miercuri, 26 septembrie 2012

9

se ia lichidul seminal de la 1000 de atleţi
sau burtoşi care lucrează la bancă
se adaugă umezeala vaginală a 10000
de iepe de soi şi se pune totul în coşul pieptului

după care se amestecă întreg conţinutul
cu o palmă cu degete lungi
şi unghii sidefii cum era cea a lui Charlize Theron
în Sweet November până când apare

imaginea ultimilor 4 aborigeni din Tasmania.

marți, 25 septembrie 2012

7

aşa cum privesc parchetul îmi închipui betonul
de pistă scorojit străduţele care duc în bulevard
dealurile mustind de arşiţă

pădurea şi alte periferii cu şandramale acoperite
cu azbest ca în picturile lui Pallady
iar departe în zare o cascadă

munţii sau deşertul cu atâtea vieţuitoare izolate
în sertarele lor (dar asta e o atingere)
îmi imaginez o cruce sau o gheară peste un fruct

în creştere şi peste toate acelaşi călcâi. cine ar fi
spus că lucrurile acestea o să mi se întâmple şi mie.

6

A fost o vreme când ce vedeam
la altul ar fi putut
să mi se întâmple şi mie. dar

a trecut şi asta. acum
un copil aleargă cu bărbia rezemată
în palmă. 

duminică, 23 septembrie 2012

scrisoare din Arimatea

Nu are miros deşi se spune că ar fi groaznic. Mai degrabă e o melodie insidiuoasă care se repetă la nesfârşit. Un vânticel cald, un fel de tavernă la demisol în care somnul scrâţâie sub roţi. Toată lumea are ochii cât cepele. Unii mai au nostalgii. Pungile de sub ochi sunt pline de cântatul cocoşilor. Dimineaţa un copil poartă un ghiozdan indigo. Multe mese şi multe paturi în jurul pubisului dar şi mai sus. E o floare eviscerată ca moartea unui cuvânt. Imaginaţi-vă că ai trăit o nuanţă iar acum nu mai ai cui. Au dispărut cercurile de doi şi de trei. Acolo nu te mai poţi căi. Regretele umblă pe pardoseala din baie ca viermişorii de tub. Totuşi, nu e singurătatea. Şi nici celălalt. Este atunci când nu mai sunt eu cu mine. Şi undeva pluteşte capul lui Robespiere.

marți, 18 septembrie 2012


în prag marea curvă
zâmbea. prin orbite
flăcările îşi lingeau degetele 
şi era toamnă.

noi ar trebui să locuim
în orăşelul de la poalele sanatoriului
să ne stăpânim tusea
şi firele care trec prin singurătate.

vineri, 14 septembrie 2012

5

scriu un poem
cu gândul
la un spital de campanie din
primul război mondial.

linia frontului e un ghem deşirat
prin văile munţilor.

în jurul cortului dreptunghiular
pe iarba scurtă răniţii se bronzează.

o ciocănitoare scormoneşte
coaja unui molid.

medicamentele sunt pe drum
între dinţi cheresteaua
are gust de izvoare.

fierăstraiele hârşâie schijele
boncăne precum cerbii
în farfurii.

o fată de vreo 17 ani
sprijinită în podul palmei vorbeşte
unui soldat.

au fost aduşi în căruţă
cu morţii.

ea alege aproape precis pe cei
care nu mai au nicio şansă.

ochii ei au o paloare abastră.

cel de faţă are palmele cu degete 
groase negre şi roşii
uşor împreunate sub stern

iar dedesubt protejează o floare 
zdenţuită ca o burtă de peşte.

ea are părul ondulat şi spune povestea
soldatul priveşte.

eu scriu un poem îndepărtat. 

joi, 13 septembrie 2012

4

dintre toate o naştere
umană
este un avantaj.

cu anevoie se dobândeşte
un corp tânăr 
feminin
cu păr şaten
până spre talie.

(lumea toată s-ar putea 
rătaci
în pădurea
cu lanţuri albe.)

acolo unde chipul ei 
sau noaptea 
s-ar putea
înfăşura 
cu o pânză de corabie.

3

ea vrea să fie iubită
şi ea vrea să
fie
iubită
toate vor să fie
iubite dar

fiecare îşi doreşte
ceva în plus.

până la urmă
totul
se reduce
la o poveste spusă
pe un ton
părintesc.

miercuri, 12 septembrie 2012

2

un fluture e un lanţ când
noaptea cu şinele râncede şi ploile
nu se mai arată. dar

sunt pe undeva nişte cimitire
cu ferestre largi

ca tot ceea ce vine uşor ca rigiditatea
unui fir de păr alb.

în vechea catedrală un porumbel e 
gata să se aşeze 
pentru un moment am auzit fâlfâitul.

vineri, 7 septembrie 2012

1

nu este nici curată nici murdară este 
o pernă în care gândurile lui s-au amestecat
cu sudoarea este ca şi cum viermii de seară ar trece
agale printr-un fel de gater
şi ar umple ochi universul.

şi această tăcere, greutatea ei de difuzor, ce e?
printre fâşii trec autobuzele care duc în sat.
un aer catifelat ca de ovăz
mângâie ceasul şi această palmă care îţi răstoarnă
privirea ce e? 

în acest mozaic difuz un om cu mâinile căzute
priveşte un câine care şterge o iarbă ţepoasă 
(poartă de altfel nişte scaieţi în blană) 
la marginea drumului
pe care nu a păşit niciodată.

duminică, 2 septembrie 2012

sâmbătă, 1 septembrie 2012

aici te-ai oprit.
dar zâmbetul tău a rămas
ca un fel de uşă

ca un fel de clipă
în care trupul de prunc
se amestecă
cu pielea uscăţivă

cu petele maronii ale perelor,
cu dosul dulce şi lunguieţ
al palmelor, iar apa

le duce pe toate
într-un fel de vale albăstrie,
de unde o coamă ca de val
deschide un fel de uşă

cristalină. aici te-ai oprit. dar
în aer a rămas un fel de mireasmă
ca un fel de amprentă

ca un singur cuvânt.