vineri, 1 septembrie 2017

într-o vreme

într-o vreme am stat învelit cu un halat albastru-turcoaz
ușor reflectorizant tras uneori chiar peste cap era vară greierii
făceau ravagii cu simfonia lor dar eu nu aveam timp de asta.
eu voiam să-mi revăd viața. nu-i înțeleg pe cei care susțin
că trecutul trebuie lăsat că trebuie să privești doar în viitor
mie totdeauna viitorul mi s-a părut incert fără o senzație care să te
motiveze îndeajuns cu excepția viselor. bunăoară
visând cred că am ajuns în patul acela tipizat alb metalic
cu saltea cu nasturi și dedesubt cu un caroiaj din platband de tablă.

cred că încercam să mă acomodez cu prezentul care era prea  
diferit de tot ce-mi imaginasem și năvălea dintr-o dată.  Phoenix sonerii
praf mitinguri yoga neoprotestanți profesori Țuțea colegi de cameră
atunci a fost prima dată când mi-am revăzut copilăria am simțit
gusturile soarele balta cu mormoloci

am încercat să pricep gesturile părinților și pe de-o parte să-mi
înțeleg firea. nu a durat mult știu că dușul se defecta des
că liftul avea scris pe el sus cu țara și aveam niște bascheți negri cu roșu
din piele întoarsă și am sărit scările câte patru și am aterizat strâmb așa că
am pus de o entorsă. știu că mai erau doi sau trei ca mine veniți din provincie
cu un fel de rădăcini smotocite și prejudecăți copilărești în priviri.
deși poate părea desuet sau lucrul acesta nu se cade a fi declarat fățis ca o
morală într-o fabulă cred că orice întâlnire cu trecutul este bună.

sâmbătă, 12 august 2017

inima mea  va dori blîndețea soarelui de seară
o spuză peste iarba ruginită sau peste ochi - elementele
își vor revendica trofeul –

inima mea va dori vocea tezistă a mamei - un refren
al valurilor desprins parcă din străfundul istoriei
ca un adevăr mare și etern –

inima mea va afla cerul ca pe o dragoste
ce umple aerul cu bucurie visătoare și limpede precum
trupul nenăscut

inima mea va fi o pîine care va hrăni noaptea ca pe un cîine.

joi, 3 august 2017

ca la carte

acum după ce am găsit ce căutam pot să spun:
pereții aceștia pe care-i privesc sunt vechi și noi
în același timp poate sunt alții sau aceeași sau nici

nu au o identitate sau poate toate în același timp
sau eul meu era în altă parte toate fiind separate
precum becul cu filament adulmecând mântuirea .

luni, 31 iulie 2017

iau o substanță chimică să adorm mai ușor
mă trezesc  cu ajutorul unei cafele
mă folosesc de mașini să rezolv treburile zilnice.

port un mușuroi ca pe un tort. într-o zi o să crap
aș putea să-mi imaginez un arc rupt de cearsornic
dar nu. sînt mai ușor ca ceața.

vineri, 14 iulie 2017

camera

apartamentul aștepta ca o insectă o perioadă mai bună.
nimeni nu mai știa nimic despre mama. cărțile dormitau stivuite
în biblioteca de cireș lăcuit albumele pereții de un bleu pal
totul mirosea a viață. vitrinele mozaicul iradiau o clorofilă

oarecum născută din privirile lungi. o anumită căutătură poate face
cărămizile transparente. cărțile negre din colecția de artă într-o
anume lumină aduceau cu un om ridicat pe vîrful picioarelor.
în dormitor plutea o inimă ermetică ca un rubin care tocmai

se întîlnise cu mine.

joi, 6 iulie 2017

dinspre seară spre dimineață cristian,
adică creștin, trece un pod negru
cu un călăreț apocaliptic sub pleoape cu o încredere
uriașă. fericirea este a nemuritorilor. fericirea este

a celor care se joacă cu timpul.
Tu, care îmi cunoști inima ca pe un fruct de vară
ca pe o bombă cu ceas plutitoare, Te rog spune-mi:
mă voi întâlni cu seara aceea neînserată?

marți, 6 iunie 2017

noi nu sîntem

noi nu sutem America
noi nu știm cînd s-a născut Decebal
sau Eminescu
nu prea am scris în piatră
nici n-am dat mare preț pe chestiiile
astea meticuloase
bibliotecile au ars odată cu icoanele
ne-am ascuns în păduri
am cântat din fluiere
am tăiat pădurile și acum iubim America.
nu se leagă.

la noi a fost iarnă tătari maghiari
leși austrieci
nemți ruși și vizigoți dar
cui îi pasă pînă și feedbackul
a lovit ca un creme de la creme
ca un bombardier aliat
Universitatea din București.
ne-am dat sîngele pentru timp.
noi nu suntem Franța noi nu sîntem Grecia noi
nu suntem altul și nici nu ne uităm în oglindă.
noi nu avem aripi noi avem rădăcini de sîrmă.

