miercuri, 30 mai 2012

azi

visez 
o moară care nu se mai trezeşte din praf
(praf sub limbă în glezne pe pleoape)
cum de altfel a fost ziua întreagă

cu excepţia poate a
şoferului din vanul portocaliu de dimineaţă
care ducea pe bancheta din spate
o pereche de coarne de cerb.

Karawane









duminică, 27 mai 2012

Yelin

încet chipul ei s-a aliniat cu luna mai şi nimeni
nu-l mai putea opri de parcă 
adâncimea irisului
ar fi atins dimensiunea la care strălucesc
corzile plopilor 


a avut dintotdeauna un presentiment 


şi din acest motiv
un grăunte ca un părinte albastru
sau un iatagan 
îi pârjolea râsul în faţa minunăţiilor.

chipul ei s-a transformat încet 
într-o acuarelă
într-un sunet înfiorător
într-o mireasmă înăbuşitoare ca aceea din interiorul
unui trandafir mic şi închis sau
poate că ea 
a ştiut dintotdeauna că 
peste ziduri 
liniştea e doar conturul unei răni.

sâmbătă, 26 mai 2012

Uşa

La umbra foişorului pe bancheta de lemn
se odihnea pe o parte
o pasăre mică şi penajul ei cafeniu
avea o şuviţă galbenă.

Am luat-o în palmă ca şi cum trebuia să-l
vând pe Iisus şi am apropiat-o de faţă.
Din burta ei ieşeau
nişte viermi gălbui inelaţi  
ieşeau ca dintr-o sticlă de şampanie.

Mi-am amintit de uşa oraşului Persepolis
pe care am văzut-o anul trecut
la British Museum.

Mi-am amintit
de un căpitan neamţ de U boat care asculta
dinamita în timp ce citea o carte cu susul în jos.

joi, 24 mai 2012

arima saga

în spatele laptelui
de la capătul
treptelor
se zbate o vulpe

sau coroana unui arbore
sau ceva care nu ar trebui
să crească
un ciob de sticlă 

un autobuz pe un drum
cârlionţat 
şi în pantă
suma uşilor întredeschise

un cuţit pe 
linia de producţie
un adolescent
pe un scaun de nuiele


ooh, din acest unghi
aproape zen
se vede 
totul prea transparent.

averse

toată dimineaţa a plouat şi a suflat vântul
iar în spatele geamului meu cu agţibilduri
cu fluturi s-a adunat oboseala.

oboseala umedă care pătrunde în glezne
ca o miere vârtoasă.

dar în această dezlănţuire locuia un cântec
mic şi optimist 
ca un steag alb la capătul
de nord al tăcerii ca o copilărie de vierme.

ziua trăgea într-o parte noaptea trăgea
în alta ca două echipe de mateloţi
şi sufletul meu torcea.

torcea ca un motor cu acelaşi sunet lucios
a lui însuşi ca unduirea de papion
a unei monede scăpată pe o masă de sticlă.

torcea ca şi cum timpul măsurat în clepsidră
ar fi fost chiar nisipul ca şi cum 
trupul meu cald ar fi fost o uşă puţin deschisă.

miercuri, 23 mai 2012

Ionică

de mult am vrut să scriu ceva despre nea Ionică
dar n-a fost să fie.

odată era într-o joi pe când stăteam
la apartamentul de pe Ion Neculce
s-a cocoţat pe o scară de lemn şi a umblat cu ea
ca pe nişte catalige şi îşi rotea ochii ca şi cum ar
fi spus de fiecare dată ceva interesant.
sau ceva grav.

după ce a îndreptat un colţ a dat cu var peste vopsea
în hol (era zugrav la o creşă) s-a aşezat pe fotoliul
cu cergă de lână albă şi braţe de lemn
şi a părut foarte onorat. ăsta era el.
uneori mi se părea că mai fusese pe la noi
demult şi văruise balconul. atunci când trăia şi tataia.

