duminică, 1 decembrie 2019

eu sunt aici

tu esti lady in red tu esti un dumnezeu viu.
eu sunt un pui de crocodil cu ochii carpiti de somn.

ce bine era cand nu stiam nimic din viitor!
tu esti jumatea mea.
si totusi l-am ales pe cel care vindeca.
a fost  odata un doctor chirurg care se plimba prin ceata Parisului.
uneori trecea pe linga obelisc.
sa ai experienta de viata nu e totuna cu a fi lipsit de prejudecati.
sau Rick pe aeroport cind iti spunea “here`s looking to you, kid!”
de multe ori in iarba am stat. iarba
felul ei de ai fi te trimite la renuntare. incet
toate astea se aduna si mai vine si Eminescu cu versul
“te-as cere doar pe tine dar nu mai esti a ta”.

tu esti un dumezeu care face minuni. eu
arat ca un crocodil. a te deplasa pe burta implica o anume finete.
si nu poti emigra.

sâmbătă, 12 octombrie 2019

Mama la marea moarta.
Bate soarele, are ochi smaraldini
Ușor scoicosi 

La locul potrivit in viața sa
Sa lovești pe cel neclintit.

joi, 10 octombrie 2019

Aveai o fata de copil mai degrabă 
un corp flasc și alb ca mătasea 
Când ne-am îmbrățișat 

Am închis ochii 
Un fluid a trecut ca un marfar
Plin cu aur transparent

duminică, 6 octombrie 2019

Numai ea

Într-un oraș cu vapori roșii 
Intr-o țara uitată 
Am avut cele mai frumoase plimbări 

Cel mai puțin legate 
Atinse doar cum ai arunca pe fata cu apa
Pe mâini și pe picioare.

Am vazut un izvor al strălucirii
In camera goală in liniște și in întuneric
Tu ești pașii din legea mea.

vineri, 8 februarie 2019


sunt oameni calificați să răspundă
la orice întrebare.  eu am una singură. pulsează
în urechi e adâncită sub pleoape.
intru pe youtube să simt adevărul. nu simt mare lucru.

caut pașii de parcurs pentru că sunt un invalid
sau un orb al minunilor lumii
pentru că – isnt it? – totul este un proces
o port ca un lanț fermecat o apropiu de inimă.

îmi taie suflarea sau timpul. sunt oameni calificați
să răspundă  la orice întrebare și totuși este posibil ca răspunsul să fie
tăcut și tăcerea în egală măsură
un ocean de solitudine și o scrisoare imaculată.

vineri, 11 ianuarie 2019


vedeți uneori se întîmplă exact ca-n povești:
eu am respectat ce mi-a spus maestrul
pe la 37 de ani am ajuns la marginea lumii cred că
acolo era

mă simțeam înconjurat de un sicriu dar era primăvară
au trecut de atunci 12 ani
acum mă gândesc că nu am putut prevedea
cât este de greu să te întorci acasă.

marți, 11 decembrie 2018


în soarele de decembrie domnul profesor de matematică
urcă dealul ca un val anonim o menghină mică o privire desprinsă
la 90 de ani  mersul pe jos e o provocare în sine
la fel fel cum e să fi rămas ultimul în propria viață
un orizont luminat oricît asfalt s-ar turna oricîtă ură s-ar așterne pe geamuri.

joi, 6 decembrie 2018


îmi amintesc și acum ziua în care am privit dealurile.
o zi cu ceață. tristețea mustea sub tălpi povîrnișurile
păreau ale nimănui. erau singure. o mîngîiere pe umăr
ca o singură aripă.


pe cer se întindea o lumină gălbuie și optimistă
o reflexie a unui eu mai mare și totuși intim.  nu era
cine aș fi crezut. nu se mișcase de acolo. poate nici nu mai aștepta .
e bine - m-am gîndit atunci- să mergi într-un loc
în care nimic nu se schimbă. unde tot ce a fost e la el acasă.
paharul de vin nebăut.


condu-mă de la moarte la viață și de la viață le nemurire


venind de a Tîrgu Mureș am scris un poem frumos.
pe strada aceea nu am trecut eu.
eu am stat în colțul digului alb și ți-am urmărit privirea
nu mai știu cum era. în tine mocnea un fel de răsucire
în mormânt dar veselă. cerul era răzbunător.
citisem o carte cu coperți galbene scrisă de un copil
genial care avea leucemie. erau acolo o grămadă de figuri de stil
în brațele uscate ale doctorului. atunci m-am gîndit cum
ar fi să nu mai ai timp deloc ca o disecție pe o broacă vie
dar dincolo de asta? atunci reveneai cu ochii tăi misterioși
cu bărbia în podul palmei cu o greutate pe care nimeni
n-o va recunoaște exact ca mine. niciodată nu e tîrziu pentru
epave spuneai sau pentru sunetul de gheață al greierilor.
mereu ai fost o mamă  perfectă așa te-am iubit.