sâmbătă, 10 iulie 2021

Nirvanashatkam

Şase strofe despre eliberare


Sunt Conștiința 
si Fericirea fără Formă, sunt SHIVA, sunt SHIVA!

Nu sunt nici intelectul, nici gândirea și nici simțul eului, nici mintea.
Nu sunt nici auzul, nici gustul, nici mirosul, nici vederea.
Nu sunt nici eterul, nici pământul, nici focul, nici aerul.

Sunt Conștiința
Și Fericirea fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA!

Nu sunt nici suflul vital, nici cele cinci eteruri vitale.
Nu sunt nici cele șapte componente ale corpului, nici cele cinci învelișuri.
Nu sunt nici cele cinci organe de acțiune.

Sunt Conștiința 
si Fericirea fără Formă, sunt SHIVA, sunt SHIVA!

Nu sunt nici aversiune, nici atracție, nici aviditate, nici rătăcire.
Nu cunosc nici orgoliul, nici invidia.
N-am nici obligații, nici interese, nici dorințe, nici pasiuni.

Sunt Conștiința
si Fericirea fără Formă, sunt SHIVA, sunt SHIVA!

Pentru mine nu există nici acțiunile bune, nici acțiunile rele, nici plăcerea, nici suferința.
Nu există nici măcar incantațiile  rituale, locurile sfinte, Vedele sau actul sacrificial.
Nu sunt nici plăcerea, nici obiectul plăcerii si nici agentul plăcerii.

Sunt Conștiința 
și Fericirea fără Formă, sunt SHIVA, sunt SHIVA!

Nu cunosc nici moartea, nici îndoiala, nici diferențele de castă.
Nu am nici tată, nici mamă  căci eu sunt nenăscut.
Nu am nici un prieten, nici o rudă nici un maestru, nici un discipol.

Sunt Conștiința și Fericirea fără Formă, sunt SHIVA,
sunt SHIVA!

Sunt etern, neschimbat si fără  formă.
Prin ubicuitatea mea exist pretutindeni.
Nu sunt atașat de organele de simț  si de aceea nu am nici o dorință.
Nu cunosc nici libertatea, nici robia,

Sunt Conștiința 
si Fericirea fără Formă sunt SHIVA, sunt SHIVA!

Shankara 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu