luni, 20 iunie 2011

ca o statuie

acum nu mai pot să visez decât dealurile şi norii
şi fornăitul motoarelor

nici un vapor cu batiste albe răspântii îngenuncheate de seară
soldaţi aurii sau cântece din copilărie

nimic
pulpele femeilor dorm ca o tâmplă înghiţită şi astupată cu frunze

aerul e acum rătăcit într-un soi de prezent fără chip
şi aproape îmi ating zeul.

10 comentarii:

  1. Cred că e una dintre cele mai bune poezii. Bravo. Astfel totul se...

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnul Cristian Iordache, stergeti alea ce v/am rugat a nu e bine. Lumea nu stie si a pus acolo fata verisoarei mele, nu lasati. Arafusa din Banesti

    RăspundețiȘtergere
  3. nu e poezia lui, ca nu inteleg?

    RăspundețiȘtergere
  4. poem frumos. de ce trebuie sters?

    RăspundețiȘtergere
  5. Vârsta da putere şi experienţă, trebuie să trăiţi clipa! Anii de argint sunt cei mai frumoşi şi trec cel mai încet! Multă încredere, nu aţi pierdut nimic.
    Adelina Pop

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc pentru sinceritatea comentariilor. Fratesti as zice. Sunt in cocediu. Multumesc pentru bruma de incredere. Dan.

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumim si noi. Sa aveti un concediu plin de liniste si sa va intoarceti la serviciu cu povesti si energie. Aurelia

    RăspundețiȘtergere
  9. Sa ne crieti cind va intoarceti cum a fost. Eu azi plec in concediu! Aurelia

    RăspundețiȘtergere
  10. M-am inttors. A fost bine. Nu am patit nimic. Concediu placut. Dan.

    RăspundețiȘtergere