vineri, 15 aprilie 2011

Gaston Marin, un român drag sau "iată un evreu în care n-am găsit viclenie"

de Lavinia Betea
Cu Gheorghe Gaston Marin am convorbit, în 2006, în locuinţa sa din Bucureşti. Prin bunăvoinţa fostei sale nurori, doamna Irina Cajal, mi-a împărtăşit câteva dintre amintirile sale. O biografie lămuritoare pentru credinţele primei generaţii de lideri comunişti, presărată cu momente semnificative pentru istoria celei de-a doua jumătăţi a secolului XX.
Redau în cele ce urmează convorbirea integrală, publicată parţial, în urmă cu patru ani, în ziarul Jurnalul Naţional.
STUDENT LA PARIS
● Aveţi, domnule Gaston Marin, o biografie impresionantă, deosebită de ceea ce se credea a fi copilăria şi tinereţea unui revoluţionar. N-aţi trăit în sărăcie, n-aţi făcut "şcoala fabricii", cum zicea  Lenin. Pe vremea când tinerii de familie înstărită din România mergeau la Paris să facă Dreptul, dvs. aţi ales o pregătire tehnică... Cum aţi ajuns la calea aceasta?
● Eu am terminat liceul românesc din Petroşani şi am dat examenul de bacalaureat la Deva. În capitala judeţului ­ cum era obiceiul şi sistemul atunci. Imediat după bacalaureat am făcut serviciul militar şi după aceea am plecat în Franţa. Am fost la Paris, m-am înscris la Sorbona, la matematică-fizică. Am crezut că voi face licenţă şi după aceea să trec la un institut de învăţământ superior ingineresc, o ecole superieure francaise. Însă mijloacele financiare nu mi-au permis să termin complet ceea ce mi-am propus la început. Adică să fiu şi eu un licenţiat în diferitele ramuri ale fizicii şi ale matematicii. Aşa că a trebuit să găsesc o soluţie pentru a deveni inginer mai repede.
● Cercetarea v-ar fi atras mai mult decât ingineria...
● Erau premisele unei intrări în cercetare şi în inginerie. Marile şcoli franceze de ingineri şi de tehnicieni pretindeau să ai o licenţă de la Sorbona, ori de la altă reputată universitate franceză pentru a intra acolo. Erau câteva şcoli cunoscute în Franţa ­ Grenoble, Toulouse şi Nancy ­ care aveau institute de inginerie. Am dat un telefon la Grenoble să văd dacă mă primesc. Dacă vii imediat şi o să faci faţă la interogaţiile care sunt prevăzute, poţi să vii acum - mi-au răspuns.
● Când se petrecea asta?
● În 1937 şi 1938.
● Până atunci făcuserăţi în vreun fel politică?
● Nu, nu am făcut politică.
● Nici nu aveaţi intuiţia unei vocaţii?
● Sincer, nu.
● Altul din familia dvs. făcuse politică?
● Nu. Eu am intrat în politică în 1942. Eram de-acuma în Rezistenţa franceză. În 1942, legăturile mele, în sus, din Grenoble au spus: Domnule, din acest an te considerăm comunist. Eşti comunist. Nu am spus nimic, decât "Vă mulţumesc pentru încredere...".
● Avuseserăţi vreo relaţie cu vreuna dintre filialele europene ale Partidului Comunist înainte?
● Nu.
ÎN REZISTENŢA FRANCEZĂ
● Ce ştiaţi despre comunism?
● De citit, citisem mult. Participasem la diferite mitinguri la Paris, vorbisem cu Thorez, cu Duclos. În dosarul meu se află şi certificatul despre ce am făcut în Franţa semnat de Jacques Duclos, cel care în timpul războiului conducea Partidului Comunist Francez, deoarece Thorez era la Moscova. Deci în '42 mi s-a spus că datorită activităţii din Rezistenţă sunt membru al PCF. Am venit acasă cu certificatul respectiv, care sper că se găseşte acum în dosarul meu, pentru că l-am predat lui Gheorghiu-Dej.
● Dacă nu cumva va fi dispărut din dosarul respectiv, ca multe altele după 1989. Sau chiar dosarul acela să nu mai fie. Aţi ajuns la Grenoble...
● Am ajuns la Grenoble în februarie '38. Mi-a reuşit examenul, adică interogaţiile respective de la începutul anului, şi m-au acceptat în anul I.
● Student la politehnică...
● Eram student al Universităţii din Grenoble. Politehnica făcea parte din Universitatea din Grenoble
● Iar ocupaţia nazistă v-a determinat să intraţi în Rezistenţă...
