Am descoperit zilele trecute această poetă persană care a trăit doar 32 de ani (1935-1967). A fost de asemenea pictoriţă şi se pare regizor de film. A murit într-un accident de maşină încercând să evite un autobuz. O poezie ca un diamant vorbitor şlefuit în soare. Am o cărticică albă cu vreo 30 de poeme înebunitor de frumoase. Nişte poezii pe care ştiu că le voi reciti şi de care nu vă mă voi mai despărţi. O recomand din toată inima, e mai vie decât o mie de vieţi actuale şterse şi prăfuite.
...şi un poem scurt că majoritatea sunt poeme adevărate, din acelea lungi va să zică.
Pasărea nu era decât o pasăre
Zise pasărea : ce aromă, ce soare, ah!,
a venit primăvara
şi eu în căutarea perechii am să plec.
De pe buza pragului
ca un mesaj îşi luă pasărea zborul.
Era mică pasărea
şi nu gândea pasărea
şi nu citea ziarul
şi nu avea datorii
şi nu-i cunoştea pe oameni, pasărea .
Sus, în aer,
deasupra luminilor de avertizare
în slăvile nepăsării, zbura pasărea
şi clipele albastre
le trăia nebuneşte.
Pasărea, ah! nu era decât o pasăre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu