vineri, 1 septembrie 2017

într-o vreme

într-o vreme am stat învelit cu un halat albastru-turcoaz
ușor reflectorizant tras uneori chiar peste cap era vară greierii
făceau ravagii cu simfonia lor dar eu nu aveam timp de asta.
eu voiam să-mi revăd viața. nu-i înțeleg pe cei care susțin
că trecutul trebuie lăsat că trebuie să privești doar în viitor
mie totdeauna viitorul mi s-a părut incert fără o senzație care să te
motiveze îndeajuns cu excepția viselor. bunăoară
visând cred că am ajuns în patul acela tipizat alb metalic
cu saltea cu nasturi și dedesubt cu un caroiaj din platband de tablă.

cred că încercam să mă acomodez cu prezentul care era prea  
diferit de tot ce-mi imaginasem și năvălea dintr-o dată.  Phoenix sonerii
praf mitinguri yoga neoprotestanți profesori Țuțea colegi de cameră
atunci a fost prima dată când mi-am revăzut copilăria am simțit
gusturile soarele balta cu mormoloci

am încercat să pricep gesturile părinților și pe de-o parte să-mi
înțeleg firea. nu a durat mult știu că dușul se defecta des
că liftul avea scris pe el sus cu țara și aveam niște bascheți negri cu roșu
din piele întoarsă și am sărit scările câte patru și am aterizat strâmb așa că
am pus de o entorsă. știu că mai erau doi sau trei ca mine veniți din provincie
cu un fel de rădăcini smotocite și prejudecăți copilărești în priviri.
deși poate părea desuet sau lucrul acesta nu se cade a fi declarat fățis ca o
morală într-o fabulă cred că orice întâlnire cu trecutul este bună.