miercuri, 24 august 2011

vreme de beţie sau întoarcerea cavalerului Epsilon

este lungă aleea până la sticla de cutty sau pişcătura roză
de tânţar doar astfel poţi să ajungi la cer fără repercursiuni
totul e să ai un dram de bun simţ să fii scurt
şi să ştii să dai cu pumnul în cea mai securizată singurătate
cum a făcut Bute în faţa a 4 virgulă cinci bulioane de spectatori
cu privirea aceea de sticlă rugătoare cum a fost cea
a celori dragi mie, ingenui, în frunte cu Elena Udrea
cea lisă şi a tuturor românilor mei cu care – apropos - o fi
cacofonie - eram aşa de bine unit pe vremea lui Ceauşescu
de fapt asta nu e politică e vorba doar întâlnirea un om 
care se învârte pe canapea ca uşa în balama - iată o metafora biblică  sau
prima dictatură mai cultă - fiindcă iei bani şi alergi cu separatorul
de 400 A în braţe iei bani şi poţi să te îndrăgosteşti să desvălui
să speli maşina să te gândeşti frumos ca de la o distanţă
apreciabilă care de fapt se cheamă respect amestecat cu lumină
la M precum şi la unele autorităţi dar sticla de cutty şi orbirea
sunt bune şi ura asta de sine pe care unii o mai numesc spirit
civic creează - sper că se scrie cu 2 de e - în mine o imagine 
a libertăţii nu degeaba avem atâtea canale şi atâtea iluzii cum ar fi
copii pe care îi hrănim cu dragostea de fiecare zi ca şi cu o pâine 
cu conturile blocate şi e o cale lugă până la linişte o cale totuşi de curaj.

marți, 23 august 2011

Alin în căutarea sănătăţii

de fiecare dată când pornesc un poem – grozav că nu am trecut
la nuvele sau romane – îmi amintesc fără să ştiu de spusele mamei
despre cum să mă port: prima impresie pe care o faci 
oamenilor este una foarte bună, totul e să o duci până la capăt
aşa intru în cameră dar asta se petrece abia după ce
planetele se aliniază fiindcă ştiţi la fel de bine că universul este o hârcă
pe cale să pocnească să i se rupă codiţa  şi să cadă în uitare de tot
şi mă gândesc amuzat la ce înseamnă pentru o femeie tânără
să-şi frece părul cu un prosop flauşat de bumbac sau cum arată după
una cheală cu genele lungi şi apoi mai este visul acela pe care sigur
nu l-am mai povestit cu gardul cu ochiurile moi pe care mă caţăr de zor
cu fiecare somn s-ar părea că aceasta era semnificaţia exactă
şi cu imaginea tuturor oamenilor vii şi morţi după mine într-o procesiune
în care am vrea să cântăm un aleluia destul de ritmat la care Dumnezeu
să nu se uite câş ba dimpotrivă să ne ajute să nu exagerăm
decât cu vreun nepot sau doi apoi să mai scoatem de la naftalină vreo
ladă cu mirosul acela de îmbâcsit atât de fain şi fără nimic planetar deşi
există destul de multe lucruri de ambele părţi ce nu le mai socotim 
ale noastre aşa că frumosul sau urâtul pot fi destul de nerelevante.

sâmbătă, 20 august 2011

drum de august

pe 19 august piticul cu mustaţă din piaţă
a căscat a desfăcut braţele cu degetele boante spre capăt
şi apoi s-a autoîmbrăţişat ca un rockstar era vesel
s-au urnit două osii pe undeva iar berzele cu mare cu mic
au pornit ţinându-se de aer ca de nişte pereţi uşor întrebătoare
pe o foaie neîncepută la vale printre arborii albi din cer
ca şi cum ceea consideram aprioric ca fiind nesigur
ar fi de-acuma precis acea inimă incertă impulsul speranţa
roşeala obrazului acea căldură promisă sau memorie sau
sâmbure de cireaşă cu totul fotografiat în sertare pe 19 august
tata s-a gândit la mama Ioana s-a întins după o ţigară
şi a lăsat o amprentă a fost un fel de căldură în care frunzele
au păşit spre o moliciune de fruct
cu o certitudine de pahar plin şi înclinat spre buzele aurului
în care clipa sau foşnetul cântăresc exact cât umbra.

