sâmbătă, 31 decembrie 2016

psalmul deținutului 9103

Am fost bătut la tălpi cu vergele aruncat în fecale
am fost tras cu funii snopit cu răngi pe culoarele negre mi-au fost smulse unghiile
iar ei răcneau leapădă-te! Spune tot, banditule!

Scapă-te! Aici Dumnezeu e plecat în vacanță ziceau și călcau apăsat 

zornăind furia pe masă cînd îmi frăgezeau degelele cu lemne.

Prin sînge și lacrimi uscate am înotat dimineața și noaptea mă încercau cu saci
aspri mi-au luat lumina zilei crezându-se atotputernici.

S-au lins pe buze de viața mea ca hienele. Limba mea au amestecat-o cu varul
pereţior m-au lovit simbolic cu scuipări.

Tâmpla mi-au zdrelit-o cu ciocane mici .M-au şters de piatră ca pe o cârpă
apoi m-au înţepat şi m-au atârnat de cârlige ca pe-o vită ștanțată.

La sfîrșit mi-au spart dinţii şi m-au aruncat într-un colţ fără apă
mereu între gunoaie stârv nefolositor.


Mă gîndeam la ei cum intrau pe ușa casei cum evitau oglinzile cum își
evitau gîndurile. Moștenirea lor este praful. Nemila și defăimarea e numele lor.

Dar eu m tăcut nu le-am vorbit de Tine. Iartă-mă! I-am lăsat să-şi omoare sufletul.
Mi-am spus: ei se vor duce și au plecat. Am crezut că

Prietenia Ta e mai de preţ ca viaţa am crezut că dragostea Ta ocolește moartea.
Mulțumesc Doamne din tot trupul și sufletul, Tu ești partea mea între cei vii!

miercuri, 28 decembrie 2016

Noah

totul se termina cu un duș lung și fierbinte,
o binecuvîntare mocnită,
alt final nu putea oferi acelor zile de iarnă
uscată cu mestecenii oglindiți în parbrizul mașinii.

după colț spera inconștient să-l întîmpine o mină veselă
un echilibru elementar de actor profesionist
o curățare de neputință și alte păcate ușoare. în acele zile
plecarea devenea oarecum principala lui ocupație.

retrospectiv se vedea cu fața înspumată bărbierindu-se
șlefuind o mască pe urmă cu spirtul în căușul mîinii stîngi
frămînta obrajii bărbia lateralul fălcilor gîtul ca pe un ciorap
de lînă  așezat peste chipul primei tinereți.

cravata, nu, azi nu, își spunea aproape zilnic atunci cînd își
amintea. ușa apartamentului de la parter se izbea cu o fermitate
feminină și imediat  lua act de aerul tare al unei libertăți
împrăștiate peste tot dar totuși de negăsit.

mai înainte nu se plictisea chiar credea că asta e fericirea
să nu te plicisești niciodată în prezența ta mai ales.
oasele și mușchii începeau să dea semnale durerea
părea infiltrată ca un ser ce îi dilua existența.

pe la 10 ajungea în sfîrșit în strada Mihai Viteazul 38. acolo
dimineața aveaun aer liniștit cum văzuse la mare după furtună.
așezat la o masă în cafenea cu un ceai irish în față
dobîndea un sentiment de limpezime și respect de sine.

minutele treceau mai comanda unul cu lămîie storcea feliuța
de lămîie minutele se duceau și ele cu presa locală vedete
mopul ud ca un pămătuf lăcuia plăcile de gresie pe trotuar oamenii
îmbrăcați de iarnă defilau grăbiți mai mult sau mai puțin.

asta i-a amintit că deunăzi a fost să doneze sînge dar sîngele lui
nu trecuse analizele de laborator, în fine, își spuse:
dacă se schimbă vremea ar putea fi ultima zi în care să-și facă planuri,
să dea un soi de concretețe vieții ori să facă ceva scandalos.

luni, 26 decembrie 2016

delivering sms

Te aștept
Îmi ascult inima
din infinit

Sînt o bombă cu ceas
Temătoare

Cînd vei veni
Vei găsi
Pe altul.
pașii mei își caută pîinea
pe-același drum
cu lespezi șlefuite.

ascuns, în strană rezemat,
nu mă mai caut:
mă voi afla pe mine?

