luni, 31 decembrie 2012

31

mi-am dat jos şosetele şi am privit
cum îmi cresc unghiile.
am deschis televizorul. un tren înainta.
traverse şine traverse. fum.

pisica a miorlăit uşor. poate şi-a 
imaginat simbolul infinitului.
un clopot îndepărtat a lovit o bârnă 
de 108 ori. eu l-am auzit o singură dată.

sâmbătă, 29 decembrie 2012

alt epilog 2

amintirea, o scară rezemată în geam.
soldaţii de ceară umplu spaţiul abrupt
dintre sânge şi inimă

printre îngeri şi demoni se aşterne
un câmp dezolant o grădină pătată cu nori
şi budismul recapitulează vieţile

sau moartea pare oglinda cea mai
de preţ în pragul ei la un pocnet discret
se arată 


durerea învelită cu zâmbet dimineţile
şi amintirea pură e un mod de cunoaştere  
în care am murit şi am fost acolo.

joi, 27 decembrie 2012

tu

nu mai scriu despre urlet.
soarele să-mi pună căluş
de blană în răni ca ziua de mâine

un alt muritor
cu aceleaşi secrete ce îndrăznesc
să coase perdeaua.

aici ar fi evidenţa. căldura din ochi
două închisori luminate
din mers sub un cer în galop

aerul smuls din ugerul nopţii. 
atunci  va zbura o stamină 
ca mângâierea unui cap de copil.

lumea este albă ca un porumbel
ce a suferit lovitura metalică
drept în faţă

albă precum dimineaţa care
şi-a întins virginătatea
peste întregul cvartal desigur

voiam să mor cu braţele lungite
voiam puritatea.
albă precum liniştea zidită în secret.

sâmbătă, 22 decembrie 2012

pe lângă malul de zăpadă don Miguel păşea
îmbrăcat cu un sacou de lână bleu
împrejmuit de un urlet
cu binecunoscuta-i barbă uşor cărunţită.

pe umărul drept ducea un sac de cânepă
şi cine ştie ce avea acolo.
deodată observă în zăpadă o mănuşă întoarsă
pe dos şi atunci se opri: mănuşa creştea.

miercuri, 19 decembrie 2012

în ambuteiaj era linişte.
ar fi putut desigur să plouă cu calm
eram în faţă la Mall şi căutam cu obrazul
o pernă imaginară.

pe trotuar păşeau doi bărbaţi unul
îmbrăcat cu o şubă albastră
căptuşită cu vatelină ducea pe umăr
un polizor unghiular.

punea un picior
în faţa altuia. punea un picior
în faţa altuia. m-am gândit atunci
instinctiv că suntem asemănători.

marți, 18 decembrie 2012

în trafic se întâmplă lucruri ciudate
unele clădiri zâmbesă
sau devin râncede.

la mine în cartier
un bloc întreg se droghează. are un antebraţ tatuat
iar la periferie am vazut nu demult o fermă avicolă
muşcată.

şi apoi sunt o mulţime de spaţii betonate.
un creştet verde împinge în sus. umărul e plin de furnici.
astăzi am văzut o fereastră deschisă
o pală de frig şi nu era nimeni.

totuşi era un soare platinat şi steril.
sunt conştient că sânul tău de argint e un tipar
în mintea mea dar

sânul tău e din argint blând
aşa cum stăm

ghemuiţi ca o pantomimă a locului din care
un cuţit de măcelărie a scobit cei mai frumoşi ani.

pe uliţă

nu ştiu care-i treaba dar azi m-am gândit la Coşbuc. poate din cauza troienelor. m-am gândit la cum era el făcând uşor abstracţie de ce a lăsat scris.  în timp de cauciucurile maşinii frământă ca un mixer zăpada maculată îmi spun că totdeauna l-am suspectat de un fanatism irepresibil faţă de limba română.

luni, 17 decembrie 2012

după 22 de ani într-o noapte am
văzut altă noapte.

