luni, 15 mai 2017

eu nu mai sînt al tău tu nu mai ești a mea
dar unele lucruri refuză să dispară
liliacul cel roz a înflorit vinul se trezește în butoaie
treptele acelea pe care le ocoleai
sînt exact la fel.

dar dragostea e prea dreaptă în trăsăturile
uriașului nu găsești destulă finețe
sau poate că astea toate vin mai tîrziu.
a rămas un singur castan din povestea noastră.
are mii de candelabre albe îndreptate spre cer.

joi, 27 aprilie 2017

e primăvară, bătrânul curăță
via. pare singur.
încălțările lui pământii
strălucesc.

apoi, îngrijește un copac mic
precum Don Quijote.

vineri, 31 martie 2017

au încercat să combine desenele animate
cu poveștile nemuritoare dar casa asta e blestemată.

vulpile poate mai fug și acum, dacă nu cumva
grecii aduc faimoasele corăbii la mal.
din cînd în cînd apare un copil
cu vene subțiri ascunse sub moliciune:
uite-așa mi-am pierdut sănătatea!

visînd,
mergînd pe teren, trăgînd draperiile
cînd spui Dumnezeu.
am stat cu cheile pe masă: așa
s-au dus cele mai frumoase dimineți; fără nici un plan.
n-am știut de unde vine tăria, gustul,
tutunul clipelor strecurate.

de cînd ai murit absența ta e jumătatea ușoară.

marți, 14 martie 2017

odată fiind tot mai treaz
în măduva nopţii anesteziat oarecum
furios asemenea frunzelor ce dădeau târcoale
ca o uşă în balama mă simțeam
ca un animal întins în propriul sânge
fiindcă vorba profetului omul 
nu e decât un câmp de luptă pentru îngeri
și demoni în locul acela drept aproape de piept
defrişând aşteptând atingând
cu palpilele ţeava ruginită a lunii
într-o bătălie expectativă pânza se găurea


ura începea să se mai domolească
astfel încât picoteam asemenea lui Prâslea 

păzitorul merelor de aur
mă agăţam cu încăpăţănare de Tatăl nostru
ușor disperat lovind pachiderme casante
ca un sfânt înfricoşat la maxim
fiind un soi de ţăran cu călcâiele fisurate
dar foarte sigur de puterea lui peste zi
mă simţeam plăsmuit din lutul lui tata 
care credea că numai ce se vede există deşi
aceasta este o supoziţie la fel de acceptabilă.

joi, 9 martie 2017

va duce război cu sfinții și-i va birui
cine va duce omul ca pe un steag de neînțeles
precum dragostea ajunsă la vîrsta maturității?

greșeala înalță o iarbă amară Leonardo
privește la stele și suferă iar îmbrățișarea cunoaște
în taină floarea cu miez alb.

Doamne, sufletul ploii e simfonia ce n-o înțeleg
sau o uit sau o distrug ca pe amintirea
primului plîns!

fă Doamne ca fiecare să-și aleagă timpul și viața
să fie visul de care vorbește poetul!

miercuri, 22 februarie 2017

în seara aceea de-o seamă cu frunza doar
lacrimile tale copilăroase mai pluteau ca o prăpastie
deasupra strugurilor.

eram acolo un semn pierdut ca un fitil sau un trăgaci
precum răgetul puiului de leu.

tu Etiopie ți-ai întins mai întîi brațele
nici sătule nici descărnate spre Mine!
ce mult te-am iubit puștoiaco!

ai fost adolescența! în seara aceea răbdarea
privea căprioarele și luna era cuvîntul zilei:

toți genunchii ar vrea o vioară toți prietenii și-ar dori un
loc la balcon. acolo unde doar glicinele ating marea.

duminică, 12 februarie 2017

prin pînza de paianjen florile trec
soarele trece și el ca un tînăr zeu
florile n-au cum să cadă.

animalele sînt cum sînt
și viața lor anonimă e o ofrandă.
acolo sus există ceva care ruinează.

sâmbătă, 11 februarie 2017

ocru

tablele și-au risipit culoarea din mine va rămâne doar căldura
de mine nimeni nu-și va aminti iar cei a căror semne vor spori
vor fi uitați și ei. ca o lăcustă-n chihlimbar e viața mea cu rădăcini
în nori de primăvară.