joi, 31 iulie 2014

nu mor mai puţini oameni – procentual  - ca acu o mie de ani
planşeul lumii nu e mai înclinat spre fericire
nu e un progres în sine că ideea de creator s-a uzat.

Adam  cel  gol şi-a intrat în piele
(mă gândesc) aţi observat că numai cei decojiţi se sinucid,
sau, lumea s-a curăţat de patimi?

lumina e falsă totul expus n-ai unde să te ascunzi în decor.
nu e nici un refugiu pe lumea asta. asta e părerea mea.
închideţi ochii şi apăsaţi butonul telecomenzii. miza e oarbă.

luni, 28 iulie 2014

sună ciudat dar uneori mi-e atât de dor
de mine însumi!

mă gândesc că o copilărie fericită
e tot ce-i trebuie unui bătrân.

miercuri, 16 iulie 2014

într-o nuvelă exemplară oamenii se transformau
într-un fel de statui. era frig
sau era un oraş cu multă iarnă.

era ca şi cum
fiecare s-ar dezlipi dintr-un album fotografic.
mişcarea însăşi era un mic cimitir.

pe vremea aceea oamenii credeau că lucrurile
care li se întâmplă bat ca un gong.
ca există o simetrie perfectă în suferinţă, poate.
ca să mă exprim într-un fel gogolian, am prins
vremurile în care adevărul venea de la sine.
în liceu scaunele de la casa culturii,
poate, erau la fel peste tot.

propria persoană părea o piatră de temelie.
cine s-ar fi gândit că e de vânzare?
o dată pe an, o formaţie de muzică rock, venea în turneu.
îmi amintesc cum ţopăiau.

optimismul în genere avea un cuvânt greu de spus.
cu o oră în urmă i-am auzit la radio.
m-am gândit la înrudirea spirituală, la nădejdea lor, acum
vetustă, de a nimeri la ţintă, la nădejdea mea.

vineri, 11 iulie 2014

mă gîndesc la timpul
petrecut de Sonia. aștepta florile cu privirea
concentrată spre om.

deși el nu mai era demult un copil. nebunia ei blîndă
trecea ca o tangentă pe lîngă zidul băncii.
așteptarea ei făcea orice naștere fără sens.

vineri, 4 iulie 2014

Înaintea zorilor frumuseţea are chip cioplit
braţele olarului au plecat
strălucirea văduvei
e ca un mort între falduri.

oricâţi morţi ai pune alături
palmele mângâierii sunt mai sus
sau prea jos sau prea departe sau de neauzit
de nevăzut sau de nemirosit.

Înaintea zorilor roşeala izbucneşte în lacrimi.

joi, 3 iulie 2014

cu gândul la Stavroghin

Pentru că am stat cu obrazul puţin îndreptat spre soare am schimbat cuvinte simple şi pe urmă am râs mi-a ajuns dintr-o dată la urechi expresia: am petrecut un timp de calitate”. Mi-a venit să-mi dau două palme. Am bodogănit ceva. Aş fi vrut să mă trezesc din fantasmul subconştienţei universale. Aş fi putut cânta la fel de bine melodia pe care o auzeam repetată la radio prin 1987: noi sîntem tineri români şi avem inimi curate”.

marți, 1 iulie 2014

maşina lor preferată

se zvoneşte pe insalubrele rigole media că s-ar putea înfiinţa un califat.
acei sunniţi sunt renegaţi de alqaida însăşi, se spune că sunt foarte cruzi, adică un fel de esesişti
au avut chiar tupeul să iasă din negreala evului mediu cu acest stat.

până una alta îmi imaginez cum se pot omorâ oameni dintr-un palat cu o riglă
mi-l amintesc pe Churchill care susţinea că e imoral să foloseşti gazele toxice în lumea civilizată
dar împotriva beduinilor sau africanilor nu e nici o problemă.

să ne dăm puţin în spate, să le privim maşinile Toyota, noile săbii şi crimele. toată lumea ucide
dar unii pierd războaiele. aceste lucruri grozave pierdute de cei mai apropiaţi de
pocăinţă. siil.