în acest interval copita bivolului
a bătut în ţărâna savanei

excrementele fine s-au amestecat cu lumina.
printre fumegările înserării o palmă

cu degetele răsfirate şi feminine a atins odată
un sân. toate m-au adus aici.

nici suferinţa nu îmi mai seamănă.
visul acela era greu.

eu eu eu
şi atâta piele scufundată-n saltele.

acum dacă mă gândesc bine şi ce nu am trăit
s-a dizolvat în aceeaşi ecuaţie.

sâmbătă, 15 decembrie 2012

fără nimic de spus nimănui
într-un târg fără scenă

şlefuiesc o câmpie
şi pun acolo o piatră
ovală.

fără plictiseală doar cu degetele
muzicii cu o fibră liniştită

ca un asasin care ascultă
povestea lumească
a sufletului

observ ieşirile dimineţii
şi sunt aceleaşi

ca astă vară. 

joi, 6 decembrie 2012

până la urmă
fiecare a luat ce 
a vrut.

prin ochiurile sacului
seara ca un os
de peşte

s-a dus
şi va fi prea târziu.
e o ruşine, nu crezi?
a trecut vara neagră şi eu la fel am rămas.
cu aşteptarea. cu torţa. cu vidul ca un havuz
ce dă peste margine.

tot scrutând lucrurile mişcătoare
sau cuvintele
cu un foarfece învelit în somnul adânc.

acum stepele de acuarelă
sunt o ispită prea mare. nici mie însumi
nu-mi mai vorbesc.

acum o ghindă curge-n pământ. n-au rămas
decât norii sunetul străzii şi acel cavaler
transparent ca o pâlnie.

luni, 3 decembrie 2012

oamenii se aşează pe scaune
cu aceste costume. 
mişcările capului pornesc de la ceafă.

aceşti oameni îmi doresc binele
aceste poştalioane epuizate precum insomniile
ce consumă o flacără uleioasă

statui cu antebraţul flexat cu arătătorul
şi palma ca o invitaţie
această fiinţă care a murit pentru mine

îndepărtat cu buzele sparte de îngerul
tăcerii aceşti oameni sticloşi
îmi zgârie pieptul toate acestea

cu galeriile lor ca ultimele firmituri ale jertfei.

miercuri, 21 noiembrie 2012

câmpul

de câţiva ani luptăm
şi când te baţi
fiecare mişcare a mâinii
e o catedrală.

orice furie
dacă o dai cu încetinitorul
devine un murmur
o pată infuzată

un mac poate ieşi prin palton.
e o linişte
ca sunetul imediat următor
căderii barosului.

la sfârşit ne aşteaptă?
uneori simt că lipseşte ceva.
ceva nedesluşit
pe o baricadă de stele.

luni, 19 noiembrie 2012

nicio pată

îmi amintesc de crucile albe
cu ghirlande de plastic
şi apăsarea unor strămoşi.
atunci ţi-a venit ideea să te aşezi
pe o piatră.

cu un soi de sfârşeală.
paloarea cerului intrase în etapa
mirosurilor spălate.
unele lucruri nu vor fi niciodată
descoperite ai spus.

pământul mustea un urlet 
încetişor.
apele rostogoleau
cuvinte şi  crengi
când singurătatea
ne-a găsit cu ochii deschişi.

vineri, 16 noiembrie 2012

marginea metalică albă a patului de cămin
era roasă 

picioarele tale stăteau apropiate mâinile
la fel se rezemau de îmbinarea cu salteaua şi
cearceaful poros.

privirea venea în cameră
de sus şi se curba în spatele pupilelor.

un bondar bâzâia în frigider
deasupra pe o farfurie plată o felie de caş
şi două fire de ceapă.

pe platourile munţilor Apenini oile se ridicau la cer
prin urechile acului.

miercuri, 14 noiembrie 2012

întotdeauna am ştiut că arta este o ficţiune care concurează cu ceea ce numim în mod iluzoriu realitate. Cu siguranţă lumea nu e o oglindă iar literatură nici măcar atât. 

miercuri, 7 noiembrie 2012

într-o diluţie potrivită simţea curajul
cu paşii unui bătrân 
pe muchia imaginaţiei poleiul 
din faţa marketului.

