Odă în metru cuantic

Ochii supți, ochii roșii - nici un blocaj - doar o groapă fără final, căderea, abisul - el în sine - rug uman.

Am spus nu!, de atâtea ori, degeaba! Mă  arunc, mă lepăd de amânărea mușcăturii lui Saturn!

Dragostea și moartea au un singur chip devastat de flori, poate magic. Doar cine și-a fracturat pieptul și fruntea ar putea vedea întregul tablou.

Atâtea cuvinte rostite în somn ca o porție de rachiu înaintea încleștării! Baionete, sunet de tobă. Vin!, fantomelor de la Waterllo!

Eminescu drept, perorând de pe un pat de spital.

Imaginați-l sfâșiind draperia, șoptind blând, ca pentru sine: nu credeam să învăț a muri vreodată. Ieri am fost acela.