TOAMNĂ PRIN CHANDOGYA UPANISHAD

Umblu de nicăieri spre nicăieri
ca o timidă religie
ascultând cum îmi creşte o fereastră
în carne.
intru în Sodoma ca-n barul de noapte al lumii
fericit cabaret
unde Diavolul îşi amestecă proprietăţile
                                                  cu Dumnezeu.
Găsesc Bucuria o-nghesui prin colţuri

O mângâi o pierd
Îmi spun bătrânii: dacă vei fi singur
îţi vei aparţine în întregime. E toamnă
Pieţele stau răstignite-n surâsuri
ici colo câte un Hamlet discreditat
şi zeii culeşi firmituri dintre cărţi.

Da, şi aparenţa ne-nvaţă câte ceva!
Cumpăr cartea morţilor citesc şi
mă visez fără pântec şi gură.
Ce-i clipă? Ţi-am mângâiat
ca nimeni altul sânii albaştri
am despărţit şi eu uscaturi de mare
am încurajat răsărituri
am ajutat soarele să se nască.

Vine un timp când trebuie să alegi între visare şi
faptă.
Îmi spun bătrânii: caută o uşiţă
şi fugi fugi!
La răscruce de drumuri tinereţea
Se scarpină-n cap.
În CHANDOGIA UPANISHAD înţeleptul
spune că o dată la şapte mii de ani
un munte se prăbuşeşte în sine
şi-n locul lui rămâne o cicatrice
ruşinoasă.

Daniel Corbu