joi, 30 ianuarie 2014

premii

La finele anului 2013 un poet pe val a refuzat premiul literar ICR invocând scârba de actuala guvernare. La câteva zile distanţă, un alt poet, din Braşov, a refuzat şi el un premiu din aceleaşi consideraţiuni. Acum, ştiţi cum e, când arunci în apă o piatră nu ştii exact ce o să se întâmple. Nu poţi  utiliza o imagine predictivă în ce priveşte efectul unor acţiuni. Sau, e bine să nu te arunci în speculaţii. Să primeşti lucrurile cu bună credinţă. Cu toate acestea, nu mă pot opri să denunţ o clasă de literaţi la fel de scârbavnică precum cea politică. 

miercuri, 29 ianuarie 2014

marți, 28 ianuarie 2014

42

dobânzi tuică penalităţi lemne
cărţi zăpadă programări la dentist
lopeţi vaporul zdrobit
printre stânci

apeluri telefonice perne
piele uscată somn nesomn aşteptare
capre vară bătrâneţe
anunţuri filme de acţiune

concerte ceai curse de cai Kissinger
jurnale de ştiri analize
noul testament
carduri bancare ştamplile pantofi

cutia de tablă fotografia
cu un colţ îndoit
ştrandul terasa un pahar ridicat
o gură de metrou

fum lemn farfurii lapte părinţi gheaţă
aici nu mai locuieşte nimeni
mama Roma acest obscur abiect al
dorinţei ucigaşii

mersul apăsat copilul care se gândeşte
la perciuni la tonul adulţilor
caleaşca pentru un sens
erecţia insectarul

bunătatea lunii neînţeleasă creerul
râmei pârjolul de după iertare
un bec zdrenţuit rotule
ziare mototolite

cărămizi valuri secundare Alice
rafturi toate se amestecă
în sclipirea înaltă din ovalul de pe
fântâna imaginară.

Pe culmile ipocriziei

Se spune despre diavol că e tatăl minciunii. Despre America aiatolahul Komeini spunea că e marea satană. Acum, nu ştiu care ar putea şi copii lor şi nici dacă afirmaţiile de mai sus au vreo relevanţă dar astăzi mi-a fost dat să aud pe canalele de ştiri (Jurnalul) ceva care pe departe bate toate scorurile la culmea ipocriziei. Ştirea sună aşa: Congresul amerirican a aprobat astăzi livrarea de armament uşor către facţiunile rebele moderate. Oamenii ăia se omoară de trei ani. E ca şi cum ai sta la intrarea unei case în flăcări şi ai vinde petarde. La fel de inutil şi trist pentru o naţiune care se vrea un lider mondial.

Cine are urechi de auzit, să audă.

Post scriptum. Mi-am amintit că prin 1991 în toiul războiului din Irak (atenţie) am auzit la radio ceva similar. Acelaşi congres american a dispus retragerea licenţelor pentru (atenţie) circa 1600 de firme americane care vindeau armament regimului condus de Sadam Hussein. Probabil e o tradiţie în marea politică americană. 

joi, 23 ianuarie 2014

41

N-am văzut nicio pisică sinucigaşă. Dar
toate vorbesc engleza şi caută o rază de soare.

Pisicile cântăresc cu precizie braţul care le hrăneşte
sau ameninţă. 

Cu atâtea decizii pe secundă
ar putea pilota şi o navetă spaţială.


40

Dumnezeu te va vedea în alb şi
negru, frate cu trandafirul,
învăluit de o placentă alveolară.

vei rămâne un ciob colorat în
cenuşa antebraţelor
ca un pericol sau un trăgaci.

vei fi ca la început. cu bagajele
pregătite de somn cu paharul de vin
pe măsuţa din paie.

şi cine va spune că nu eşti de faţă?
vântul? muntele?
mrejele ceţii?

acesta e avantajul : te vei vedea
peste tot te vei auzi peste tot
ca o piruetă pe o podea din lacrimi.

duminică, 19 ianuarie 2014

39

Viaţa unui om anonim se aude până departe.
Lumea bate la unison:
Fii ai luminii şi fii ai întunericului!

