Toți oamenii au ceva ascuns - așa se spune - un șobolan cu care s-au aclimatizat incestuos. Un reflux karmic, un viciu, o frică care i-ar putea expune, i-ar întoarce realmente pe dos. Devoala e cuvântul?
Nu am apropiați.
Nu beau, nu fumez, doar îmi plac șuruburile.
Nu mă pot abține, și nu glumesc.
Le iubesc.
Merg puțin aplecat de spate doar până intru în câmpul lor energetic și mă pierd în aurora lor sidefie.
Există șuruburi de toate felurile, au cap corp și vârf.
Unele au și inimă sau le fac eu un transfer.
Au diferite culori, texturi, aliaje. Nu mă mai satur să le privesc.
Îmi imaginez tot ce pot face cu ele.
Uneori îmi cumpăr câte o cutie și o pun în bibliotecă.
Am adunat o mică  colecție.
Am văzut în America cum un oraș devine părăsit. Uneori simt cum bate vântul falimentului și pe strada mea. Un vânt groaznic care roade sufletul
multor cvartale.
Atunci îi privesc pe vânzătorii de șuruburi cu milă și cumpăr ceva de la ei.
Când nevasta mea intră la H&M e o oportunitate fantastică să merg și eu la Brico.
Sunt înrăit, e o boală veche, o iubire care nu te eliberează.
Pe lângă șuruburi sunt multe accesorii: imbusuri, șurubelnițe, chei, burghie, pensule, pânze, scule și câte altele.
Am șuruburi în mașină, am șuruburi în buzunare.
Un șurub mi-a intrat în roată și am făcut până, altul, când m-am aruncat în pat, m-a înțepat în fund.
Dar când iubești, nu te descurajează niște mici neajunsuri.