între acei paşi mici îi venea să spună:
barcagiule du-mă. 

tot mai des îi veneau 
cuvintele simplităţii o strălucire lividă 
în ochi o cămaşă şifonată
pregătită pentru fierbinţeală.

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

trupul tău abia dacă poate duce fiinţa minimă
prin care timpul suflă abia auzit.

Ioan Es Pop

marți, 30 octombrie 2012

am stat la coadă la poştă în spatele unei femei 
ofilite cu un palton cenuşiu şi revere înalte
ca să pun un plic.


avea degete de pianist puţină negreală
sub unghii. 

apăsa uşor factura de la curent.
am întrebat-o peste umăr dacă îmi poate pune 
la dispoziţie numărul de telefon de la reclamaţii.

mi-am amintit că iar am găsit în cutia poştală
o factură umflată şi fără legătură cu realitatea.

m-am gândit că ar putea fi scris undeva jos pe formularul
ei de 98 de lei şi patruzeci de bani.

s-a scuturat un pic de parcă ar fi trecut-o un frison
sau ar fi vrut să revină la o stare anterioară.

au mai trecut vreo cinci minute
a luat cu grijă bancnota de un leu şi mărunţişul.

a ieşit apoi din clădire precum Dark Vader
ca şi cum ar fi aşteptat-o supebia unei dimineţi.
sunt atât de trist

şi atât de fericit

în acelaşi timp încât

îmi vine să fluier.

luni, 29 octombrie 2012

lampa

toţi s-au culcat totul pare ok
(sper să nu mă neliniştesc).

unele sufletele pufnesc
unele pâlpâie ca televizoarele
pe după draperii.

altele se topesc într-o untura neagră
ca în primatul acumulării.

eu mângâi pe creştet un şoarece 
cu ochii calini de culoarea gerului.

duminică, 28 octombrie 2012

jucărie


(am luat din dulap un cuter albastru şi  
am scrijelit eticheta pe care scria Unirea

am luat o cârpă am scuipat pe ea
cu arătătorul am întins saliva.

am frecat dopul de tablă până a ieşit
auriu. pe urmă am înşurubat dopul
la loc cum era la început.

am folosit mai apoi cârpa ca pe un prosop.
de hărtie la sfârşit am etalat sticla 
pe raftul de sus ca să o poată vedea oricine.)

sâmbătă, 20 octombrie 2012

16

între două plecări mă ridic de pe scaun.
mă apropiu de fereastră.
clădirea masivă dă spre un bulevard. de cealaltă parte
se deschide un parc cu arbori bătrâni.

o femeie cu jambiere şi părul strâns la ceafă
aleargă cu craniul uşor înclinat.  maşinile fâşâie.
un muzician de bronz dormitează în centrul scuarului.
iau fotografia cu renul.

un ren izolat cu privirea îmbibată de ceva straniu.
pe dos este scris cu o cerneală gri 1928.
are nările umede.

