marți, 11 februarie 2014

48

sunt şi orele neştiute de nimeni
lunile pline în care negociezi
direct  

fiecare vede încrâncenarea oasele
de sârmă sfâşie pernele
şi norii sunt păsările decapitate.

sâmbătă, 8 februarie 2014

47

lucrurile ce păreau groaznice au rămas de neînţeles
şi întrebările în faţa şemineului  ca o ispăşire
nedureroasă plutesc prin somn. peste ape.

unu şi cu unu fac limpede. între zidurile vechi
lucrurile se duc împreună cu tine. de aceea nu-i bine să
vezi piramide. 

vei merge cu ele până la capăt? podul acela se termină
cu bine? când vei sta îngropat şi
 vei călători spre dragostea maternă.
Poezia nu rezultă din poetizare, miezul liric care poate să apară într-o naraţiune, o descriere sau chiar într-o reflexie sinceră asupra împrejurărilor. 
Scriu nu dintr-o nevoie stringentă ci mai degrabă dintr-un regret. Regret că lumea este aşa cum este. Interlocutorul cel mai adesea nu e de nici un folos. Apoi regret că regulile nu sunt mai puţin difuze pentru ca mintea unui copil să rămână, odată cu vârsta, limpede. Regret că umanitatea din om poate aşa de uşor să lunece în absenţa unei scări rulante sub forma unor înaintaşi străluciţi a unor părinţi sau a unei companii calde spre anomalie şi înstrăinare. Regret că s-au dus pe apa sâmbetei cele mai multe clişee culturale, adesea tradiţionale sau familiale, care aveau rolul să stârnească nevoia de înălţime. Regret supremaţiei tipologiilor contra misterului şi persoanei. 

joi, 6 februarie 2014

46

Oamenii s-au săturat de ideologii de traiul la bloc
de singurătate de întâietate s-au plicitisit
de lucrul în echipă s-au săturat să fie creativi
să gândească să trebăluiască precum roboţii să fie politicoşi
să aibă un gol în suflet (a fi credincios li se pare
mai mult ca oricând un ev în care nu se întâmplă nimic)

Până şi lucrurile care ar fi trebuit să-i entuziasmeze
cele atent cultivate - muzica poezia filmul libertatea dragostea
sexul - le-au pus în aceeaşi troacă ca pe nişte mănuşi
umede şi nefolositoare. Oamenii - s-ar putea extrapola –
s-au săturat de traiul bun de la ţară de cinematografe
de cârciumi de cărţi de ştiri ce să mai vorbim.

Oamenii au obosit să urle pe stadioane s-au săturat de somn
de nopţile albe s-au săturat de semnele apocalipsei
de căinţă de iertare de răbdare în special. Oamenii
s-au săturat de patimi pentru denumirea lor vetustă s-au săturat
de egalitate şi democraţie. Oamenii de azi mai mult ca oricând
traversează deşertul cu o percepţie luminoasă despre zâmbet.

marți, 4 februarie 2014

45

pe facebook twitter sau
pe siteurile literare va fi linişte ca-n arhivele
Stasi -  totuşi un chelner rătăcit -
în penumbra veiozei ca

un fluture orb va rătăci la frontiera vorbelor
între iertare şi glumă
un clown va luneca pe o coajă de banană
conturul umbrei se va gândi la înaintaşi

la Maya sau la mrejele rupte atunci oamenii
vor trece la fapte vor întâlni ciuma
vor fi mai atenţi la coplărie
vor lua în prizonierat fericirea.

44

când beau o ţuică ştiu cât  sunt de neputincios
mă uit la televizor şi creditez pe toţi cu o minte uscată
bătăuşi comentatorii politici parlamentari corupţi
nu fac diferenţe. dreapta sau stânga.

mă confrunt cu opacitatea deloc sfidătoare 
rememorez dictonul: virtutea îşi este sieşi răsplată
mă uit spre tavan ca o cascadă într-un film mut
aşa cum nu m-am plictisit niciodată 

sînt jos cu palmele aspre fără oglindă fără cuvinte
fără explicaţii sau văicăreli. prea mulţi au încercat să
vândă ceva. dar mă gândesc la Micşu cum trece printre maşini
cu un braţ de ziare.

secretul ei e atât de discret. ea niciodată nu s-a gândit
la credinţă. ce pare mult poate fi ridicol pentru un înger.
aici un înger aşteaptă o vestă.
şi-ntre timp răbdarea e o lună nouă.