● Evident. În '40 mi s-a dat diploma de inginer. Şi după aceea imediat m-am prezentat la autorităţile de recrutare ale armatei franceze, unde am declarat că vreau să intru ca voluntar în armată. Franţa căzuse, Franţa fusese jumătate ocupată de nemţi, toată coasta Atlanticului şi partea de nord cu Parisul... Ni s-a spus de la armată: Duceţi-vă repede în sud, îmbarcaţi-vă cu resturile armatei franceze, veţi continua lupta în Africa de Nord. Am plecat spre sud, dar jandarmii ne-au întors înapoi. 
● Eraţi în zona de sub jurisdicţia guvernului de la Vichy.
● Da. Ne-am întors şi au început zile grele, foarte grele. M-am dus la decanul facultăţii şi am cerut: daţi-mi ceva să lucrez... Într-o fermă sărăcăcioasă, al cărei stăpân era bolnav, m-au angajat cu o leafă de un pachet de ţigări Gauloise blonde pe lângă mâncarea din vreo două legume.
● Era război... Am citit că, între timp, familia dvs. care locuia la Cluj a fost deportată la Auschwitz. Nu s-a mai întors nimeni acasă...
● Tatăl meu a fost imediat gazat când a ajuns la Auschwitz, sora mea s-a îmbolnăvit de scarlatină şi a fost împuşcată de nemţi, mama, de asemenea, a fost împuşcată.
● Erau evrei din Transilvania deportaţi sub regimul horthist...
● Ungurii au făcut toată treaba. Ei au strâns evreii din Cluj. Unii au putut ieşi cu plată, cu şperţuri. Cei care nu avuseseră asemenea posibilităţi au fost strânşi de doi adjuncţi ai ministrului de Interne de la Budapesta care veniseră special pentru aceasta la Cluj. I-au băgat pe toţi într-o fabrică de cărămidă, la început, şi după aceea au fost duşi pe rând în lagărele naziste.
● Când aţi aflat?
● Eu eram în contact mereu, prin scrisori, cu părinţii. Până în ultimul moment, care s-a întâmplat în '44, la sfârşitul războiului. Atunci nu ne-am mai putut scrie. Nu am mai avut cui scrie... Am avut o casă frumoasă la Cluj, mama şi tata o cumpăraseră. Sora mea tocmai terminase bacalaureatul, avea 20 de ani...
● La finele războiului, eraţi un erou al Rezistenţei franceze. Aveaţi o carieră asigurată acolo, o soţie franţuzoaică şi un copil de 3 luni. Legat în felul acesta de Franţa, aţi decis totuşi, în 1945, să reveniţi în România...
● Ilegal am venit.
● De ce aşa, în necunoscut, când acolo vi se deschisese viitorul?  
● Eram asistent al Politehnicii, începusem să fac şi lucrări ştiinţifice. Lucram şi la o teză de doctorat. Aveam legături cu intelectuali foarte bune. La prima posibilitate, cu toate că ştiam că părinţii fuseseră deportaţi, am vrut să vin acasă. De ce? Pentru că eram legat de ţara asta.
● Greu de înţeles acum acea dorinţă...
● Eu am fost totdeauna român, am rămas român şi de aceea, cu prima ocazie, am venit acasă. În Rezistenţă eram şi români, şi iugoslavi. M-am dus la noul ambasador de la Paris al Iugoslaviei, generalul Ilici. Iugoslavii mi-au dat acte false ­ mie, nevestei mele şi băiatului. Am venit cu un avion francez care a făcut escală la Viena, după care a ajuns la Belgrad şi de aici cu trenul. 
● Soţia dvs., franţuzoaică, nu a protestat la ideea aventurii?
● Vameşul francez de la Bourget, unde-am luat avionul, a întrebat: "Unde mergeţi, doamnă?". "En Roumanie." "Mais vous etes folle?" "Non, je ne suis pas folle de tout, je suis amoureuse." 
● Nebună sau îndrăgostită, în ochii lui va fi fost egal... În România cui v-aţi adresat? Aveaţi nişte cunoscuţi în poziţii înalte pe al căror sprijin să contaţi?
● La Cluj m-am adresat întâi unui inginer ungur de cale ferată care era prieten cu părinţii mei. Primise ceva lucruri ale părinţilor spre păstrare. 
● Vi le-a returnat?
● Da. Niciodată n-am să-l uit. Un om foarte bun. Cum sunt oamenii!... Şi am venit acasă, în casa părintească, cu un copil de 3 luni care trebuia hrănit, care trebuia îmbăiat. Acolo am găsit un unchi care se mutase repede după deportarea părinţilor ca să moştenească. Aşa sunt oamenii. Au fost însă şi oameni foarte buni care au ajutat-o pe soţia mea să se descurce cu copilul. Iar eu am plecat la Bucureşti.
