Aşadar, dragul meu, primul pas sau un salt

Pe covorul sticlos e tot

Seara din care pornise furtuna.

Nopţile,

Obrazul acela boţit de scaieţi sinagogi

Şi turme de morţi

Sunt cuvinte schimbate cu tine. Cum stăm

Înfăşuraţi cu un cordon ombilical

Cât o respiraţie.

37

în momentul iernii adevărate insectarele

toate zâmbesc crucea e un ac şi sângele e gura prin care

paşii au formă de inimă.

niciodată să nu spui linişte în garnizoană.

36

                                        lui FDP

să ne sprijinim de ceva imaginar

de o febră de tremurul degetelor din sufletul

ceţii

să ne îngropăm în cer înconjuraţi de pietre

ciobite cu vorbe domoale

să lăsăm triunghiurile să se roage de vulturi

să dăm luminii o inimă

precum întâlnirea de neclintit din pânzele
negre şi albe

precum cadenţa din refrenele dimineţii.

35

să nu creadă cineva întâmplător că nu ştim.

să ne aşezăm la masă în tăcere

să pipăim cu falsitate podeaua prin şosete

prin pantofi doar pentru că ea este acolo

ca şi scopurile. nu putem spune că viaţa e o cocină.

ar fi nepotrivit. s-ar putea găsi uşor argumente

sau sinucigaşi martiri. mai bine să facem

să arate cumva. să aibă o faţă şi să triumfe binele

în slava parafului. să admirăm decăderea tristeţii. 

34

câteodată mă gândesc la femeile care aleargă

pe chei cu părul strâns cu pantaloni trei sferturi

la zvâcnetul muşchilor deasupra rotulei

la corsetul care rigidizează în salt orice formă de sân

la pumnii lor strânşi cu o dârzenie

interogativă sau poate doar candoare

mă gândesc la beţivii care trec strada descentraţi

şi centrifugi ca şi cum zarurile

s-ar rostogoli pe dinăuntru lor

iar după ce dispar pe o uşă străzile în ansamblu o iau

la vale mă gândesc la panoramele astea

şi le iubesc puţin pe fiecare.

poemul de acum/Traian T Coşovei

Eu nu mi-am scris niciodată numele
pe bonuri de cărbuni —
pe lângă silozuri am trecut fără să privesc înapoi —
prin iarba desculţă n-am alergat niciodată. 
În ploaie n-am cântat, în deşert n-am scris cu creionul
                                      drumul caravanelor.
Cu măturica nu m-am bătut la baia de aburi.
Cu mersul meu de urs n-am răsturnat înadins
   porţelanuri.
Odată am iubit ferocitatea oamenilor de zăpadă,
tandreţea sperietorilor uitate pe câmp.
Omului care lucrează la calea ferată am vrut să-i
                                      povestesc
o istorioară cu tâlc.
Omul acela e mort de mult.
Prin faţa agenţiilor de voiaj mi-am plimbat viaţa
                                 ca pe o jumătate de pâine.
Cu o maşină de ocazie am mers până la marginea mării.
Cu o maşină de ocazie aş fi putut ajunge departe.
Am privit valurile cheltuindu-se pe ţărm — am privit
tinereţea arzând ca o frunză de tutun verde.
În faţa oglinzii, cu lanterna mi-am luminat chipul.

Acum ceaţa se poate risipi.

Acum poemul poate veni mai aproape.

33

dacă vei veni când vei veni

voi fi aici în crucea nopţii

cu o haină bună

strălucirea tăcerii

va fi o tranşee

îndesată cu morţi

ce-a fost cu oamenii ăştia?

fetuşi adulterini

atâta orbire!

nicio grădină. numai statui

cioturi lucioase

prin cenuşa minciunii.

ce-ai aflat de la prima

rază de soare

e adevărul adevărat!

de altfel această fidelitate e

singura haină bună

din tot oraşul.