vineri, 19 august 2011

aproape până la capăt

câteodată în camera cărţilor se lasă câte o jumătate de linişte
ca un fulg descumpănit sau un bolnav închipuit pe marginea patului
şi-atunci strălucirea capătă un alb cald - ca de miel -
şi-mi spun că nu degeaba aparatul foto praktika
cu lentile carl zeiss - ca un pistol mitralieră dezafectat şi ros
de un sânge îndepărtat - stă şi el acolo
după ce a mers la braţ cu literatura aproape până la capăt acoperind
cu un căuş de palmă granulaţia conturului
până în pânzele albe până la o formă ca de vioară sau contrabas
undeva sub o lespede sigilată etanşă sub un nisip copt
precum un mormânt oferit unei priviri de o frumuseţe foarte adâncă.

luni, 15 august 2011

în zi de sărbătoare

ca tot omul în zi de sărbătoare am purces şi eu
să încropesc un grătar cu ai mei
aşa că am aliniat la sfârâit niscaiva bucăţi condimentate
de carne de pasăre
am aşteptat un pic şi am apăsat cu furculiţa inflamat
de tot mirosul acela dar firea mea meditativă
care uneori din nefericire nu mă lasă liber nici la telefon
ca un fel de soacră sau greieraş
m-a făcut să mă gândesc la carnea de pasăre
cu gust aproximativ cum te-ai aştepta
şi taman ce ar putea să înţeleagă focul din dan iordache
sau din oricare altul - acela cu mirosul mai fin
de pe malul Gangelui poate - sau soarele când păşea
pe câmpie ca un Iisus alergând peste valuri 
şi pătrundea prin parbriz mai ieri prin lentile
printre vinişoarele roşii ca printre crăpăturile
unei culturi străvechi până spre sufletul meu înălţat
ca un steag în bernă
ce ar putea să ştie soarele despre dan iordache şi toate cele
ale lui despre tot confortul acelor neadevăruri acceptate
cu care merg înainte ca şi cu un scrum alb şi dantelat
în vârful ţigării despre acele nopţi ruginite şi fade
şi pe urmă m-am gândit brusc că ni s-au dat atâţia galbeni
şi frunze de toamnă pe care am fi putut scrie te iubesc
şi câteva organe mai mult sau mai puţin sfărmate
şi momente în care viaţa ne-a părut un soi de orizont dimineaţa 
pe mare şi mi-am spus că merită să las friptura să se pătrundă
mai bine de elemente şi iluzii şi timp liturgic şi în orice caz
pentru cine s-a încumetat să citească despre aşa o transhumanţă 
toată masa a fost bună şi am fost împreună.

luni, 8 august 2011

o cârjă cât trupul

mai ţineţi minte ceasurile acelea cu arcuri fine
şi rubine minuscule
care îţi dădeau o idee despre ce este viaţa
sau cel puţin cum pornesc toate lucrurile,
de la o învârtitură şi singurătatea era la fel, 
plină de călăreţi şi zăpadă
de fapt chiar totul venea dintr-o adiere,
nu aveai cum să te plictiseşti.

noaptea de azi mi se pare
răcoroasă şi geme apăsată de un kilogram negru
când pe o parte când pe alta
îmi amintesc de amicul I. cu care era
să mă împrietenesc de-a binelea
şi îmi trece prin cap ceva înţelept şi uşor
din topor: să te ferească Dumnezeu de omul roşu
de omul spân şi de omul care nu transpiră
vorba lui Paul Goma dar şi de omul care a găsit adevărul
pun de la mine, în fine, ceasul ticăie,

pieptul meu după mai multe cafele e ca o gară
aşa că încep cu Tatăl nostru 
n-are cum să strice,
ceasul ticăie, nu pot să-l văd, sunt ca un orb cu o cârjă
cât trupul întreg care are nevoie să pipăie uneori,
îmi curge o lacrimă, 
se duce la vale,
noaptea e ca un kilogram negru şi e răcoroasă.

joi, 4 august 2011

covoarele de mătase

mereu m-am întrebat ce viteză trebuie să ai
ca să omori o pisică
sau dacă lui Dumnezeu îi plac alunele de pământ
şi westernurile

cine e mai deştept boul sau vaca
unde s-au dus păcatele mele
de ce îmi plac aşa de mult covoarele de mătase
sau perdelele însorite

dacă îngerii ştiu să citească sau au nevoie câteodată
să mai taie câte un suflet ca să înveţe
de ce m-am despărţit cu greu de unele bănci
şi nu acelea cu bani

de ce casa e văruită cu aceeaşi vâjâială
ca toate locuinţele şi  lucrurile acestea reale
care pot deveni oricând contondente
ce a simţit fetiţa cu chibriturile în ultimul moment

deşi ar mai fi încă multe multe multe altele.