SARCINI DE PARTID
● Puţini români în acea vreme aveau astfel de specializări. Speraţi că la Bucureşti va fi mare nevoie de oameni cu pregătirea aceasta, de excepţie ori contaţi pe cariera politică? 
● Am venit la Bucureşti, la Comitetul Central. Eram inginer electrician şi voiam să-mi fac meseria. Şi m-au trimis la Miron Constantinescu, care era secretarul pe probleme organizatorice. Am fost la acesta şi el ştia de acum cine sunt. Dar voia să-mi arate că era cineva şi cunoştea ceva. "Aţi citit Anti-Duhring?", m-a întrebat. "Am citit asta, dar în tinereţe. În Rezistenţa franceză nu am avut timp să mă ocup de Anti-Duhring sau de orice literatură marxistă. Eu am venit să îmi fac meseria." "Nu de meserie avem noi vreme acum, când suntem cu treburi foarte grele. Văd că ştii româneşte şi ungureşte. Avem probleme foarte grele la Oradea. Te trimitem acolo." Secretar era Leontin Sălăjan Silaghi, foarte bun băiat. Am participat la conferinţa naţională din 1945, am ascultat raportul lui Gheorghiu-Dej.
● Ce să faceţi dvs. la Oradea? Pentru ce eraţi trimis? Cu ce funcţie?
● În aparatul Comitetului Judeţean de partid.
● Nu aveaţi o funcţie precisă?
● Nu. 
● Urma să fiţi folosit după împrejurări.
● Da. Munceam la sediul Comitetului Judeţean Bihor, eram în comitetul acela şi munceam. Erau certuri, bătăi între membrii de partid, între membrii de partid şi populaţie...
● Găsim în arhive informaţii despre acestea, în Ardeal foarte puţini români erau atunci comunişti... 
● La Oradea erau mai ales maghiari. Români nu prea erau. Puţini erau. Însă secretarul comitetului era român. Silaghi, numit ulterior  Sălăjan, era român.    
● Sunteţi unul dintre puţinii martori de astăzi de la conferinţa naţională a partidului din octombrie 1945, când Gheorghiu-Dej a fost ales secretar general şi Ceauşescu ajunge în CC. Ce vă amintiţi de atunci?
● Doncea şi cu mine eram printre invitaţi. Nu aveam nici un mandat. Nu eram delegaţi. Eram invitaţi, pentru că noi eram cineva. Constantin Doncea fusese conducător al grevelor de la Griviţa. Şi eu. M-au invitat să particip în tribună.
● Câţi eraţi, în total, acolo?
● Erau delegaţi din fiecare judeţ. Erau 72 de judeţe pe vremea aia, iar ei, câte doi-patru din fiecare judeţ.
● Deci vreo 200-300 de oameni. Cum s-a citit  raportul?
● Gheorghiu-Dej a prezentat raportul. A venit cu un raport direct, nu s-a citit.
● Povestea alcătuirii acelui raport este cunoscută acum. O găsim în arhive, povestită de Gheorghiu-Dej, care se plânge că fusese obligat de Ana Pauker să-l facă, deşi pleca în concediu. Când s-au făcut alegerile în CC, puţini au fost de faţă. Eraţi şi dvs.?
● Da. Pe mine şi pe Doncea nu ne-au dat afară. Pe Doncea acolo l-am şi cunoscut. 
● Aţi rămas mai puţin de 50 de oameni. Aşa-i?
● Da.
OBIECŢII CONTRA LUI CEAUŞESCU
● Aţi fost de faţă când s-a făcut propunerea alegerii lui Ceauşescu în CC? Cine a făcut-o?
● Da. El era pe listă. Era secretar la tineret.
● Lista cu conducătorii se făcuse înainte, acasă la Ana Pauker, după cum povesteşte Gheorghiu-Dej în 1961. În privinţa lui Ceauşescu s-a încins, se spune, o discuţie contradictorie...
● Unii aveau obiecţiuni la propunerea de a fi ales Ceauşescu. Mai mulţi dintre cei care erau propuşi ca membri în CC. Nu se spunea precis de ce sunt contra. Ulterior am aflat că el cam dijmuia pachetele pe care le primeau deţinuţii în puşcărie. Susţinea că e tânăr şi trebuie să mănânce. L-au apărat Ana Pauker şi Moghioroş. şi a fost ales.
● Asemenea învinuiri îi puteau aduce aceia care fuseseră cu el în lagărul de la Târgu Jiu sau în închisoare de la Caransebeş. Adică Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Gheorghe Apostol.
● Ei n-au ridicat obiecţiuni pentru alegerea lui.


