Într-o dimineață pe la 5, ca să nu-i vadă nimeni, bădița Eminovici și Emil Brumaru ieșiră pe terasa apartamentului cu vedere la ambasada Canadei.
Emil era în slip, avea un sutien negru iar Eminul purta niște ițari de in cu bretele și în rest - la bustul gol. Avea niște păr negru cârlionțat pe piept.
Emil nu ajunsese de vreo două luni pe la coafor și arată cam sleit cu toate că avea o țânjeală după femeile la 30 de ani dar numai acelea care semănau puțin cu madam Bovary.
Domnul Eminescu profită de prana intensă a dimineții și mâzgăli repede o pancartă pe care scrise "nu te legăna!" O luă în spinare și începu să manifesteze cu ea făcând ocolul balconului. Emil trase un oftat cu poftă de se cutremurară plopii. Unul chiar căzu în fața mașinii lui Mihai Ursachi.
La ambasadă deschidea la 10 și dezolat, Mihai abandonă mașina și o luă înot pe Bahlui. Sau așa credea el.
Eminescu era tot mai nemișcat, ca un luceafăr ce era, doar pâlpâia și Brumaru își rodea unghiile. La un moment fix o muscă se așeză pe nasul lui Eminescu. A trecut el și peste amor, își spuse. Când deodată, un porumbel se așeză pe chipul său leonin, ca o cicatrice. Atunci, lui Mihai Ursachi îi crescu o mustață eminesciană.
Din cauza concentrării maxime - ne gândim - Eminescu depăși limitele normale ale imobilității și, cu pancarta deasupra capului, începu să danseze kazacioc. Sau călușarii.
Dar era liniște syi nici un instrument prin preajmă.
Lui Emil îi sclipeau ochii ca două mărgele.
În lumina putredă a nopții pe fațada clădirii se observa o umbră escaladând spre protagoniștii acestei scene: era Cenușăreasa în vis și făcea free climbing. Ajunsă sus, pe terasă, cuvintele începură să plutească că baloanele colorate. Eminescu era transpirat, tăcerea era încordată.
Emil luă inițiativa, își puse proteza și începu să recite din memorie poezii obscene de Mihai Eminescu.
Eminul suspina și cauta indicii semne sau trăsături comune între Cenușăreasa și prima lui dragoste. Cenușăreasa strălucea ca un diamant într-o carceră, și părea singura vie.
Deodată prima rază de soare lovi obrajii arși de moarte a poeților așa că se așezară cruciș, toți trei, ținându-se de mâini. Făceau o minispirală. Culorile se roteau ca într-un accelerator subacvatic și era încă o zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu