Orașul meu

Experimentez un gol prin care trece o autostradă vâjâitul mașinilor se preface într-o faină cu care îmi ung capul - un punct de sprijin în lăcomia amețitoare. O furtună e o rochie sau un plug care rupe firele cu realitatea.
În inimă port mormane de figuri și gesturi abandonate, cuburi de peturi reciclate, un Titanic de jucărie, case fără suflet și fluturi indigo. Caut binecuvântarea din aerul cel mai apropiat.
Autostrada intră în mine ca într-un tunel. Mașinile fâșăie, mă intoxică, mă motivează.

Cineva mă suie pe o ramă de tablou și-mi spune: vezi.
De unde vin pielea moartă e dată soarelui, inima pământului, orașul e doar al pașilor. Mă identific încet cu goliciunea.