Universul trece dintr-un vas în altul. Pentru cei nevăzuţi 
Lumea rezistă. Partea Mea. 
Pentru cei care liniştirea e mai presus decât 

Audienţa.

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

38

Aşadar, dragul meu, primul pas sau un salt
Pe covorul sticlos e tot
Seara din care pornise furtuna.

Nopţile,
Obrazul acela boţit de scaieţi sinagogi
Şi turme de morţi

Sunt cuvinte schimbate cu tine. Cum stăm
Înfăşuraţi cu un cordon ombilical
Cât o respiraţie.

vineri, 17 ianuarie 2014

37

în momentul iernii adevărate insectarele
toate zâmbesc crucea e un ac şi sângele e gura prin care
paşii au formă de inimă.

niciodată să nu spui linişte în garnizoană.

36

                                        lui FDP

să ne sprijinim de ceva imaginar
de o febră de tremurul degetelor din sufletul
ceţii

să ne îngropăm în cer înconjuraţi de pietre
ciobite cu vorbe domoale
să lăsăm triunghiurile să se roage de vulturi

să dăm luminii o inimă
precum întâlnirea de neclintit din pânzele
negre şi albe

precum cadenţa din refrenele dimineţii.

luni, 6 ianuarie 2014

35

să nu creadă cineva întâmplător că nu ştim.
să ne aşezăm la masă în tăcere
să pipăim cu falsitate podeaua prin şosete

prin pantofi doar pentru că ea este acolo
ca şi scopurile. nu putem spune că viaţa e o cocină.
ar fi nepotrivit. s-ar putea găsi uşor argumente

sau sinucigaşi martiri. mai bine să facem
să arate cumva. să aibă o faţă şi să triumfe binele
în slava parafului. să admirăm decăderea tristeţii. 

34

câteodată mă gândesc la femeile care aleargă
pe chei cu părul strâns cu pantaloni trei sferturi
la zvâcnetul muşchilor deasupra rotulei

la corsetul care rigidizează în salt orice formă de sân
la pumnii lor strânşi cu o dârzenie
interogativă sau poate doar candoare

mă gândesc la beţivii care trec strada descentraţi
şi centrifugi ca şi cum zarurile
s-ar rostogoli pe dinăuntru lor

iar după ce dispar pe o uşă străzile în ansamblu o iau
la vale mă gândesc la panoramele astea
şi le iubesc puţin pe fiecare.

joi, 2 ianuarie 2014

poemul de acum/Traian T Coşovei

Eu nu mi-am scris niciodată numele
pe bonuri de cărbuni —
pe lângă silozuri am trecut fără să privesc înapoi —
prin iarba desculţă n-am alergat niciodată. 
În ploaie n-am cântat, în deşert n-am scris cu creionul
                                      drumul caravanelor.
Cu măturica nu m-am bătut la baia de aburi.
Cu mersul meu de urs n-am răsturnat înadins
   porţelanuri.
Odată am iubit ferocitatea oamenilor de zăpadă,
tandreţea sperietorilor uitate pe câmp.
Omului care lucrează la calea ferată am vrut să-i
                                      povestesc
o istorioară cu tâlc.
Omul acela e mort de mult.
Prin faţa agenţiilor de voiaj mi-am plimbat viaţa
                                 ca pe o jumătate de pâine.
Cu o maşină de ocazie am mers până la marginea mării.
Cu o maşină de ocazie aş fi putut ajunge departe.
Am privit valurile cheltuindu-se pe ţărm — am privit
tinereţea arzând ca o frunză de tutun verde.
În faţa oglinzii, cu lanterna mi-am luminat chipul.
Acum ceaţa se poate risipi.
Acum poemul poate veni mai aproape.

33

dacă vei veni când vei veni
voi fi aici în crucea nopţii
cu o haină bună

strălucirea tăcerii
va fi o tranşee
îndesată cu morţi

ce-a fost cu oamenii ăştia?
fetuşi adulterini
atâta orbire!

nicio grădină. numai statui
cioturi lucioase
prin cenuşa minciunii.

ce-ai aflat de la prima
rază de soare
e adevărul adevărat!

de altfel această fidelitate e
singura haină bună
din tot oraşul.