marți, 16 octombrie 2012

15

Un prizonier vânjos legat cu funii de mâini şi de picioare
era tras de cai în direcţii opuse.
unui copil în Mumbai i se scoteau ochii cu linguriţa.
un senator muşca din televizor
ca dintr-un harbuz. (mâna uscată se ridică şi salută
noaptea poate să şi zâmbească n-ai cum să verifici).
Eu am înţeles în ce categorie mă aflu.
în depărtare se taie mieii şi se unge bârna de deasupra
uşii cu sânge. noi nu suntem aşa. noi
nu suntem germani romani americani britanici sau con
quistadori. o femeie e omorâtă cu pietre.
nu mai contează unde sau când. cununa de spini este
apăsată până peste sprâncene. bombele cad
din acelaşi tablou. mamele prostituate adorm
cu rimelul pe ţeavă. trupele speciale visează.
Hamburgul Dresda Sankt Petersburgul Nagasaky.
Ninive. un avocat mi-a pierdut toate procesele.
sistemul meu periferic ar trebui să emită unele scintilaţii.
în paranteză fie spus la sfârşit mi-a trasmis că a reuşit
să obţină maximul din ceea ce era mai puţin rău.
algebră şi gata.
Facebook, talkshowuri, Golem, crematorii.
Doamne şi stăpânul vieţii mele tu chiar eşti în spatele
lucrurilor? stau cu o oaie în pat şi privim
cu simpatie pe un perete de paie fulgii sau
bombele incendiare manechinele molfăind pe internet
Ludovic al nouălea sfios zdrobind cu o cruce de aur
pomeţii unui copil vapoarele torpilate urlând
ca munţii ochii neajutoraţi implorând nişte stele
nesigure. trenurile de refugiaţi. foamea.
frigul muşcând printre scânduri urina şi somnul.
Stau cu un antebraţ de mort în pat şi nu pot să ucid
pe nimeni cum trebuie. e o vorbă deşartă
când totul se rezumă la viclenie duşmani şi iertare.
Jaf şi pârjol iar în faţă numai cuvinte echilibrate.
marea curvă e mai aproape decât asteroidul
decât inversarea polilor magnetici
decât ciuma care nu mai vine la bal. dar
Sunt român. şi nici un dumnezeu nu a venit special pe aici.
deocamdată. sau poate a fost cineva dar s-a risipit ca polenul.
foarte mulţi au spus că sunt slab fără coloană vertebrală
mizerabil cu alte cuvinte. în realitate sunt un ţăran sau
un boier scăpătat ajuns la oraş de vreo sută de ani.
Pe la noi se mai omoară oamenii cu toporul
de fapt uneori am impresia că animalele au fost depăşite
de creşterea vitezei decăderii umane.
Undeva se fabrică bombele un părinte sprijină cu palma
capul unui copil schilodit într-o sală de clasă se predă fără
nici un efect Mioriţa pentru că nimeni niciodată
nu a întors celălalt obraz. undeva se fabrică mieii de Paşte


pentru că totul a fost de la bun început o poveste de dragoste.

14

munţii mari şi stelele mici. pătrunderea nopţii 
şi nici o privire. doar un prieten
încercând să uite.

nodurile de pluş autostrăzile motelurile
gaura de scrum de ţigară 
telefonul şi cheile.

luni, 15 octombrie 2012

13

ca un copil va trebui să-i ofer lumii mai mult
spaţiu. sau înţelegere. ca un orizont 
în care dimineaţa e un orb cu buricul degetelor retezat. 

la fel şi speranţa cât de mult îi e dragă sufletului meu. 
ce frumoasă este această femeie înceţoşată. 
când pielea mea tânără va vorbi într-un dialect simplu

un fel de tăcere de sufragerie în care amintirile ies din pereţi. 
când secundarul sau robinetul defect sau alte închipuiri  
mă vor duce în prag. lumea poate să se dărâme. 

viermii vor cădea dar îi voi ridica pe rană. soarele şi motocicliştii 
lui vor domni peste evanescenţă. ne vom opri pe un pod 
mirosind a carne roşie şi vom cânta în cea mai liniştită confuzie.

miercuri, 10 octombrie 2012

12


lumea este a pisicilor
dar fiindcă este multă coajă şi arborii fornăie
pe o scară metalică
sfinţii aceia foarte şterşi de altfel
se aruncă în gol asemenea unor batiste
mereu în aceeaşi groapă
ca şi cum viruşii piţigoiul galben
elefantul de mare
sau paianjenul de stuf
ar fi doar palidele cuţite din coada păunului.

miercuri, 3 octombrie 2012

11

cine ar spune că în spatele chipului este tot ce a
fost şi mâna întinsă ar putea prinde o alta
mai veche?

(vechime nedesluşită care se ridică prin glezne
noaptea când strazile respiră ca o capcană) se va
surpa un mal?

unde paşii devin o singură vârstă sau poate
doar puritatea copacilor
mai răspândeşte un umăr atunci când

ne vom revedea vei purta aceeaşi rochie?
voi putea ţine în palmă mărgelele toate?
măna ta va fi nouă sau va fi cea veche şi limpede?


marți, 2 octombrie 2012

10

Dintr-o dată au început să curgă oamenii.
Am aprins farurile.
Limuzina avea haionul ridicat. Ar fi putut să fie secetă.
Din chipurile lor se desprindeau frunze. Cerul era ascuţit.
Fruntea lui avea o culoarea falsă
şi era foarte lungă.
Sângele lor părea un asfinţit pas cu pas.
Acoperite cu o muselină
urmele lor semănau cu un ochi sau cu o mână.