● Cum îl apăra Ana Pauker?
● Că e o chestie de tinereţe, că e copil încă... Că nu trebuia să facem o mare afacere din greşelile pe care Ceauşescu le-a avut în tinereţe în lagăre.
● Împotriva cui s-au mai ridicat obiecţii?
● Acum, când am 88 de ani, zic că aveau dreptate aceia care au spus "Acesta nu un om curat, nu e un om de bază"... Acesta era în fond.
GHEORGHIU-DEJ LA ÎNCEPUTURI
● Gheorghiu-Dej ce impresie v-a făcut atunci?
● Impresie am avut întotdeauna foarte bună despre Dej. Era un patriot desăvârşit. Am lucrat cu el 20 de ani.
● Spuneţi că Dej v-a făcut o impresie bună? Dvs., care veneaţi de la Sorbona, după un stagiu de cadru universitar la Grenoble?!... Lui Dej i se va reproşa continuu că are doar patru clase!....
● Nu avea şcoală. Calificarea lui era de lucrător electrician. Asta era. Dar eu vorbesc acum despre el ca om. Avea calităţi deosebite.
● Ce înţelegeţi prin aceasta?
● Şi faţă de mine, şi faţă de treburile care îi reveneau lui ca ministru al Transporturilor la început.
● Din această pregătire a lui de lucrător electrician, Gheorghiu-Dej nu avea complexe faţă de dvs., inginerul electrician specializat în străinătate?
● Nu, nu.  Eu l-am ajutat în toate. Ulterior am venit la Bucureşti. Tocmai voiam să îmi aduc nevasta şi băiatul la Cluj de la Oradea şi vine un telefon să mă prezint imediat la Bucureşti. Asta era contribuţia lui Vasilichi. Mă cunoştea de la Paris
● Fusese şi el în Rezistenţa franceză.
● Da. Vorbisem cu el de mai multe ori la Paris. El  venise înaintea mea acasă. Şi a fost imediat un om mare în PCR. El m-a recomandat pe mine lui Dej, care avea nevoie de un secretar, de un inginer. Iar Vasilichi, mare comandant şi el, avea încredere în mine şi aşa am ajuns la Bucureşti. "Vino la mine, să muncim împreună cum vrei tu" - mi-a spus Dej. Mi-a dat absolut mână liberă. Imediat m-am dus şi la Groza, care era prim-ministru, foarte bucuros că a găsit un hunedorean ca mine, că era din Deva.
● Groza se manifesta cu simpatie faţă de oamenii din zona Transilvaniei. Dej îl mai avea aproape şi pe inginerul Simion Zaigher. Pe el însă îl ştia din lagăr.
● Da, era un băiat bun. Foarte inteligent.


