Mulțumesc

Ieri a fost ziua onomastică a domnului Ciocoru de la trei, a făcut 90 de ani.
Am fost 4 invitați. 2 babe și doi moșnegi. Am ajuns pe la 12.
Ne-a dat supă cu găluști. Moșnegii erau simpatici, dar mi-au cam depășit limitele toleranței.
Stăteam la 2 metri de unul și îi miroseau hainele a pișat bănuiesc. Cămașă ca a lui am văzut la magazinul Adam și Eva prin 1981.
Eu am haine de la prietenii mei francezi. Din 2018.
Mă deranja lumina și mai închideam ochii și vorbeam din memorie.
Nici nu prea îmi era era foame. Eii.
Când am mușcat din gălușcă am simțit cum se desprinde proteza. Gingiile se retrag și se face loc pe lângă. Noroc că am o proteză mare care acoperă și o parte din bolta palatină și nu o pot înghiți. Am dus mâna la gură, am tras-o afară și am împăturit-o în două șervețele.
Sărbătoritul a scos o cutie de tablă și ne-a arătat poze de când mergea cu motocicleta. Cam șterse. Ori nu mai văd bine cu ochelarii ăștia ori nu se distinge bine fața.

A adus din frigider o carafă cu șampanie cu bule, dar era pe jumate goală. Am gustat puțin și am râs cu ei.

Am mers puțin la baie să mă aranjez. M-am făcut că nu văd în jur.

Am un cap pe care părul nu mai stă de nici un fel.
Pe urmă, ca din senin m-a luat un somn așa de puternic și pe la două jumate am fugit la mine, la etajul unu. Ei am fugit, m-am târâit.
M-am trântit îmbrăcată pe canapeaua din sufragerie și am gustat dulceața somnului.
Când deodată, aud niște boncăneli în ușă. Îmi spun, ei... poate e la altă ușă. Să mai insiste.
Iar se aude. Pauză. Iar se aude.
Mă dezmeticesc și strig: imediat!
La ușă domnul domnul Ciocoru are o privire intensă și îmi întinde un șervețel. Spune: cred că asta vă aparține.
Sunt așa de adormită și mi-e rușine. Nici nu are sens să fiu tristă.
- Mulțumesc.