miercuri, 21 noiembrie 2012

câmpul

de câţiva ani luptăm
şi când te baţi
fiecare mişcare a mâinii
e o catedrală.

orice furie
dacă o dai cu încetinitorul
devine un murmur
o pată infuzată

un mac poate ieşi prin palton.
e o linişte
ca sunetul imediat următor
căderii barosului.

la sfârşit ne aşteaptă?
uneori simt că lipseşte ceva.
ceva nedesluşit
pe o baricadă de stele.

luni, 19 noiembrie 2012

nicio pată

îmi amintesc de crucile albe
cu ghirlande de plastic
şi apăsarea unor strămoşi.
atunci ţi-a venit ideea să te aşezi
pe o piatră.

cu un soi de sfârşeală.
paloarea cerului intrase în etapa
mirosurilor spălate.
unele lucruri nu vor fi niciodată
descoperite ai spus.

pământul mustea un urlet 
încetişor.
apele rostogoleau
cuvinte şi  crengi
când singurătatea
ne-a găsit cu ochii deschişi.

vineri, 16 noiembrie 2012

marginea metalică albă a patului de cămin
era roasă 

picioarele tale stăteau apropiate mâinile
la fel se rezemau de îmbinarea cu salteaua şi
cearceaful poros.

privirea venea în cameră
de sus şi se curba în spatele pupilelor.

un bondar bâzâia în frigider
deasupra pe o farfurie plată o felie de caş
şi două fire de ceapă.

pe platourile munţilor Apenini oile se ridicau la cer
prin urechile acului.

miercuri, 14 noiembrie 2012

întotdeauna am ştiut că arta este o ficţiune care concurează cu ceea ce numim în mod iluzoriu realitate. Cu siguranţă lumea nu e o oglindă iar literatură nici măcar atât. 

miercuri, 7 noiembrie 2012

într-o diluţie potrivită simţea curajul
cu paşii unui bătrân 
pe muchia imaginaţiei poleiul 
din faţa marketului.

între acei paşi mici îi venea să spună:
barcagiule du-mă. 

tot mai des îi veneau 
cuvintele simplităţii o strălucire lividă 
în ochi o cămaşă şifonată
pregătită pentru fierbinţeală.

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

trupul tău abia dacă poate duce fiinţa minimă
prin care timpul suflă abia auzit.

Ioan Es Pop