alt epilog 2

amintirea, o scară rezemată în geam.

soldaţii de ceară umplu spaţiul abrupt
dintre sânge şi inimă

printre îngeri şi demoni se aşterne
un câmp dezolant o grădină pătată cu nori
şi budismul recapitulează vieţile

sau moartea pare oglinda cea mai

de preţ în pragul ei la un pocnet discret
se arată 

durerea învelită cu zâmbet dimineţile
şi amintirea pură e un mod de cunoaştere  

în care am murit şi am fost acolo.