● Se spune că el îl învăţase pe Dej limbi străine, gramatică în închisoare. Avea şi Zaigher o istorie interesantă. Familia întreagă ucisă în anii războiului la Odessa. Am văzut nişte lucruri foarte interesante. O scrisoare de-a lui Dej adresată unei femei din Transilvania după ce fusese arestat. Scrisoarea pe care o scrie la puţină vreme după grevele după 1933 este cu greşeli de ortografie şi o exprimare care denotă scurtimea studiilor dovedite de certificatul său de şcoală primară. Am văzut însă altă scrisoare, adresată de Gheorghiu-Dej nepoatelor sale pe când era în Uniunea Sovietică. Scrisă de mână, cu conţinut propagandistic, dar într-o formă potrivită altui nivel de cultură. 
● Dej a citit literatură franceză multă. În româneşte. 
● Aţi fost foarte apropiat de el. Se spunea că atunci când pleca la Moscova vă ruga să staţi cu fetele lui acasă. Să-i ţineţi locul de părinte...
● Să stau cu ele până când se întoarce. Nu era sigur că se mai întoarce. Era stalinism, ştiţi... El era chemat la Moscova, dar în ziarul Scînteia nu scria că era plecat. Veneau acasă, noaptea în general. Un reprezentant al ambasadei sovietice din Bucureşti...
● Consilierul Şutov, reprezentantul NKVD-ului în România?
● Totul era NKVD. Şutov era mare. Era şeful NKVD în România. Era consilier la ambasadă. 
● Aceasta era funcţia lui de acoperire.
● Cel care venea la Dej era mai mic în grad. Cei de acum care scriu sunt oameni răi, care nu numai că nu ştiu nimic, dar sunt oameni rău-voitori, urâţi, ei nu iubesc poporul român. Ăştia care sunt astăzi marii guvernanţi aici. Am muncit ani şi ani de zile ca să construim combinatul siderurgic de la Galaţi. Era o perlă a industriei româneşti. Am umblat toată lumea ca să găsim cele mai bune şi mai frumoase soluţii inginereşti pentru ca să facem Galaţiul şi am reuşit un combinat formidabil. L-au făcut praf. L-au dat pe gratis la nişte indieni. Nu le e ruşine? Asta era munca poporului român, nu a lui Gheorghiu-Dej şi nici a lui Gaston Marin. Un efort enorm am făcut... Combinate, uzine... Şi au făcut praf toţi ăştia, au privatizat. Românii sunt incapabili să conducă aceste uzine?! Mă întreb. Cum a devenit România o ţară care importă? Se poate aşa ceva?! Să negăm posibilitatea de a face în România o economie prosperă, deşi are toate condiţiile? Cum a devenit România o ţară care importă totul, până şi merele? Cum am ajuns până la a-i nega şi posibilitatea de a produce mere?... Dvs. de ce nu scrieţi asta? Vă e ruşine cumva?!... 

