luni, 20 iunie 2011

ca o statuie

acum nu mai pot să visez decât dealurile şi norii
şi fornăitul motoarelor

nici un vapor cu batiste albe răspântii îngenuncheate de seară
soldaţi aurii sau cântece din copilărie

nimic
pulpele femeilor dorm ca o tâmplă înghiţită şi astupată cu frunze

aerul e acum rătăcit într-un soi de prezent fără chip
şi aproape îmi ating zeul.

duminică, 19 iunie 2011

Sorin

Binecuvântată fie ploaia care aduce depărtarea şi răcoarea în cuşcă. În camarela intră zvonul picurilor din streşini. Retragerea. Cu o bere mică în faţă sunt gata să revăd castelul de cărţi. Luna plină şi maiestuoasă în vârful perilor, cu misterul ei de subsol îngândurată şi limpede. Mamă, dumnezeu există? E în spatele lunii, spunea ea. Ai să pricepi tu când o să fii mare. Şi apoi o stradă largă din capitală, visavis de magazinul Cocor un centru de optică de unde am luat prima pereche de ochelari cu rame metalice de inox, cumva alungite ca nişte buzunare potrivite pentru fiecare ochi. Şi mai departe pornind dintr-un evantai străduţele înspre hanul lui Manuc spre care priveam temător ca spre o înălţime a istoriei în capătul unor trepte. Zăpuşeala serilor de vară, primii ani şi gustul de Coca Cola din sticlele mici.
            Deocamdată atâta trebuie să ştii: orice lucru are o rezolvare. Injecţiile anuale cu vitamina C, cavitul de pe uşa frigiderului, toate aceste epifanii cu care eşti contemporan. Ceafa de porc, macaroanele cu brânză telemea, mierea şi nucile. Bicicleta  roşie marca Pionier cu roţi graţioase.

arpegii şi praf

în timp ce treceam prin oraşul meu de provincie legănat
în burta unui mare bocanc
printr-un spaţiu torid şi picurat cu sânge distilat

poate fiindcă eram atârnat de mijlocul pieptului tulbure
cu un cârlig gros exact prin gaura cheii
în locul pe unde se spune că intră sau ies cuvintele vieţii

m-am întrebat şi eu aşa într-o doară ce-i viaţa
am spus un doamne ajută cam fără ecou, copilăresc,
în staţie un câine dădea domol, scrutând orizontul, din coadă.

aici

am ajuns şi duminica în care pot să-mi închipui o moarte
în avion, lângă o femeie tânără cu părul cerealier şi ochii mari
oarecum speriaţi de partea monstruoasă a frumuseţii,

cu o rochie încreţită dedesubt cu două picioare care vântură
între ele un aer organic
şi câteva priviri arhaice de rămas bun,

mai jos pământul în formă de cactus zemos şi zdrobitor
ca un covor de mătase,
dealurile şi norii ca cele câteva zile sau ani dormind pe o parte.

marți, 14 iunie 2011

TOAMNĂ PRIN CHANDOGYA UPANISHAD


Umblu de nicăieri spre nicăieri
ca o timidă religie
ascultând cum îmi creşte o fereastră
în carne.
intru în Sodoma ca-n barul de noapte al lumii
fericit cabaret
unde Diavolul îşi amestecă proprietăţile
                                                  cu Dumnezeu.
Găsesc Bucuria o-nghesui prin colţuri

O mângâi o pierd
Îmi spun bătrânii: dacă vei fi singur
îţi vei aparţine în întregime. E toamnă
Pieţele stau răstignite-n surâsuri
ici colo câte un Hamlet discreditat
şi zeii culeşi firmituri dintre cărţi.

Da, şi aparenţa ne-nvaţă câte ceva!
Cumpăr cartea morţilor citesc şi
mă visez fără pântec şi gură.
Ce-i clipă? Ţi-am mângâiat
ca nimeni altul sânii albaştri
am despărţit şi eu uscaturi de mare
am încurajat răsărituri
am ajutat soarele să se nască.

Vine un timp când trebuie să alegi între visare şi
faptă.
Îmi spun bătrânii: caută o uşiţă
şi fugi fugi!
La răscruce de drumuri tinereţea
Se scarpină-n cap.
În CHANDOGIA UPANISHAD înţeleptul
spune că o dată la şapte mii de ani
un munte se prăbuşeşte în sine
şi-n locul lui rămâne o cicatrice
ruşinoasă.

Daniel Corbu

luni, 13 iunie 2011

Maroc



În mod aparent nefericit dar şi inevitabil voi regăsi durerea din degetele piciorului drept cu care am lovit fiind căscat colţul unui stâlp impetuos de piatră din Bologna, ploaia măruntă şi inofensivă de vară iar în Fes îmi voi aminti printre altele de omul acesta cu gust de curmală, de la care am şi cumpărat apoi 4 kilograme de curmale ambalate în cutii de carton şi cu codiţele înăuntru pe care am dat 60 de dirhami. Florin le-a cărat în rucsac, pe urmă, ieri şi azi le-am împărţit părinţilor drept cadou. Am ronţăit şi eu două mai aurii. De omul acesta cu gust de curmală şi cu aspect ciudat de cămilă şi pace îmi voi aminti. 

miercuri, 1 iunie 2011

Poveste

Locuieşti în aceeaşi casă cu mine
răspunzi la acelaşi număr de telefon traversăm
aceleaşi nopţi albe aceleaşi toamne
                                                 îngenunchiate de rouă
Stăm în aceeaşi cameră în acelaşi pat ne iubim
pînă la ziuă
ştim aceleaşi metode de sinucidere
folosim aceeaşi masă de scris
                       (nimic nu e greu nimic nu-i uşor)
stăm tăcuţi la aceeaşi cină de taină
cineva mă va vinde îţi spun curînd cineva
                                      mă va vinde.
Traversăm aceleaşi nopţi albe    ştim
aceleaşi metode de sinucidere
stăm tăcuţi la aceeaşi cină de taină
...
De ce doamnă Moarte de ce?


Daniel Corbu din volumul Spre Fericitul Nicăieri