de regulă termina pe la trei. pe urmă stătea în maieu
în faţa televizorului la fotbal la biliard şi la câteva beri.

era vecin cu tata
şi într-o zi l-a luat cu maşina direct de la muncă
şi l-a dus la bojdeuca lui de la Dragomirna pentru o treabă
dar omul (cred că era nemâncat) 
a servit două trei ţuici înainte şi a dormit până seara.

peste câţiva ani m-am văzut cu el la spital şi avea
ochii foarte galbeni şi toată gravitatea lui semăna cu
o sperietură sau cu ceva misterios.

iar astăzi a fost un soare agresat de nişte ciuperci atomice
învolburate şi vinete şi pe alee ne-am intersectat.
era foarte slab şi înainte de a-l întreba ce mai face a început
să-mi povestească totul, uşor,
ca şi cum am fi păstrat permanent legătura.

marți, 22 mai 2012

Karawane

de azi e de găsit la Cărtureşti Suceava, sper ca editorul să o trimită în librării peste tot.

sper să vă placă oamenilor.

luni, 21 mai 2012

grădină

în vârful trandafirilor de mai
e dulce carnea
şi-acolo dorm o grămadă
de ouă de purici verzi
într-o năclăială
intensă

un coiot de gheaţă se furişează
pe lângă
familiile de pinguini
aşteaptă şi la sfârşitul zilei
are gustul a 50 de capete de copii
sfârmate 

ea îşi lipeşte sânii mici de varul
peretelui
sfârcurile ei găuresc cerul
dar asta e o poveste mai veche

în zilele noastre îşi caută corpul
printre degetele
palmele
limbile de carton
şi penisurile învârtoşate
ale unor bărbaţi 

ea are o carne dulce
draperiile sunt verzi coiotul
de gheaţă
are o privire intensă
şi-n pieptul ei doarme
amară 
urechea 
care atinge uneori viorile ploii.

Dunga


Ana Ahmatova spunea că în orice om
există un hotar de netrecut.

Leo Miza spunea la portiţă că nu voi putea 
înnebuni lucru pe care l-am luat de bun.

Şi totuşi unde e dragostea?
Când zâmbesc sau când înfloresc salcâmii


de ce hainele mi se rup pe cusătură?

duminică, 20 mai 2012

ubrala tapa

o femeie tânără sau o ploaie de mai
în lumina cenuşie
o frunză se desprinde uşor
o mână întinsă caută uşa.

visurile mele sunt pungile de sub ochi
organele par invelite
cu pielea unui peşte care umblă
pe lângă umbrele apei

pe lângă pietrele de catifea.

miercuri, 16 mai 2012

poemul

aproximări
care încearcă să lovească în plin e
ca și cum din ceață-ar ieși
învelită cu o inefabilă zgură

cu un pled de alte aproximări
viața de după orgasm
liniștea /cum spunea Daniel/ ca o armă
cu repetiție sau mângâieri

ca un fel de mers prin pădure
pe lângă o construcție
în paragină pe lângă trei stejari pitici
în jurul unor ziduri.

marți, 15 mai 2012

Nu ea (un text pe care am vrut să-l ucid)

Nu durerea este cea care doare.
Uneori vara, alteori fâşiile de ploaie sau, ca acum,
o alee cu idoli precum nişte zaruri pe care dorm
toate chipurile, 

(undeva în fundal se prelinge teama femeii gravide)

Insula Paştelui e departe acum de cimitirul oraşului,
de stomacurile pline şi poate că tocmai acestă tristeţe
va mântui aşezările, va fi ceva diferit, 
Nu lumina aceasta îmi va şterge inima.

duminică, 13 mai 2012

6


ca o scoică în palma mea
în ceasurile în care morţii îi spunem arrivederci
pe sub hainele umede.

eu ştiu că ai trecut odată pe sub o fereastră.