● Acest mod de a gândi şi pune întrebări se pare că "nu e corect" azi... Să ne întoarcem la trecut. Eraţi la curent cu aceste comunicări sovietice către Dej?
● Da, sigur. I se comunica: "Avionul vă aşteaptă, tovarăşe!". Avion rusesc.
● I se comunica pentru ce e chemat la Moscova?
● Nu. Acesta era secretul lui Stalin. 
● I se spunea că Stalin vrea să-i vorbească?
● Nu, nu. 
● Vă spunea Dej  explicit că se teme de imprevizibilul Stalin?
● Nu, dar eu înţelegeam ce se întâmplă când mă chema să stau cu fetele lui. Uneori am stat şi cu nevastă-mea acolo, în locuinţa lui de la Domenii. Dej, treptat, după părerea mea, a câştigat o oarecare încredere din partea lui Stalin. 
● Prin ce?
● Pentru că Stalin voia să aibă în România un şef român, nu o jidoavcă. Stalin avea foarte grave tare vechi, din Gruzia. Eu am fost şi acolo, m-am dus în casa în care a locuit Stalin, după moartea lui. Am avut relaţii bune şi multe cu ruşii. Întotdeauna. Dar Stalin avea şi nişte calităţi anume pentru a conduce Uniunea Sovietică. Cu toate greşelile sale enorme şi hidoase. Avea o judecată deosebită şi voia ca să fie o Românie. Că altfel putea să ne facă praf pur şi simplu. A avut discuţiile cu Churchill când acela a venit ca samsarul. Churchill a fost un mare samsar al istoriei. Marele britanic pentru care interesul lui era totul. Noi am căzut pe zona sovietică cu acordul lui Churchill şi săracul Roosvelt, care era pe moarte. Noi am fost aruncaţi de Churchill şi Roosvelt, la Yalta, unde s-a hotărât cum se împarte lumea.  
● Se spun multe lucruri astăzi despre viaţa privată a conducătorilor comunişti ai României, deşi puţini ştiu, cu adevărat, ceva. Dej fusese abandonat în închisoare de nevastă, care s-a măritat cu un jandarm. El de ce nu s-a recăsătorit? Nu v-a spus?
● Nu. Nu s-a recăsătorit. N-am vorbit despre asta. A avut prietene, sigur. 
● Le cunoşteaţi, le ştiaţi?
● Nu. Nu m-am băgat în chestiile astea din principii care ţin de educaţia mea proprie.
● Se spune că actriţa Elvira Godeanu e una dintre ele.
● Exact. Era o femeie foarte frumoasă. În chestia asta particulară nu mă bag şi nu m-am băgat niciodată.
DE FAŢĂ LA DECIZIA CANALULUI 
● Aţi fost de faţă, de asemenea, la un moment foarte discutat între istorici. Aţi fost de faţă la întâlnirea dintre Gheorghiu-Dej şi Stalin, când s-a decis construcţia Canalului Dunăre ­ Marea Neagră. Spuneţi-mi de ce credeţi că Stalin a vrut ca România să aibă acel canal?
● Ce vă voi spune sunt presupuneri. Noi când am ajuns acolo ­ la Biroul Politic de la Moscova ­, de faţă era şi expertul sovietic care fusese aici să vadă dacă este posibil să facă canalul. Acela a dat un punct de vedere pozitiv ­ că e bun, că se poate face. Apoi a plecat din faţa Biroului Politic. Iar Stalin a întrebat din fruntea mesei unde se găseau Molotov, Beria ­ eu am căzut cu Beria faţă în faţă...
● Ştiţi că Beria făcuse studii de arhitectură la Bucureşti înaintea celui de-al doilea război?
● Nu. Se uitau la mine, Beria avea un pince-nez... Iar Stalin zice alor lui din Biroul Politic: "Sunteţi de acord să ajutăm România să construiască canalul?". Toţi au răspuns da.
● Toţi aţi fost de acord cu Stalin. Vă întrebase "democratic"...
● Pe mine nu m-a întrebat nimeni. Nu contam. S-a dat dispoziţie ministrului sovietic de Energie Electrică să ne dea toate utilajele care sunt necesare pentru construcţia canalului. A doua dimineaţă am fost la Jmerin, ministrul Energiei, care însă nu avea de unde să ne dea. După masă, Stalin i-a spus lui Dej: "Trebuie să forţezi dacă nu vrea! Să-l storci". Stalin nu se juca. Am revenit a doua zi şi ne-a dat tot.
● Ce presupuneri faceţi azi dvs.? La ce-i folosea lui Stalin Canalul din România?
Nu aşa se pune problema: la ce trebuie?... Ceea ce vă spun e părerea mea personală, că nimeni nu ne-a explicat vreodată ceva. Pe Dunăre, între cotul Dunării spre Deltă e o zonă de graniţă cu Uniunea Sovietică. Dunărea este graniţă cu Uniunea Sovietică. Acolo umblau vapoare străine. Nu i-a convenit asta lui Stalin şi a vrut ca vase străine să nu mai navigheze pe graniţa sovietică. Asta e părerea mea. De aceea ne-a băgat pe gât Canalul.
● Nu din cauza deţinuţilor politici cărora li s-ar fi găsit astfel o "întrebuinţare" şi un mijloc de exterminare?...
● Erau şi ei mână de lucru.
● Gheorghiu-Dej cum s-a exprimat între apropiaţi despre Canal? S-a plâns?
● Nu. Nu s-a plâns. Noi ne dusesem la Stalin pentru că ne bătea la cap Dimitrov ca să facem un pod peste Dunăre, "Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse", şi Stalin când a auzit: "Ce pod? Pod vă trebuie vouă? Vouă un canal vă trebuie!".
● Până la urmă, aţi făcut şi podul şi canalul!