luni, 15 mai 2017

eu nu mai sînt al tău tu nu mai ești a mea
dar unele lucruri refuză să dispară
liliacul cel roz a înflorit vinul se trezește în butoaie
treptele acelea pe care le ocoleai
sînt exact la fel.

dar dragostea e prea dreaptă în trăsăturile
uriașului nu găsești destulă finețe
sau poate că astea vin mai tîrziu.
a rămas un castan din povestea noastră.
are mii de candelabre albe îndreptate spre cer.

joi, 27 aprilie 2017

e primăvară, bătrânul curăță
via. pare singur.
încălțările lui pământii
strălucesc.

apoi, îngrijește un copac mic
precum Don Quijote.

vineri, 31 martie 2017

au încercat să combine desenele animate
cu poveștile nemuritoare dar casa asta e blestemată.

vulpile poate mai fug și acum, dacă nu cumva
grecii aduc faimoasele corăbii la mal.
din cînd în cînd apare un copil
cu vene subțiri ascunse sub moliciune:
uite-așa mi-am pierdut sănătatea!

visînd,
mergînd pe teren, trăgînd draperiile
cînd spui Dumnezeu.
am stat cu cheile pe masă: așa
s-au dus cele mai frumoase dimineți; fără nici un plan.
n-am știut de unde vine tăria, gustul,
tutunul clipelor strecurate.

de cînd ai murit absența ta e jumătatea ușoară.

marți, 14 martie 2017

odată fiind tot mai treaz
în măduva nopţii anesteziat oarecum
furios asemenea frunzelor ce dădeau târcoale
ca o uşă în balama mă simțeam
ca un animal întins în propriul sânge
fiindcă vorba profetului omul 
nu e decât un câmp de luptă pentru îngeri
și demoni în locul acela drept aproape de piept
defrişând aşteptând atingând
cu palpilele ţeava ruginită a lunii
într-o bătălie expectativă pânza se găurea


ura începea să se mai domolească
astfel încât picoteam asemenea lui Prâslea 

păzitorul merelor de aur
mă agăţam cu încăpăţănare de Tatăl nostru
ușor disperat lovind pachiderme casante
ca un sfânt înfricoşat la maxim
fiind un soi de ţăran cu călcâiele fisurate
dar foarte sigur de puterea lui peste zi
mă simţeam plăsmuit din lutul lui tata 
care credea că numai ce se vede există deşi
aceasta este o supoziţie la fel de acceptabilă.

joi, 9 martie 2017

va duce război cu sfinții și-i va birui
cine va duce omul ca pe un steag de neînțeles
precum dragostea ajunsă la vîrsta maturității?

greșeala înalță o iarbă amară Leonardo
privește la stele și suferă iar îmbrățișarea cunoaște
în taină floarea cu miez alb.

Doamne, sufletul ploii e simfonia ce n-o înțeleg
sau o uit sau o distrug ca pe amintirea
primului plîns!

fă Doamne ca fiecare să-și aleagă timpul și viața
să fie visul de care vorbește poetul!

miercuri, 22 februarie 2017

în seara aceea de-o seamă cu frunza doar
lacrimile tale copilăroase mai pluteau ca o prăpastie
deasupra strugurilor.

eram acolo un semn pierdut ca un fitil sau un trăgaci
precum răgetul puiului de leu.

tu Etiopie ți-ai întins mai întîi brațele
nici sătule nici descărnate spre Mine!
ce mult te-am iubit puștoiaco!

ai fost adolescența! în seara aceea răbdarea
privea căprioarele și luna era cuvîntul zilei:

toți genunchii ar vrea o vioară toți prietenii și-ar dori un
loc la balcon. acolo unde doar glicinele ating marea.

duminică, 12 februarie 2017

prin pînza de paianjen florile trec
soarele trece și el ca un tînăr zeu
florile n-au cum să cadă.

animalele sînt cum sînt
și viața lor anonimă e o ofrandă.
acolo sus există ceva care ruinează.

sâmbătă, 11 februarie 2017

ocru

tablele și-au risipit culoarea din mine va rămâne doar căldura
de mine nimeni nu-și va aminti iar cei a căror semne vor spori
vor fi uitați și ei. ca o lăcustă-n chihlimbar e viața mea cu rădăcini
în nori de primăvară.

miercuri, 25 ianuarie 2017

într-o diluţie potrivită simţea curajul
din paşii bătrânului 
pe muchia serii lucea poleiul 
din faţa marketului.

acei paşi păreau să spună:
barcagiule du-mă !

tot mai des veneau 

cuvintele simplităţii o strălucire lividă 
în ochi ca o cămaşă şifonată
pregătită pentru sângele verde.

marți, 10 ianuarie 2017

Toate clipele petrecute cu tine
Le-am scris pe inimă. Nu mai e mult
Și cerul va fi al nostru.