8

mai toate căpătau greutate dacă luăm în consideraţie
că unul dintre noi a scos din buzunarul pătrat
de la spate un dreptunghi curbat care odată despăturit
a răsunat ca un pantof cu talpă de lemn pe o lentilă groasă.

paharele începeau să doarmă. până la urmă am câştigat.
o decizie raţională ne-a poziţionat în pat de-a curmezişul astfel:
poetul faimos la zid fata la mijloc şi salvador în cealaltă.
eu am rămas pe podea să admir singurătatea stejarului. dar

norii tremurau sub tălpile ei iar pereţii trosneau ca o gleznă.

miercuri, 26 septembrie 2012

9

se ia lichidul seminal de la 1000 de atleţi
sau burtoşi care lucrează la bancă
se adaugă umezeala vaginală a 10000
de iepe de soi şi se pune totul în coşul pieptului

după care se amestecă întreg conţinutul
cu o palmă cu degete lungi
şi unghii sidefii cum era cea a lui Charlize Theron
în Sweet November până când apare

imaginea ultimilor 4 aborigeni din Tasmania.

marți, 25 septembrie 2012

7

aşa cum privesc parchetul îmi închipui betonul
de pistă scorojit străduţele care duc în bulevard
dealurile mustind de arşiţă

pădurea şi alte periferii cu şandramale acoperite
cu azbest ca în picturile lui Pallady
iar departe în zare o cascadă

munţii sau deşertul cu atâtea vieţuitoare izolate
în sertarele lor (dar asta e o atingere)
îmi imaginez o cruce sau o gheară peste un fruct

în creştere şi peste toate acelaşi călcâi. cine ar fi
spus că lucrurile acestea o să mi se întâmple şi mie.

6

A fost o vreme când ce vedeam
la altul ar fi putut
să mi se întâmple şi mie. dar

a trecut şi asta. acum
un copil aleargă cu bărbia rezemată
în palmă. 

duminică, 23 septembrie 2012

scrisoare din Arimatea

Nu are miros deşi se spune că ar fi groaznic. Mai degrabă e o melodie insidiuoasă care se repetă la nesfârşit. Un vânticel cald, un fel de tavernă la demisol în care somnul scrâţâie sub roţi. Toată lumea are ochii cât cepele. Unii mai au nostalgii. Pungile de sub ochi sunt pline de cântatul cocoşilor. Dimineaţa un copil poartă un ghiozdan indigo. Multe mese şi multe paturi în jurul pubisului dar şi mai sus. E o floare eviscerată ca moartea unui cuvânt. Imaginaţi-vă că ai trăit o nuanţă iar acum nu mai ai cui. Au dispărut cercurile de doi şi de trei. Acolo nu te mai poţi căi. Regretele umblă pe pardoseala din baie ca viermişorii de tub. Totuşi, nu e singurătatea. Şi nici celălalt. Este atunci când nu mai sunt eu cu mine. Şi undeva pluteşte capul lui Robespiere.

marți, 18 septembrie 2012


în prag marea curvă
zâmbea. prin orbite
flăcările îşi lingeau degetele 
şi era toamnă.

noi ar trebui să locuim
în orăşelul de la poalele sanatoriului
să ne stăpânim tusea
şi firele care trec prin singurătate.

vineri, 14 septembrie 2012

5

scriu un poem
cu gândul
la un spital de campanie din
primul război mondial.

linia frontului e un ghem deşirat
prin văile munţilor.