duminică, 25 decembrie 2016

rugăciune

mă vei aprinde cînd voi umbla
după viața mea pe genunchi de ceară?
îmi vei răsări lumina după amiezii
cînd vîntul va ieși prin ochi?
coaja rece și umbra le vei amesteca
și vei spune: are gust de om?

vineri, 23 decembrie 2016

Lazăr

omule mort crescut
între feriga veștedă
trezește-mă!

doar eu te văd
tu nu mă vezi sînt
melci închiși în
dulcea ta lumină.

omule mort pune-mi
o nelumească vorbă,
trezește-mă!

eu nu te văd
doar tu mă vezi pe mine.

joi, 22 decembrie 2016

fericiri

Fericit cel care se mulțumește cu puțin și
socotește timpul o fereastră deschisă!
El duce omul mai departe ca pe o familie ca pe un asin
Istovit iar așteptarea lui îngăduitoare sfințește.

Ferict este și cel care ascultă apa, curățenia ce coboară
Până în locul ascuns, fericit cel care nu stinge focul,
Simte mirosurile ca pe dar, pe drumul îngust
Fericiți cei care își văd viața sub ruina soarelui.

matematică

călculez bătăile inimii să-mi ajungă
să mă ridic de pe ringul de metastază al luminii,

între două runde defilează femei frumoase
oferind reflectoarelor plăcuța legii
încrustată cu viața mea,

cu o mână spăl pieptul iar cealaltă o trec
prin păr în căutarea golului lăsat de prima mîngîiere.

podul

podul se termină-n mine,
vîrstele
se depun pe fundul oceanului,
chipul de-nceput e o pudră
ce dansează un soi de charleston,
neclar,
cu genunchii la gură.

marți, 20 decembrie 2016

pildă

Semănătorul aruncă sămînța sa
Vine noaptea aceasta
Și ce nu putem vedea crește.

Semănătorul aruncă sămînța sa
Vasele scrîșnesc în căutarea piticului
Ce macină penumbra.

Semănătorul aruncă sămînța sa
Verdele ne acoperă ochii
Ghici cine vine la cină,

Semănătorul aruncă sămînța sa.
degetele tale imaculate
peste genunchii goi:
doar un martir ar putea să-și lase, astfel,
brațele să gîndească!

luni, 19 decembrie 2016

morse

de cinci ani ne rugăm prin țevi
să se topească răutatea lor
mai repede ca tinerețea noastră.





Florin Dan Prodan

sâmbătă, 17 decembrie 2016

vreau să vină fericirea la mine
ca un sloi cald
în cel mai treaz mod cu putință

caut în piept o capcană
un lighean sprijinit de un băț
pentru că fericirea ar trebui să fie de mărimea
unui porumbel și nu vreau

ca orbecăind în noapte cu bastonul
circumspect de orb să fiu prins
în cușcă cu mine însumi.

sens unic

cînta sub un pod
pe fundal lumina o tulpină
ea purta în unghii o chitară

pe sub aer avea
un sarafan negru de seară
firmiturile morții cădeau în ocean
cu iureșul pescărușilor

ea alerga să nu întîrzie la cursul de pictură
pe asfalt cu lacrimi uleioase
pînzele albe erau viața ei fragilă

ea cînta sub un pod cu stîlpi roșiii 
deasupra visau
mecanisme umane.

luni, 12 decembrie 2016

Părintele Stăniloaie privește ca un soare
Părintele Adrian îmi ține capul în mâini
Părintele Galeriu mi-e frate
Părintele Arsenie așteaptă la Techirghiol
El se roagă cu mine.

Părinții mei au plecat în copilăria mea.

vineri, 9 decembrie 2016

Să vezi răutatea din camera neagră,
sau moartea, singurul lucru care topește smoala strălucitoare
când nădejdea florilor de mușețel pare o mușcătură
între alte crime.

Să înnoți ca un regret pe un aer cald de conductă să uiți
să ștergi să ierți ca un copil aruncat în tomberon toată istoria
pe Hamlet Hitler Hanibal și cel mai mult
pe cel care nu a crezut în tine.

Frumusețea nu are nevoie de confirmare sau socialmedia 
pentru ea noaptea vine ca o fântână.