ştiu că vei trece dintr-o palmă în alta încercând
să găseşti cu privirea – ca şi cum ai
luneca într-un sac de cânepă - scrisoarea
imaculată ascunsă într-un cadavru de elefant.

într-un viitor cleios. ştiu că m-ai iubit chiar 
înainte de a-ţi atinge roşeala.

dar azi prefer cărămizile văruite statuile amăgirii
şi secundele moi ca pe o istorie
a primăverii rotindu-se pe deasupra camerei
în care ne-a zâmbit oarecând o întrebare esenţială.

marți, 8 mai 2012

Pe Trandafirilor

Feţele de intelectuali nu mai au căutare.
Asta şi sărăcia extremă
din Africa
sunt principalele probleme. 

Dar pe neaşteptate o femeie tănără castanie
cu lentilele jucând în mov şi cu pielea moale
cum îmi plac mie
m-a urmărit cu privirea uşor ironică.

Cred că purta un taior de in dar 
nu am reuşit să analizez. A fost prea în scurt.

Îmi venea
să ies la geamul maşinii şi să strig:
iubesc femeile! da da iubesc femeile! cum făcea
Dean în New Orleans.

Fiindcă eu aş putea să le iubesc mai mult
pentru că în realitate marea mea dragoste
sunt copii.

Sunt sigur că aş putea să obţin cu unele
nişte mutriişoare dulci de intelectuali.

sâmbătă, 5 mai 2012

peretele


Pătrunde soarele pădurea de mai şi peretele garajului
arată ca un ciorchine de umbră.
un gândac cu trup alungit şi două antene cu care
vâsleşte aerul moale urcă încet. eu şi cu el, norii albi.

Unde merge? va ajunge până sus la buza balconului ?
a urcat aproape 1 metru iar acum stă. ciorchinele galben
şi mănuşile frunzelor. porneşte încă o dată.
închid ochii şi mă gândesc că viaţa-i reală şi ireală.

Un aparat de ras cu mai multe lame. a făcut iar vreo cinci
centimetri şi ştă. stă şi nu se mai opreşte. două făpturi
destul de înrudite. poate a obosit. poate nu avea un motiv
prea întemeiat să escaladeze. poate e bătrân.

Ne întrebăm aceleaşi lucruri. închid ochii ca şi cum
am avea tot timpul la dispoziţie. iar când îi deschid nu mai e.
mă speriu uşor. îl caut pe jos, a zburat?
nimic nu mi-a dat de înţeles că era un gândac cu aripi.

Si acum el este cu altcineva şi parcă totul a fost mai uşor.

marți, 1 mai 2012

numele

m-am născut în 1970. multă vreme am ştiut
că a fost un an bun (deşi am aflat
pe la 11 ani dintr-un timbru că au fost inundaţii).

mă gândeam: oare cât o să trăiesc? până în 2050?
eram fericit.
aveam o stea norocoasă. nu era chiar aşa de rău
cu mâncarea. tata avea bicepşi de aviator. citeam.

se citea mult pe atunci. şi se asculta muzică la picup
şi magnetofon. eu aveam de amândouă.
am stat o grămadă într-o cuşcă inefabilă dar pe urmă

am ieşit.
au începit procesele. dobânzile, lucrurile care seamănă
cu o ghilotină la orizont. copiii noştri mari,
părinţii ca o supă reîncălzită.

uneori mă întreb ce este iubirea şi dacă steaua aceea
nu era altceva decât mâna mea întinsă. 

generaţia 27


în câteva zile a fost rasă de pe faţa pământului
o întreagă populaţie de cărăbuşi.

n-a fost un virus ori un cutremur (însă 4 adolescenţi
au murit împuşcaţii fiindcă dăduseră muzica prea tare)
ci doar un sfârşit strălucitor de aprilie.

acum stau chirciţi în coaja lor maronie, ţepeni,
depănând povestea cu bizonii care se aruncă de sus.

abel şi eu


o amintire frumoasă cu Robert Şerban şi Vasile Andru