în jurul cortului dreptunghiular
pe iarba scurtă răniţii se bronzează.

o ciocănitoare scormoneşte
coaja unui molid.

medicamentele sunt pe drum
între dinţi cheresteaua
are gust de izvoare.

fierăstraiele hârşâie schijele
boncăne precum cerbii
în farfurii.

o fată de vreo 17 ani
sprijinită în podul palmei vorbeşte
unui soldat.

au fost aduşi în căruţă
cu morţii.

ea alege aproape precis pe cei
care nu mai au nicio şansă.

ochii ei au o paloare abastră.

cel de faţă are palmele cu degete 
groase negre şi roşii
uşor împreunate sub stern

iar dedesubt protejează o floare 
zdenţuită ca o burtă de peşte.

ea are părul ondulat şi spune povestea
soldatul priveşte.

eu scriu un poem îndepărtat. 

joi, 13 septembrie 2012

4

dintre toate o naştere
umană
este un avantaj.

cu anevoie se dobândeşte
un corp tânăr 
feminin
cu păr şaten
până spre talie.

(lumea toată s-ar putea 
rătaci
în pădurea
cu lanţuri albe.)

acolo unde chipul ei 
sau noaptea 
s-ar putea
înfăşura 
cu o pânză de corabie.

3

ea vrea să fie iubită
şi ea vrea să
fie
iubită
toate vor să fie
iubite dar

fiecare îşi doreşte
ceva în plus.

până la urmă
totul
se reduce
la o poveste spusă
pe un ton
părintesc.

miercuri, 12 septembrie 2012

2

un fluture e un lanţ când
noaptea cu şinele râncede şi ploile
nu se mai arată. dar

sunt pe undeva nişte cimitire
cu ferestre largi

ca tot ceea ce vine uşor ca rigiditatea
unui fir de păr alb.

în vechea catedrală un porumbel e 
gata să se aşeze 
pentru un moment am auzit fâlfâitul.

vineri, 7 septembrie 2012

1

nu este nici curată nici murdară este 
o pernă în care gândurile lui s-au amestecat
cu sudoarea este ca şi cum viermii de seară ar trece
agale printr-un fel de gater
şi ar umple ochi universul.

şi această tăcere, greutatea ei de difuzor, ce e?
printre fâşii trec autobuzele care duc în sat.
un aer catifelat ca de ovăz
mângâie ceasul şi această palmă care îţi răstoarnă
privirea ce e? 

în acest mozaic difuz un om cu mâinile căzute
priveşte un câine care şterge o iarbă ţepoasă 
(poartă de altfel nişte scaieţi în blană) 
la marginea drumului
pe care nu a păşit niciodată.

duminică, 2 septembrie 2012

sâmbătă, 1 septembrie 2012

aici te-ai oprit.
dar zâmbetul tău a rămas
ca un fel de uşă

ca un fel de clipă
în care trupul de prunc
se amestecă
cu pielea uscăţivă

cu petele maronii ale perelor,
cu dosul dulce şi lunguieţ
al palmelor, iar apa

le duce pe toate
într-un fel de vale albăstrie,
de unde o coamă ca de val
deschide un fel de uşă

cristalină. aici te-ai oprit. dar
în aer a rămas un fel de mireasmă
ca un fel de amprentă

ca un singur cuvânt.

luni, 27 august 2012

Multe poeme frumoase
au rămas definitiv
îngropate.

Dar, dacă este valabilă teoria
mântuirii sufletului, acestea
se vor vedea

Ca naşterea unor stele.
şi-atunci, va fi ca un cer nou 
şi un pământ nou.
credinţa mea,

dragostea mea,

toate s-or duce
cu vântul de seară

pe urmele
pescăruşului.

sâmbătă, 25 august 2012

(se aude un scrâşnet de fălci)

Acesta nu este nisip
acestea sunt oase sau poate-i urma
de melc a zăpezii.

Linişte, linişte,

vântule valule măselelor mari care
rupeţi măsele mai mici!

ăsta nu e pământ!

ci o simplă cenuşă înlănţuită cu ouă
de viermi.

Linişte, linişte,

(se aude un scrâşnet de fălci)

Soarele muşcă şi el ca un veritabil
criminal în serie.

sâmbătă, 18 august 2012

Prin faţa ei trecea un fluture
fals iar eu simţeam asta

din mişcările ei grăbite
din ochii ei zbătându-se

ca şi cum ar fi căutat o ţintă
o vietate acoperită

care era prinsă
şi urma în curând să moară.

Dar morţii nu-i venise rândul.