● Pe amândouă. Podul s-a făcut şi cu contribuţia bulgărească. Egal. Construcţia metalică a fost făcută de cehi. Eu zic că e bine că am făcut podul acela, pentru că nu aveam legătură cu Bulgaria. Imediat ce a murit Stalin, Dej a sistat lucrările Canalului. Ne-a spus lui Chivu Stoica şi mie să oprim Canalul. Imediat.
FĂRĂ ŞI ÎMPOTRIVA BURGHEZIEI 
● Alt moment important în care dvs. aţi fost implicat - naţionalizarea din 1948. Care s-a făcut tot din ordin sovietic.
● În orice caz, era consimţământul sovietic, obligatoriu în toate hotărârile esenţiale ale guvernului român. 
● Iar hotărârile copiau facerile din Uniunea Sovietică.
● Naţionalizarea trebuia făcută. Un stat socialist cu industrie particulară nu se poate. Era obligatoriu să naţionalizăm economia, industria în primul rând. 
● Nu v-a fost milă de cei cărora le luaţi proprietăţile?
● Nu! Deloc. Eu nu mint şi nu vorbesc ca un fariseu. Au strâns bani şi au făcut afaceri capitaliştii români care erau deţinătorii de întreprinderi. De ce să îmi fie milă?... Eu eram foarte bucuros că poporul a devenit stăpânul acestor întreprinderi. 
● Nu v-a fost milă nici de cei cărora li se naţionalizau casele?
● Asta e altă chestie. Casele importante au fost naţionalizate, nu oricare casă. 
● Au devenit sedii de instituţii sau locuinţele conducătorilor... 
● Dar nu proprietatea lor. Aveam şi eu o casă frumoasă. Am plătit la stat, nu era o proprietate.
● Aţi condus ministerele de vârf ale economiei naţionale în etapa industrializării României. Ce consideraţi că s-a făcut bine în anii aceia?
● România a devenit o ţară puternică, prosperă care n-avea nici o datorie faţă de nimeni. Am făcut o serie de uzine pe baza unei concepţii proprii de dezvoltare a economiei.
● Vă gândeaţi atunci când conduceaţi planificarea economiei României că ea va înregistra un val de creştere destul de scurt, că o ţară nu poate fi ţinută în frâu mulţi ani de zile prin acest sistem dirijat?
● O planificare este necesară în orice economie, chiar capitalistă. Şi în Franţa e o planificare. De ce a sucombat comunismul în România, asta e altă chestie. A sucombat din motive internaţionale. În orice caz, România s-a dezvoltat şi a fost admirată de toată lumea, pentru că în 20 de ani ­ din 1945 şi până la moartea lui Dej ­ economia s-a dezvoltat foarte armonios peste tot. Statisticile mondiale arătau atunci că România era a doua în lume, după Japonia, după indicele ratei de creştere economice. Să citiţi părerile unor mari potentaţi ai industriei capitalismului dezvoltat despre România. "Aşa cum aţi făcut voi planificarea, este un exemplu de urmat" - ziceau ei. Într-adevăr, în 20 de ani, cât timp a condus Dej, am făcut din România o ţară extraordinar de dezvoltată. Nu aveam nivelul de trai încă foarte bun, e adevărat, dar...
● Din industrializarea României ce vi s-a părut mai greu, mai important?
● Siderurgia a fost una, electrificarea, chimia ­ Dej a acordat o importanţă acestui minister, unde Florescu era ministru ­, industria uşoară, alimentară... Am cumpărat foarte multe părţi de uzine din Franţa, din Anglia, din Germania, de peste tot. Şi din Statele Unite. Pentru că noi am dus o politică nu de satelit al Moscovei...
● După moartea lui Stalin... 
● Desigur. După război erau tratate între cei trei aliaţi şi noi aveam o ţară mică, mai mult nu ne puteam zbate în acel context. Am apărat însă întotdeauna interesele României. Cele mai bune dovezi sunt deschiderea noastră spre Occident ­ eu am fost de multe ori în Franţa şi Anglia. Aveam afaceri foarte bune cu Vestul, inclusiv cu Germania
● Ce cauze atribuiţi căderii economice din anii '80?
● A venit Ceauşescu, nu se pricepea la prea multe. Dar nici el nu a făcut greşeli atât de mari încât să cadă România la nivelul acesta de acum. După 1990, oamenii nu erau pregătiţi pentru aşa ceva. S-a reuşit demolarea potenţialului economic existent al României. "Trebuie să distrugem comunismul!" - s-a spus. Revoluţia franceză din 1789 n-a dărâmat nici un atelier făcut în timpul feudalismului. A dărâmat nişte oameni. Nu potenţialul economic al Franţei. Uitaţi-vă câţi şperţari sunt acum aici!? Câţi vând totul pentru interesul lor personal!?... Oamenii care au condus aici după comunism ce au făcut? Principalul lor scop este să demonstreze că comunismul este un sistem criminal care a făcut numai rău României. Acesta este un fals istoric nemaipomenit.
● Nimeni  nu pare să mai recunoască azi că a fost ori este comunist. Dar dvs.?
● Eu sunt un comunist de un anumit fel. Recunosc toate tarele... Dar nu trebuia să fie împuşcat Ceauşescu, acestea nu sunt metode democratice. Au vrut să demonstreze că totul este rău.
● Aţi emigrat în Israel în anii '80 şi v-aţi întors înapoi. De ce?
● Pentru că mă simt aici acasă. M-am născut aici, am crescut, am învăţat aici. Aceasta e ţara mea.

11 comentarii:

  1. foarte interesant, l-am citit cu mare atentie f

    RăspundețiȘtergere
  2. un roman veritabil, o istorie a umanitatii...

    RăspundețiȘtergere
  3. Un gunoi!
    Ca toti comunistii se considera un mare "facator de bine"
    Vai de capu lui!

    RăspundețiȘtergere
  4. Inca un comunist barosan , care ,cu ipocrizia ancestrala caracteristica tuturor comunistilor ,indrazneste sa elogieze ,epoca cea mai sumbra ,epocacomunista.
    Chiar si o cacofonie este o prea slaba ironie.
    Mai sunteti multi?Nu gasesc in vocabularul romin si nici al minoritatilor o ijuratura sa va injur.
    Unul care sa nascut in 45 .

    RăspundețiȘtergere
  5. Mai sunt Multi?Mai au tupeu sa deschida gura?Eu sunt nascut in 45 si am cunoscut fata lor adevarata,din acea perioada .Da! nu trebuia inpuscat CN trebuia tras in teapa treptat ,iar ceilalti acoliti ai sai insirati pe malurile Dimbovitei,Tisei,Muresului ,Crisului rastigniti pe cruce cu capul in jos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. comunisti erau anticrestini. multi erau evrei. proletatriatul era un Mesia gresit. eu incerc sa fiu crestin, sa am o viziune de acest fel. sunt de acord ca au fost cei mai multi dintre politruci niste criminali. e de necontestat. totusi a gandi doar in termeni de teza si antiteza inseamna ca cel mai tare sau cel mai agresiv va castiga. asta au crezut la vremea lor si securistii. n/as vrea sa cadem in aceeasi capcana.

      Ștergere
  6. Se spune ca daca prostia ar durea, multa lume s-ar zvarcoli pe strazi.In cazul nostru, pe bloguri...
    Cata minte trebuie sa-ti lipseasca pentru a nu aprecia valoarea de document a acestor amintiri ale unuia implicat direct in evenimentele care au facut Romania sa se dezvolte si sa sufere, ca nenumarati copii de muncitori si tarani sa invete carte si sa construiasca de la ace cu gamalie la avioane ROMBAC, sa produca de la sare de bucatarie la antibiotice, de la cazmale la lasere, sa lucreze oriunde in lume si nu numai pe Dambovita.
    De ce nu retinem caracterul mercantil al lui Churchill, care ne-a dat pe mana rusilor, ca de altfel si pe polonezi, care luptasera PE TOATE FRONTURILE impotriva Germaniei naziste?Poporul roman nu a dorit comunismul, i-a fost impus, si nu a venit nimeni sa-l ajute sa scape de cizma iudeo-ruseasca!
    Sa fim obiectivi si sa acceptam ca acest personaj a facut pentru Romania si romani mult mai mult ca Iliescu, Brucan, Dinescu, Caramitru, P.Roman, Adrian Severin, Isarescu, Dijmarescu, Vladimir Pasti, Cazimir Ionescu, Duvaz si toata sleahta de agenti de influenta ai Rusiei si Israelului prezenti in conducerea Romaniei post-decembriste.
    Pentru orice tara este importanta pregatirea si folosirea potentialului uman si resurselor nationale , pentru ca MAJORITATEA indivizilor doresc sa munceasca si sa-si creasca , sa-si educe si sa-si indrume copii spre o viata mai buna.Pentru asta trebuie spatii de locuit, curent electric, apa curenta, surse de caldura, alimente si cam tot ce ne spune piramida nevoilor a lui Masloff. Restul poate sa vina DUPA, este nevoie si de filozofie si drepturile omului, dar pentru a le afirma si lupta pentru ele ar cam trebui sa mananci, sa te imbraci si sa...citesti, daca nu carti si manuale, macar tablete...
    Singurul lucru cu adevarat etern este credinta in Dumnezeu, pe care multi o afirmam si ne raportam la ea, dar uitam , de multe ori, poruncile sale si sa ne iubim aproapele, oricare ar fi acela, mai mult ca pe noi insine!
    Doamne ajuta-ne si ne lumineaza drumul!

    RăspundețiȘtergere
  7. Domnule Silviu, nu ştiu cine sunteţi dar nu aş fi putut spune mai bine ceea ce aţi formulat mai devreme. Este exact motivul pentru care am scris că e un evreu fără viclenie cum i-a spus Iisus lui Nicodim. Din cauza neghinei nu se poate anula întrega fiinţare a unui popor pe o perioadă de 45 de ani. Necazul e în nuanţe crimele nu sunt colective şi aici intervine judecarea fiecăruia în parte.

    RăspundețiȘtergere
  8. Articol interesant. România a fost supusă sistemuli nazist şi apoi sistemului rusesc. Comunismul a fost impus de ruşi care au subjugat România pentru mulţi ani. Cu toate astea, câţiva oameni, inclusiv Gaston Marin, au reuşit a construi un sistem economic care a salvat România de la foamete. Nu uitaţi situaţia României după război. Lume tinde a atribui tot râul comunismului şi uita care a fost punctul de început. Acest interviu ne da o perpecriva concretă în desfăşurarea evenimentelor în acea perioada. Totuşi, nu înţeleg remarca despre evrei vicleni. Înţeleg ca Gaston Marin nu a fost viclean dar alţi evrei sunt? Ceausescu a fost viclean, era el cumva evreu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iisus se adreseaza lui Nicodim "Iata un evreu in care n.am gasit viclenie" dupa ce am citit interviul mi s/a parut ca e un aer comun cu ce spunea Iisus si de aceea am parafrazat.

      Ștergere